Papa Francisc: "Dacă îl mărturisim pe Hristos fără asumarea crucii, rămânem doar ai lumii: suntem preoţi, cardinali, papi, dar nu ucenici ai Mântuitorului”

Papa Francisc

Alegerea Papei Francisc pare sã fie de bun augur pentru Biserica Catolicã. Primele discursuri fac trimitere la necesitatea unei schimbãri de atitudine a clericilor catolici faţã de activitatea acestora de pânã acum.

Biserica Catolicã este cunoscutã ca fiind o organizaţie care se implicã puternic în viaţa socialã a comunitãţilor, având acţiuni filantropice şi culturale. Chiar dacã acţiunile cu caracter social rãmân o prioritate pentru orice Bisericã, misiunea principalã a membrilor  unei Biserici constã în propovãduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în trãirea vieţii conform preceptelor creştine. Ĩnfãptuirea acţiunilor sociale de cãtre clericii catolici (şi nu numai), nu pot fi separate de o viaţã autenticã creştinã.

Altfel spus, Bisericile creştine au fost nevoite în decursul timpului sã se adapteze condiţiilor socio-politice cu care s-au confruntat. Excesele instituţionalizãrii Bisericii au determinat apariţia unor atitudini exagerate din partea clericilor. Aşa s-a ajuns ca ponfifele de la Roma sã organizeze cruciadele, sau  sã aprobe apariţia Inchiziţiei, care a torturat şi ucis nenumãraţi oameni, iar în Ţãrile Române, în sec. XIX, se ajunsese ca mãnãstirile de la Muntele Athos sã aibe uriaşe domenii agricole, viticole sau pãşuni.

Papa Francisc vorbeşte despre asumarea crucii. Ce înseamnã asumarea crucii ? Desigur cã s-ar putea scrie tratate de teologie pe aceastã temã. Ĩnsã, pe scurt, Domnul Hristos a spus aşa: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 34-38; 9, 1).

Ĩn teorie, lepãdarea de sine se referã la schimbarea felului de a fi şi de a vieţui, la renunţarea trãirii egioste şi trecerea spre iubirea semenilor şi a lui Dumnezeu. Asumarea crucii, înseamnã pe de-o parte, acceptarea condiţiei cã suntem muritori, a suferinţelor şi necazurilor care ni se întâmplã, iar pe de altã parte conştientizarea parcursului dificil pe care îl are un creştin. Urmarea lui Hristos poate fi vãzutã ca o „imitare” a parcursului şi a atitudinilor pe care le-a avut Iisus.

Ĩn practicã, cele spuse mai sus se realizeazã foarte greu. Renunţarea la egoism, iubirea aproapelui, acceptarea suferinţelor şi a traseului complicat pe care îl are un creştin, precum şi „imitarea” lui Hristos constituie deziderate perpetuue.

Creştinii simpli, fãrã ranguri şi grade clericale, se raporteazã, în general la conducãtorii spirituali, care le îndrumã cu atenţie şi grijã transformarea spiritualã şi dau exemplu de vieţuire creştineascã, mai ales cã sunt purtãtori ai harului lui Dumnezeu (prin hirotonire).

Ce se întâmplã, atunci când clericii vorbesc despre Hristos, dar nu-L urmeazã ?

Suplinesc avuţia spiritualã cu cea materialã. Şi aşa se transformã în papi, patriarhi, prea fericiţi, cardinali, mitropoliţi, înalt prea sfinţiţi, arhiepiscopi, arhipãstori, arhiereri, episcopi-vicari, arhimandriţi, protosingheli,  ieromonahi, arhidiaconi, ierodiaconi, etc. Aceste „ranguri” sunt dublate de alte „calitãţi”: administratori de imobile, directori de SRL-uri, manageri, contabili, etc.

Când la o predicã, un Ĩnalt Prea Sfinţit Mitropolit – Manager – Administator (cam aşa ar fi titulatura completã), vorbeşte despre lepãdarea de sine, asumarea crucii şi urmarea lui Hristos, poate fi suspectat cã are un discurs dublu, sau chiar fals. Nu poţi sã predici despre lepãdarea de sine şi apoi sã mergi sã prezidezi Adunarea C.A.R. în care analizezi profitabilitatea instituţiei, sau sã semnezi un ordin de evacuare a unor persoane necãjite dintr-un imobil al Mitropoliei, sau sã analizezi cu avocaţii cum sã ceri daune financiare unor societãţi comerciale, sau sã stabilieşti cu executorul judecãtoresc sã demareze cu celeritate cauzele împotriva unor pârâţi, sau sã semnezi un ordin de platã pentru achiziţia unei maşini mai luxoase.

Ce s-ar întâmpla, dacã clericii ar vinde imobilele şi averile pe care le administreazã şi le-ar împãrţi sãracilor ? Ar fi creştineşte ?

Constatarea Papei Francisc este una cât se poate de adevãratã: "Dacă îl mărturisim pe Hristos fără asumarea crucii, rămânem doar ai lumii: suntem preoţi, cardinali, papi, dar nu ucenici ai Mântuitorului”.