Reportaj Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez

Cea mai căutată universitate din România de către tinerii francezi care vor să devină medici este UMF din Cluj-Napoca. „Weekend Adevărul” a aflat cum învață și cum trăiesc aceștia în orașul unde este concentrată cea mai mare comunitate studenți francezi din țară.

Romain Gaultier plăteste circa 10.000 de euro la UMF Cluj. Foto: Remus Florescu

Cel mai ușor mod de a găsi un student francez în România este să mergi la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca. De fapt, este de ajuns să faci o plimbare pe străzile Victor Babeș, Republicii sau Gheorghe Marinescu, unde sunt concentrate sediile universității, și vei constata că aici limba „oficială“ este franceza. La UMF găsești cea mai mare comunitate de studenți francezi din țară, aproape 1.900. Aceștia învață la programul de studii în limba franceză, unde concurența de anul acesta a fost de cinci pe un loc. 420 de boboci din Franța au fost admiși anul acesta la UMF, la cele trei facultăți – Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie.

Pe unul dintre aceștia, Romain Gaultier, l-am întâlnit în prima zi oficială de școală, pe 28 septembrie, la o terasă de pe strada Victor Babeș. Este student în anul III la Medicină Generală, linia franceză, specializare la care anul acesta au fost cinci candidați pe un loc. Cea mai râvnită specializare a fost însă Medicină Dentară cu predare în limba franceză: 14 candidați pe un loc, adică mai mult de 1.000 de candidați pe 75 de locuri. Cu toate că a fost o concurență mare și acum trei ani, când tânărul Romain, originar din Metz, oraș din nord-estul Franței, și-a început aventura la UMF, el spune că admiterea nu a fost dificilă deloc. „Am depus toate diplomele și am fost admis pe baza dosarului“, explică el pentru „Weekend Adevărul“.

Chiar dacă elementul de concurență a fost prezent cel puțin teoretic, spune Romain, nu a simțit vreun moment că a fost o competiție dură. Reprezentanții UMF au precizat că admiterea candidaților internaționali se realizează pe baza evaluării „documentelor care atestă performanțele școlare și realizările personale ale candidaților“. Fiecare dintre cele trei facultăți din UMF organizează o comisie de evaluare a dosarelor care va decide cine rămâne și cine nu, deși toate locurile sunt cu taxă.

Romain a ajuns la Cluj deoarece nu a prins loc la o facultate din Franța. În primul an se intră, și în Franța, pe bază de dosar, contând notele din liceu. Un an cu rezultate slabe însă i-a compromis intrarea la o universitate franceză. Așa că a căutat peste tot în Europa. „M-am uitat și în Spania, dar nu am fost admis, așa că mi-am încercat norocul la Cluj și a mers.“ În Franța, facultatea ar fi fost gratuită, dar Romain spune că „e foarte greu, competiția e foarte mare“. În Spania ar fi plătit în jur de 20.000 de euro, iar în România plătește aproximativ 10.000 de euro pe an.

Școala de medicină din România i se pare destul de dificilă: „Trebuie să muncești mult, dar nu este chiar ca în Franța“. De obicei, cursurile încep la 8 dimineața și uneori pot ține până la 8 seara. Încearcă să studieze în fiecare zi, după ce revine acasă de la universitate, două-trei ore. O provocare pentru el este învățarea limbii române. Teoretic, din anul IV, profesorii vor putea vorbi în limba română la cursuri. „Noi nu prea avem un cuvânt de spus în privința asta. Deci... voi vedea la anul. Eu deocamdată știu să mă prezint în română“, spune el, zâmbind. În fiecare săptămână, studenții francezi au trei ore de limba română, dar își exersează vocabularul și accentul și prin magazine sau cafenele.

Căminul 7 al UMF din Hașdeu. Foto: Remus Florescu

După ce va absolvi UMF, Romain Gaultier intenționează să-și facă rezidențiatul în Elveția, dorindu-și să profeseze în țara natală – pentru a practica medicina în Franța, trebuie să dea un examen foarte dificil. „Voi încerca să evit asta, pentru că e foarte greu și nu poți obține un post bun dacă nu ești printre cei mai buni studenți“, explică el. A auzit despre colegi care au început să învețe pentru acest examen încă din anul III. „Le-a fost foarte greu, pentru că trebuiau să studieze, în paralel, și pentru examenele din România și să se pregătească şi pentru cel din Franța“, explică el. În plus, sunt alte manuale și alte cerințe. Dacă își face specializarea în altă țară, va fi mai ușor să revină acasă pe un post bun. „Din câte știu, în Elveția este mult mai puțin stres, deoarece nu prea există competiție. Acolo mi-ar plăcea să-mi fac specializarea“, concluzionează el.

UMF, fără bătăi de cap

Pe Solènne Gatuso am întâlnit-o tot pe strada Victor Babeș. În anul III la Medicină Generală, tânăra originară din Nisa s-a numărat printre „victimele“ sistemului francez extrem de selectiv cu viitorii medici. După ce a terminat primul an, Solènne nu a reușit să treacă examenul care urma să-i aleagă doar pe cei foarte buni. „Din 1.000 de studenți, au intrat 160 în anul II, iar eu nu m-am numărat printre ei. Uneori ajung în anul II doar 10%“, explică tânăra. Clujul a fost cea mai bună opțiune, având în vedere că „în Spania era foarte, foarte scump“. În plus, în Spania mai este un dezavantaj: doar în primul an cursurile sunt în engleză, iar apoi, în spaniolă.

Camera din căminul 7 din Hașdeu. Foto: Remus Florescu

Solènne a avut ocazia să compare sistemul de la Facultatea de Medicină din Nisa cu cel de la UMF Cluj: „Profesorii sunt la fel, nu văd nicio diferență. Însă prefer sistemul de aici pentru că nu e atât de stresant“. În plus, la UMF se face mai multă practică. „În Franța nu aveam stagii de practică decât din anul III. Aici, în fiecare an, timp de o lună, trebuie să facem practică în spital“. Ea a preferat să-și facă practica în vacanțe, în Franța, din cauza barierei de limbă: „Mulți pacienți români nu vorbesc engleza sau franceza, așa că mi-ar fi greu aici“. Din anul III, însă, timpul de practică va crește exponențial. „Vom merge în fiecare săptămână în spitalele universitare din oraș. Va trebui să-mi îmbunătățesc româna“. Din anul I face cursuri de română, însă nu este sigură că se va descurca foarte bine. Pentru a reuși să-și ia examenele, Solènne spune că învață aproape nonstop. Și ea vrea ca după absolvire să evite examenul extrem de admitere la rezidențiat în Franța. Soluția este să-și facă specializarea în România și apoi să se întoarcă acasă. „După asta, voi fi recunoscută ca medic în Franța fără probleme“, concluzionează ea.

Prețuri à la française

Pe cât de ușor a fost să găsesc un student francez pe străzile din centrul Clujului, pe atât de greu a fost să găsesc unul care să locuiască la cămin. Spre deosebire de sistemul din Franța, în care căminele sunt repartizate în funcție de veniturile părinților, în România, la UMF, criteriul principal este media obținută în anul universitar precedent. Există și o excepție: bobocii beneficiază de locuri în cămine indiferent de rezultatele de la admitere. Universitatea oferă 2.300 de locuri în cămine. Majoritatea sunt în camere cu două paturi și cu grup sanitar propriu.

Un astfel de cămin pe care am avut ocazia să-l vizitez este H7 și se află în cel mai animat complex universitar din oraș, Haşdeu. Camerele, de vreo 10 metri pătrați, sunt curate și utilate eficient: două paturi, două birouri, un dulap mare. La intrare, a fost loc și pentru un frigider. La fiecare etaj este o bucătărie comună, o zonă de studiu și o cameră unde au fost montate mașini de spălat și chiar de uscat haine, care pot fi folosite gratuit. Totul este curat și pare nou. La capătul coridorului de la primul etaj este un centru de consiliere psihologică pentru întreaga universitate.

Studentii din cămin pot folosi gratuit mașinile de spălat și uscătorul Foto: Remus Florescu

Căminul este amplasat într-o zonă verde, plăcută, iar la câțiva metri de clădire se află sala de fitness a Universității, care poate fi folosită gratuit de studenți atunci când nu sunt ore de sport. Clădirea și facilitățile nu sunt atât de noi și de moderne precum în Strasbourg, dar la prima vedere, condițiile sunt decente. Spre deosebire de parcările de biciclete supraetajate din orașul francez, în parcarea Căminului 7 îți sar în ochi niște bolizi Mercedes și BMW deloc ieftini. Toate mașinile erau cu numere de România, pentru că majoritatea studenților francezi preferă să-și închirieze apartamente de pe piața liberă, deși prețurile sunt similare cu cele din Franța. „Preferăm să avem mai multă intimitate“, mi-a spus Solènne, care și-a închiriat un apartament cu 600 de euro în apropierea universității. Romain, pe de altă parte, a găsit un apartament cu două camere, la circa 20 de minute de UMF, cu 500 de euro.

Coadă la unul dintre restaurantele UMF de pe strada Victor Babeș. Foto: Remus Florescu

Există însă și cămine care aduc aminte de trecut. Manuelle, studentă în anul II la Medicină, mergea grăbită cu două bagaje spre cazare. Este nemulțumită de condițiile din singurul cămin UMF care a rămas cu baie comună și patru paturi în cameră. „Spațiul e foarte mic și nu avem toalete în cameră. Toalete, dușuri, spațiu de gătit, toate sunt pe hol și nu întotdeauna e curat. E foarte incomod, iar noaptea e gălăgie“, explică ea. Căminul IX din Hașdeu este foarte aproape de zona în care este cea mai mare concentrație de baruri și cluburi din oraș, astfel că noaptea, locatarii de aici participă, fără să vrea, la distracție. În plus, spune studenta, prețul este destul de mare. „Chiria este 100 de euro/lună de persoană și pare rezonabilă, dar de fapt, pentru o cameră mică se plătesc 400 de euro pe lună“. Pentru ea, opțiunea închirierii unui apartament de pe piața liberă este exclusă din cauza problemelor financiare, iar bursă socială sau ajutor pentru chirie nu a obținut. Există burse sociale la UMF, dar acestea se dau în condiții speciale.

Masa cu 2 euro la restaurantul „Salmonella“

Meniul Student pe care îl oferă cele două cantine ale UMF costă 10 lei sau 2 euro și include două preparate. Vorbind despre această facilitate, rectorul UMF, Anca Buzoianu, a explicat studenților, în discursul de deschidere a anului școlar, că denumirea „Salmonella“, dată uneia dintre cele două cantine ale universității, este doar o glumă veche și nu trebuie să-i inducă în eroare pe studenți: „Mâncarea este ca la mama acasă, iar meniurile sunt concepute de specialiști în nutriție și dietetică“. Una dintre cantine, aflată pe strada Victor Babeș, poate fi observată, la ora prânzului, din cauza cozii de câteva zeci de studenți care așteaptă o masă caldă și ieftină. Rectorul nu a uitat să amintească și de cafeneaua universității care vinde cafea italiană cu 7 lei, un preț mult sub cel practicat de localurile din zonă, unde o cafea cu lapte ajunge ușor la 20 de lei. Buzoianu a mai menționat că studenții au acces gratuit la cabinetele medicale studențești, inclusiv stomatologie, și servicii de consiliere psihologică și orientare în carieră.

Romain confirmă că mâncarea la restaurantul studențesc de pe Babeș este bună: „Am fost doar de două ori, dar a fost chiar drăguț. E un preț bun. Prefer să gătesc acasă, în oraș e destul de scump. Poate ajunge o porție de carne la 40 de euro. E ca în Franța, unde deja e foarte scump“. Pe de altă parte, tânărul susține că a găsit și restaurante unde se poate mânca bine la prețuri rezonabile. Și Solènne preferă să-și gătească acasă, deoarece pentru ea e important să aibă o dietă sănătoasă, iar în oraș, carnea de pește este foarte scumpă.

Ambii studenți spun că, pe lângă chirie, mai cheltuiesc încă circa 300 de euro pentru mâncare și alte produse necesare. Timpul scurt pe care-l au la dispoziție îl petrec făcând sport și ieșind cu prietenii în oraș. Romain se duce, din când în când, la sală și la volei, iar lui Solènne îi place să înoate și, iarna, merge la patinaj. Cei mai mulți prieteni și i-au făcut tot din comunitatea franceză. „E greu să cunoaștem români, pentru că la noi în grupă sunt doar francezi“, explică studenta. „Eu am doi prieteni români“, spune Romain. Ieșirile cu prietenii au loc, de obicei, la restaurant, în oraș. Solènne a fost impresionată de peisajele găsite în afara orașului, și mai ales de Salina Turda. Îi place la Cluj pentru că se simte mai în siguranță decât acasă: „Știți, eu vin de la Nisa, un oraș mare, turistic. La Cluj văd mai mulți polițiști pe stradă, mă simt mai în siguranță, mai ales noaptea când mă întorc de undeva“. O altă diferență față de Franța este legată de oameni: „Aici, sunt mai prietenoși. Românii sunt foarte amabili. În plus, la magazine și în restaurante, majoritatea știu engleză“.

„Soluția România“

Nici Solènne și nici Romain nu se gândesc la un posibil viitor în România, deși le place viața la Cluj-Napoca. România nu câștigă doi medici bine pregătiți, dar măcar nu a plătit integral pentru educația lor. Franța a plătit pentru educația lui Theodor și a Flaviei, inclusiv burse sociale, ajutor de chirie și subvenționarea meselor de 1 euro, dar are mari șanse să câștige doi buni profesioniști. România este departe să câștige medici de origine franceză, deși avem un deficit estimat la 30.000 de medici și asistente.Totuși, unii oficiali francezi consideră că România face „o afacere bună“ taxând studenții la Medicină veniţi din Hexagon. „Studenții francezi reprezintă o mană cerească financiară pentru facultățile din România“, a susținut, pentru „Le Monde“, Antoine Hamel, decan al Facultății de Medicină din Nantes şi membru al Conferinței decanilor facultăților de medicină. El și alți oficiali din sistemul medical francez nu văd cu ochi buni „soluția România“: „Este o cale de ocolire a concursului de admitere, ducând probabil la prejudecăți de recrutare, care se bazează pe bani“.

O altă perspectivă asupra problemei este că facultăți precum UMF Cluj-Napoca sunt descrise drept o veritabilă „supapă de siguranță“ pentru tinerii care au o vocație puternică, dar sunt blocați de birocrația de acasă. În plus, o parte dintre studenții care au învățat aici ajung să acopere o parte din golurile sistemului de sănătate francez, aflat în criză tocmai din cauza unor strategii de reducere extremă a numărului de studenți la Medicină, iar în acest context soluția România este o salvare. Dacă la acest meci România-Franța să zicem că e remiză, România pierde războiul cu Occidentul, în contextul în care în fiecare zi pierdem creiere românești pentru a căror educație România plătește.