Prognozele analiştilor privind economia sunt tot mai optimiste, pentru că indicatorii arată din ce în ce mai bine

Prognozele analiştilor privind economia sunt tot mai optimiste, pentru că indicatorii arată din ce în ce mai bine

Industria este noul motor de creştere al industriei româneşti

Majoritatea indicatorilor macroeconomici în primele două luni ale anului aduc numai veşti bune, fapt care îi determină pe analişti să-şi îmbunătăţească prognozele privind creşterea PIB din acest an.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, spune că are în vedere o îmbunătăţire a estimării pentru avansul PIB din 2014 la 3,5%.
De asemenea, BCR, cea mai mare bancă după active, a modificat deja prognoza de creştere a PIB de la 2,3% la 3%, după cum spune Eugen Sinca, analistul-şef al băncii.
Şi ING Bank se gândeşte să îmbunătăţească prognoza privind creşterea economică, arată Ziarul Financiar (ZF) într-o analiză de tip focus.

Surpriza din 2013 schimbă perspectiva pentru 2014

Până acum analiştii locali anticipau pentru 2014 o încetinire a creşterii Produsului Intern Brut. Media estimărilor economiştilor indica la începutul anului o creştere economică de 2,3%, economia urmând să fie susţinută în continuare de cererea externă şi de o revenire treptată a cererii interne.

Anul trecut economia a înregistrat un salt de 3,5% şi a surprins pe toată lumea, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor. Acesta a fost cel mai rapid ritm de creştere al PIB din ultimii cinci ani, plasând România în topul ţărilor europene.

În continuare, luna februarie a adus veşti bune de la majoritatea indicatorilor macroeconomici, după evoluţiile favorabile înregistrate în prima lună a anului.

Producţia industrială şi-a continuat ascensiunea în februarie, făcând un salt de 9% faţă de aceeaşi lună de anul trecut. Iar cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator pentru consumul populaţiei - avea în februarie un plus de aproape 9% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut.

„Noi suntem în curs de modificare a prognozei privind creşterea economică din 2014 spre 3,5%“, a comentat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, citat de ZF.

Din tabloul evoluţiilor pozitive de început de an nu lipseşte inflaţia, care atinge minim istoric după minim istoric. Rata anuală a inflaţiei a coborât în ianuarie la 1,06%, în februarie a ajuns la 1,05% pentru ca în martie să atingă nivelul de 1,04%.

Bugetul şi construcţiile încă nu şi-au revenit

Deşi comerţul creşte de şase luni consecutiv, încasările bugetare nu dau semne de revenire, mai arată ZF. Veniturile bugetare au scăzut în februarie cu 3,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2013, după saltul de 10% din ianuarie.

Dacă în ianuarie TVA şi accizele au susţinut creşterea veniturilor, în februarie încasările din cele două categorii de taxe s-au prăbuşit.

Semne proaste au venit în februarie, ca şi în prima lună a anului, de la construcţii. Lucrările de construcţii şi-au continuat declinul ajungând în februarie la o scădere de 12%, pe serie ajustată.

„Evoluţia sectorului construcţiilor depinde foarte mult de programul de investiţii publice“, a spus Dumitru.
Referindu-se la încasările bugetare, el a arătat că până acum evoluţia a fost foarte slabă, veniturile nereuşind să captureze trendul pozitiv al economiei.


Mai puteţi citi: 

Creşterea PIB din 2013 nu se vede în buzunarele românilor. Surplusul se ascunde la stat, la multinaţionale şi în conturile evazioniştilor, cred economiştii. Economiştii consultaţi de „Adevărul“ în legătură cu creşterea surprinzătoare a PIB din 2013 arată că doar companiile multinaţionale şi cele de stat au câştigat cu adevărat ceva în 2013, în timp ce populaţia şi firmele mici româneşti au dus greul.

Ponta, despre plusul PIB de 3,5% în 2013: „Graficele arată că şi românii de rând au beneficiat de creşterea economică“. Într-o prezentare detaliată a performanţelor obţinute în 2013, Guvernul arată că agricultura, industria şi exporturile au fost principalele motoare ale economiei, iar salariile şi pensiile au crescut, astfel că şi românii de rând au avut de câştigat. Asta „se vede în grafice“, a spus premierul Victor Ponta.
 
Leul s-a apreciat uşor, ajutat de anunţarea creşterii-record a economiei româneşti din 2013.Moneda naţională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare locale, ca urmare a publicătii unor date peste aşteptări privind creşterea PIB de anul trecut. Astfel că BNR a publicat, la ora 13.00, un curs de referinţă de 4,4815 lei/euro, cu 1,13 bani mai redus faţă de joi.
 
România este tigrul Europei: avem cea mai mare creştere economică din UE. Creşterea economică de 3,5% în 2013 a României plasează ţara noastră pe locul 1 în topul Uniunii Europene al avansurilor PIB, reiese din datele centralizate la Eurostat – biroul de statistică al UE.
 
Ţările UE cu cele mai bune estimări de creştere a PIB în 2014. România, în top 10. Cea mai mare crestere a produsului intern brut (PIB) al unei tari din Uniunea Europeana (UE) ar putea sa ajunga la 4,2% in acest an, potrivit estimarilor Fondului Monetar International.
 
Economia României a crescut cu 3,5% în anul 2013. În trimestrul IV, a avansat cu 1,7% faţă de trimestrul III şi cu peste 5% faţă de acelaşi trimestru din 2012. In anul 2013, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu anul 2012, cu 3,5%, arată datele comunicate azi-dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: