Ministrul Muncii: România nu a făcut încă nicio cerere de muncitori din afara UE. Firmele primesc subvenţii pentru angajarea ucenicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Muncii si Justitiei Sociale Marius Budai FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

De la 1 ianuarie până în prezent, ţara noastră nu a făcut nicio solicitare oficială de muncitori din afara Uniunii Europene, a declarat marţi ministrul Muncii, Marius Budăi, dând asigurări că, începând din acest an, şcolile profesionale vor avea 70.000 de locuri disponibile. Datele statistice arată însă că România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă de aproximativ 1 milion de persoane.

"Calificarea forţei de muncă. Începând de anul acesta, în şcolile profesionale vor fi 70.000 de locuri disponibile, dintre care 60.000 pentru persoane care nu au dizabilităţi. Acele meserii sunt cele rezultate din discuţiile purtate. Ştim cu toţii că acum avem acea subvenţie de 2.250 de lei acordată unei firme pentru fiecare ucenic format. Nu cred că este o sumă de neglijat. Nu am venit să mă laud cu ce face statul. 

Pe noi ca stat şi pe dumneavoastră ca mediu privat ne interesează să avem din ce în ce mai multă forţă de muncă calificată. Mi se pare foarte importantă dezvoltarea unei strategii naţionale pentru forţa de muncă. Se tot spune că avem nevoie de forţă de muncă din estul Europei. Oare nu a fost o evoluţie a demografiei? Nu cred că e vina unui stat, a unui anumit guvern pentru acest lucru. M-am zbătut şi am aprobat contingentul de 20.000 de lucrători care să vină în România din afara Uniunii Europene. 

O să spun acum un lucru, fără supărare: de la 1 ianuarie şi până la 7 mai nu a fost depusă nicio cerere pentru muncitori din ţările din afara Uniunii Europene", a declarat Budăi.

Luna trecută, ministrul Budăi a declarat că numărul contingentului de muncitori străini din România ar putea fi majorat dacă firmele din mediul privat o vor cere.

"Anul acesta am dat o hotărâre de guvern cu un număr de 20.000 de posibilităţi de permise de muncă. Dacă mediul privat o va cere, cu siguranţă vom mări acest contingent. (...) 

Ne dorim ca toţi românii să aibă un loc de muncă, dar ne dorim, în acelaşi timp, ca şi angajatorii să aibă acea forţă de muncă, pentru că avem foarte multe proiecte de implementat. Ştiţi că am declarat recent, domeniul construcţiilor, domeniu prioritar în România, şi ne dorim această infuzie de locuri de muncă în România cât mai mare", a precizat oficialul.

Marţi, a avut loc, la Bucureşti, prima ediţie a conferinţei de specialitate Working Romania, eveniment care îşi propune să devină vocea sectorului de resurse umane, precum şi a tendinţelor care deja se fac resimţite sau se prefigurează pe piaţa muncii din România.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite