Șefa Băncii Centrale Europene spune că mai sunt multe chestiuni de rezolvat pentru a modera inflaţia
0Lupta Băncii Centrale Europene pentru moderarea inflaţiei nu s-a încheiat şi încă sunt necesare mai multe acţiuni, a afirmat duminică preşedintele BCE, Christine Lagarde.
"Cred că am acoperit o mare parte din traiectoria spre moderarea inflaţiei şi readucerea ei la ţinta BCE. Încă nu am încheiat acţiunile şi nu vom lua o pauză, pe baza informaţiilor pe care le avem în prezent", a explicat şeful BCE, adăugând că "perspectivele privind inflaţia sunt prea ridicate şi durează de prea mult timp".
"Astfel încât multe lucruri pot merge prost şi nu putem acorda ceea ce numim informaţii privind viitoarea politică monetară. Nu am în vedere o anumită cifră", susţine Lagarde, potrivit Agerpres.
Câţiva oficiali BCE au avertizat că majorările de dobânzi ar trebui să continue şi în toamnă pentru a ţine inflaţia sub control. Pentru a reduce inflaţia la ţinta de 2%, BCE a majorat agresiv dobânzile, cu 375 de puncte de bază, de la zero la mijlocul lui 2022. Este cel mai rapid ritm de înăsprire a politicii monetare a BCE, dar puţini analişti se aşteaptă ca majorările să continue dincolo de 2023, din cauza inflaţiei ridicate şi a creşterii salariilor.
Vorbind înaintea celei de-a 25-a aniversări a Băncii Centrale Europene, Lagarde şi-a exprimat încrederea că euro va prevala "încă mulţi, mulţi ani".
"Avem motive importante să celebrăm la BCE deoarece în urmă cu 25 de ani am avut obiectivul de a asigura stabilitatea preţurilor, oferind o mai bună suveranitate Europei, şi arătând mai multă solidaritate. Cred că am îndeplinit toate cele trei obiective", a declarat preşedintele BCE.