Analiză România, în scenariul Greciei? Datoria publică a României s-a dublat în șapte ani. Cum s-a ajuns aici și ce urmează

Datoria publică a României a ajuns la 61,6% din PIB în 2026 și va urca la 63,4% în 2027, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat de Comisia Europeană. Este un nivel de aproape dublu față de cel înregistrat în 2019, înaintea pandemiei, când datoria publică se situa la doar 35,2% din PIB. Economistul Radu Nechita, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, explică pentru „Adevărul” cum s-a ajuns în această situație, care sunt principalele riscuri și ce măsuri ar putea opri creșterea accelerată a datoriei publice.

Grafic privind veniturile fiscale, prezentat de Ilie Bolojan. FOTO: Inquam Photos

România intră într-o zonă de risc bugetar tot mai greu de gestionat. Datoria publică a ajuns la 61,6% din PIB în 2026 și va urca la 63,4% în 2027, potrivit Raportului de convergență pentru 2026, publicat de Comisia Europeană. Saltul este unul spectaculos față de anul 2019, înainte de pandemia de coronavirus, când datoria publică reprezenta doar 35,2% din PIB.

Dacă tendința actuală nu va fi inversată, Comisia Europeană estimează că datoria României ar putea ajunge la aproximativ 90% din PIB în 2036, cu mult peste pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. La momentul crizei economice din 2015, atunci când a intrat parțial în incapacitate de plată, Grecia avea o datorie publică de aproximativ 177% din PIB.

Raportul avertizează că România se confruntă cu riscuri ridicate la adresa sustenabilității finanțelor publice pe termen mediu, pe fondul unui deficit primar ridicat și al costurilor tot mai mari cu dobânzile. Numai în acest an, statul va plăti pentru serviciul datoriei aproximativ 60,8 miliarde de lei, echivalentul a circa 3% din PIB, bani care ar fi putut finanța domenii precum sănătatea, educația sau apărarea.

În același timp, datoria externă totală a României a urcat la 230,91 miliarde de euro la 31 mai 2026, față de 228,46 miliarde de euro la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României. Din această sumă, administrația publică acumulase datorii externe de 128,21 miliarde de euro.

Cercul vicios al datoriei

Privită strict prin prisma cifrelor, România a intrat în perioada postcomunistă fără datorie publică. Această imagine este însă înșelătoare. Statul nu avea împrumuturi externe importante, dar venea după decenii în care investițiile fuseseră sacrificate pentru achitarea datoriei externe, iar economia era profund ineficientă și lipsită de infrastructura necesară dezvoltării.

„Eu aș prefera să vorbim, într-o primă etapă, despre cauze. Este important să înțelegem că România a plecat, practic, de la o datorie publică zero. Dacă ne uităm strict la datoria publică, aceasta era inexistentă în momentul căderii comunismului. Doar că era o iluzie, în sensul că nu aveam autostrăzi, industria era necompetitivă, energofagă și multe alte sectoare erau profund subdezvoltate”, a explicat Radu Nechita.

Economistul spune că împrumuturile nu trebuie privite automat ca un lucru negativ. În multe state dezvoltate, datoria publică a fost folosită pentru investiții care au generat ulterior creștere economică și venituri suplimentare la buget. Problema apare atunci când banii împrumutați sunt direcționați către cheltuieli curente sau măsuri cu miză electorală.

„Datoria publică, în sine, nu este întotdeauna un lucru rău. Depinde pentru ce este folosită. Dacă ar fi fost utilizată pentru dezvoltarea infrastructurii, fără să așteptăm exclusiv investițiile private, ar fi putut conecta economia românească la piețele internaționale, ne-ar fi permis să vindem produse cu valoare adăugată mai mare și să creștem productivitatea. Dacă însă datoria este folosită pentru cumpărarea voturilor, atunci ajungem exact în situația în care ne aflăm astăzi”, a subliniat economistul.

Dincolo de valoarea datoriei în sine, Radu Nechita avertizează că atâta vreme cât statul înregistrează anual deficite importante, fiecare împrumut nou este folosit, în mare parte, pentru a acoperi împrumuturile vechi și costurile lor de finanțare.

„Pericolul unei datorii publice ridicate și aflate în continuă creștere este că ea trebuie rambursată. Nu plătim doar principalul, ci și dobânzile. În plus, datoria trebuie permanent rostogolită, pentru că statul român cheltuiește structural mai mult decât încasează. Aici este cauza profundă a problemei. Dacă nu reformăm acest stat obez, care se extinde peste tot și încearcă să controleze orice domeniu, vom rămâne permanent într-un cerc vicios în care cheltuielile depășesc veniturile, iar fiecare deficit generează o nouă datorie publică”, a explicat Radu Nechita.

Zeci de miliarde de lei merg anual doar pe dobânzi

Profesorul spune că ar fi greșit ca responsabilitatea să fie pusă exclusiv în seama unui guvern sau a unui partid. În opinia sa, datoria publică este rezultatul unei politici practicate de toate formațiunile care au ajuns la putere în ultimele decenii.

„Cauza datoriei publice este succesiunea deficitelor bugetare acumulate de toate guvernele și, de fapt, de toate parlamentele din ultimele decenii. Putere și opoziție au participat la aceeași competiție a promisiunilor populiste, alimentând iluzia că statul poate oferi lucruri gratuite. În realitate, de fiecare dată când un politician vorbește despre gratuități, contribuie la acumularea deficitului și, implicit, a datoriei publice”, a subliniat economistul.

Creșterea datoriei publice are un efect direct asupra bugetului de stat. Cu cât împrumuturile sunt mai mari, cu atât cresc și sumele plătite anual pentru dobânzi, bani care nu mai pot fi folosiți pentru investiții sau servicii publice.

„Trebuie să plătim anual zeci de miliarde de lei doar pentru dobânzi. Sunt bani care nu mai pot merge către spitale, școli, infrastructură sau apărare. Poate că oamenii ar prefera servicii medicale mai bune, drumuri mai bune, un sistem de educație performant sau o armată mai puternică, în loc să plătim dobânzi investitorilor care finanțează această datorie”, a explicat Radu Nechita.

Deși datoria și deficitul sunt prezentate aproape întotdeauna ca procent din PIB, profesorul consideră că acest indicator poate crea o imagine incompletă asupra situației reale. Cu alte cuvinte, dacă ne raportăm strict la încasările prognozate pentru acest an, deficitul bugetar este de peste 20%, iar costurile cu dobânzile de aproximativ 10%.

„Vedem acum că aceste costuri de finanțare au ajuns la aproximativ 3% din PIB. Eu aș prefera însă să nu folosim procentul din PIB ca principal reper. În viața de zi cu zi nu ne raportăm bugetul familiei la PIB, ci la veniturile pe care le avem. Deficitul ar trebui analizat în raport cu încasările bugetare. Dacă facem acest calcul, vedem că statul cheltuiește cu aproximativ 20-25% mai mult decât încasează. Practic, este o entitate care cade permanent în gol. Problema nu este doar că se află în cădere, ci momentul în care se va lovi de pământ”, a subliniat economistul.

Un stat care consumă aproape tot ce încasează

Profesorul spune că structura actuală a bugetului lasă prea puțin spațiu pentru investiții. O mare parte din venituri este direcționată către cheltuieli permanente, în timp ce statul continuă să fie prezent în domenii în care sectorul privat ar putea funcționa mai eficient.

„În momentul în care aproximativ 80% din veniturile statului merg către salarii și pensii, înseamnă că statul funcționează în primul rând pentru propria întreținere. Investițiile devin secundare. În plus, statul continuă să activeze în domenii în care sectorul privat ar putea funcționa mai eficient. Dacă există producători privați de energie, statul nu are de ce să fie producător de energie. Dacă există operatori privați de transport feroviar, nu este obligatoriu ca statul să domine acest sector. Dacă există televiziuni private, nu este nevoie ca statul să concureze cu ele. În multe domenii, statul produce ineficiență și distorsionează piața”, a subliniat economistul.

„Nivelul ideal al datoriei publice este zero”

Întrebat care ar fi nivelul optim al datoriei publice, profesorul oferă un răspuns categoric, dar admite că există situații excepționale în care împrumuturile pot fi justificate.

„Din punctul meu de vedere, nivelul ideal al datoriei publice este zero. Datoria înseamnă transferarea costurilor către generațiile viitoare. Ea poate fi justificată doar în situații excepționale: războaie, catastrofe naturale sau investiții majore în apărare, care nu pot fi finanțate din bugetul curent. Dacă investești acum în apărare pentru a preveni un război, este rezonabil ca aceste costuri să fie suportate pe termen lung. O altă situație în care aș accepta o datorie publică este reforma sistemului de pensii. Actualul Pilon I funcționează ca o schemă în care pensiile actuale sunt plătite din contribuțiile celor care lucrează astăzi. Ar trebui făcută trecerea către un sistem bazat predominant pe economisire individuală, prin Pilonul II. Evident, nu poți abandona actualii pensionari, iar costul acestei tranziții ar putea fi finanțat temporar prin datorie publică”, a subliniat Radu Nechita.

În final, economistul consideră că limitele fiscale stabilite prin Tratatul de la Maastricht au avut logică economică atunci când au fost introduse, însă contextul de după pandemie este diferit. Specialistul este de părere că explozia cheltuielilor publice din ultimii ani a schimbat fundamental dinamica finanțelor publice, iar România resimte acum costurile acelor decizii.

„În realitate, nivelul optim al datoriei depinde de situația fiecărei țări. Eu spun că idealul este zero, chiar dacă în practică acest obiectiv este imposibil de atins imediat. Pragurile europene de 60% din PIB pentru datorie și 3% pentru deficit au avut o justificare economică atunci când au fost stabilite, însă contextul s-a schimbat. Până la pandemie, economia românească reușea să crească suficient de repede încât ponderea datoriei să rămână relativ stabilă. După aceea însă, statul a cheltuit masiv. Politicile adoptate în pandemie au fost, în multe cazuri, neinspirate din punct de vedere economic și, uneori, nici măcar justificate medical. A fost o succesiune de erori politice, amplificate de iluzia că economia poate funcționa aproape integral de acasă. Realitatea este că agricultura, turismul și multe alte sectoare nu pot funcționa în acest mod. Rezultatul a fost un dezastru economic finanțat aproape exclusiv prin împrumuturi”, a explicat Radu Nechita.