Europa în timp de economie de război. Din nou

Economia de război – ne reamintește definiția din Wikipedia – este modalitatea de funcționare a unei economii pe timp de război sau în pregătirea acestuia. Economia de război se caracterizează prin practici economice excepționale, precum ar fi intervenția extinsă a statului sau măsuri izolaționiste mergând până la autarhie. Are ca obiectiv menținerea activităților economice indispensabile unei țări, autosuficiența, disuadarea consumului privat, garantarea producției de alimente și controlul statal al economiei. Este o economie a cărei finalitate este determinată de necesitatea de a alimenta un conflict armat. Corespunde punerii în serviciul efortului de război a datelor oferite de științe economice precum și transformării puterii economice în putere războinică..”

Aici suntem, asta trebuie să acceptăm că a devenit regula de funcționare a lumii în care trăim, economia de război a devenit deja cadrul la care trebuie să se conformeze devenirea societăților noastre, integrate cum sunt ele în îndeplinirea deciziei comune a liderilor politici reuniți la cel mai înalt nivel din NATO și UE.

Desigur, există acum diferențe notabile între ceea ce a însemnat definiția economiei de război înainte și în timpul Primului Război Mondial sau în perioada celei de-a doua conflagrații mondiale, dar există un punct comun: definiția respectivă marchează  momentul în care o țară sau un grup de țări își modifică fundamental pentru o perioadă modul de viață și acceptă trecerea la reguli total diferite, subordonate efortului de război și a alimentării frontului cu armele , munițiile și toate echipamentele necesare, acceptând fără rezerve consecințele apelului de tip „Totul pentru front, totul pentru victorie!” care, în realitate, mai mult decât un slogan mobilizator, a exprimat exact realitatea unei lumi smulsă brutal din mersul pe care-l considera normal și firesc, proiectând-o (adese imediat, fără un timp de respiro și pregătire pentru schimbările tragice) în plin univers al incertitudinilor existențiale.

În opinia mea, suntem acum într-un asemenea moment. La nivelul celor două alianțe din care facem parte, NATO și UE, cel mai important eveniment care întrunește aprobarea liderilor și concentrează toată atenția și primește asigurările cele mai solide asigurări d implicare financiară este acela care vizează înarmarea.  Este ce av care nu poate să nu-mi amintească de modelul bine exersat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, un punct de maximă relevanță atins în SUA cu faimosul „Victory Program” care reușise performanța excepțională de a transforma țara, pentru o perioadă, în ceea ce era numit atunci „arsenalul democrațiilor”, programul de producție ultra-rapidă a armamentelor necesare pentru victorie, devenind ulterior baza conceptului pe care a apărut și s-a dezvoltat complexul militaro-industrial ajuns azi la uluitoarele dimensiuni de azi.

Europa a învățat lecția și, intrând sub zodia economiei de război, urmează parcă un drum similar. Dintre multe exemple, chiar dacă, stricto sensu, este incorect politic să vorbim deschis despre asta, iată, adoptat pe 20 iulie 2023, o reglementare majoră în această direcție: Act in Support of Ammunition Production, votat în Parlamentul European și care a dus la injectarea directă a 500 de milioane Euro din bugetul UE pentru favorizarea trecerii la o logică de producție militară accelerată. Și aveți aici https://www.europarl.europa.eu/topics/fr/article/20190612STO54310/defense-comment-l-ue-renforce-sa-securite   o prezentare extinsă a acestei tranziții europene comune în domeniul apărării și securității.

Desigur, prioritatea absolută o reprezintă investiția în securitatea Ucrainei,  cu argumentul repetat ca o mantră: „securitatea Ucrainei este securitatea noastră a tuturor”. Dar, pe fond, dincolo de tot și de toate, tragedia de urișă amploare este că, de fapt, pare că asistăm la anihilarea definitive a tuturor speranțelor puse într-o evoluție de pace și prosperitate, așa cum, inconștienți, promiteau liderii politici imediat după căderea Cortinei de Fier. „Luna de miere” a durat exact cât o prevedea studiul ciclurilor istoriei, adică 30-36 de ani. Acum a revenit, absolut oficial, între Europa și Rusia, teama reciprocă față de dușmanul existențial, avem deja noile doctrine oficiale care spun asta și, ca atare, motivează politicile ulterioare care montează o criză viitoare din ce în ce mai previzibilă.

O singură certitudine: pentru cele necesare economiei de război, producerii de armament și de diverse echipamente de luptă vor exista mereu bani de investit. Din ce în ce mai mulți bani, firește, înțelegem ușor asta, în detrimentul altor sectoare neesențiale, neprioritare și, în definitiv, chiar inutile (educație, sănătate, asigurări sociale) în lumea de mâine în care vom avea nevoie de cât mai multe pușcoace și generali cu căștile și bocancii aferenți...