Investiţiile străine abia au trecut pragul de un miliard de euro, în scădere cu 36%, iar contul curent a revenit pe deficit
0Contul curent al balanţei de plăţi a trecut pe deficit după primele opt luni cu 160 de milioane de euro, de la un excedent de 489 de milioane de euro la finalul lunii iulie, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale, al celei de venituri şi al creşterii surplusului la balanţa serviciilor, potrivit Băncii Naţionale.
"În perioada ianuarie-august 2013 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 160 de milioane euro, comparativ cu un deficit de 4.230 de milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale (cu 2.627 de milioane de euro) şi al balanţei veniturilor (cu 409 milioane de euro), precum şi al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1.195 de milioane de euro)", potrivit datelor BNR.
Străinii au adus mai puţini bani
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,11 miliarde de euro, în scădere cu 35,9% faţă de perioada similiară a anului trecut, din care creditele intragrup au însumat 339 de milioane de euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au totalizat 779 de milioane de euro.
Datoria externă a scăzut uşor
Datoria externă pe termen mediu şi lung a cumulat 77,5 miliarde de euro la finele lunii august (79,8% din total datorie externă), în scădere cu 1,5% comparativ cu sfârşitul anului trecut.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august nivelul de 19,68 miliarde de euro (20,2% din total datorie externă), în scădere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2012, a mai anunţat BNR.