Daea: România va primi banii de la CE, după ce Ungaria suspendă măsurile privind cerealele din Ucraina

0
Publicat:

România va primi cele 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană după ce Ungaria va anula decizia de interzicere a importurilor de cereale din Ucraina și va aplica restricțiile impuse de UE.

Petre Daea, ministrul Agriculturii
Petre Daea, ministrul Agriculturii, spune că România va primi banii de la UE

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declarat, marţi, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern", a precizat Petre Daea.

În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia Comisia a propus alocarea unei sume de aproape 30 de milioane de euro pentru România, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

"Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani", a mai spus ministrul Agriculturii.

UE a extins până în 15 septembrie restricţiile la importurile de cerealele din Ucraina

Comisia Europeană a anunţat luni că UE a extins până în 15 septembrie restricţiile la importurile de cerealele din Ucraina cerute de cinci state membre, care caută să-şi protejeze sectorul lor agricol, transmit Reuters şi Xinhua.

În 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă. Executivul comunitar a precizat că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

Pe de altă parte, luni, Bruxelles-ul a decis să reducă numărul produselor afectate de restricţii, de exemplu nu se vor mai aplica restricţii la seminţele de însămânţare. De asemenea, tranzitul mărfurilor către alte state membre UE încă este permis, prin "coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră).

"Aceste măsuri continuă să fie necesare pentru o perioadă limitată de timp, ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale perturbărilor logistice şi a capacităţii limitate de stocare a cerealelor, înaintea sezonului de recoltare, cu care se confruntă cele cinci state membre", a informat Comisia Europeană.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut un apel pentru eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export impuse produselor agricole ucrainene cu ocazia discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Încă din luna mai, Petre Daea, alături de omologii săi din alte patru state membre ale Uniunii Europene, respectiv Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, au transmis o scrisoare forului comunitar prin care au solicitat restricţionarea importurilor de produse agricole ucrainene şi prelungirea termenului şi după data de 5 iunie. Acesta a precizat că măsura propusă vine în sprijinul fermierilor români care astfel nu se vor mai confrunta pe piaţa autohtonă cu o concurenţă a produselor din Ucraina.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite