Consiliul Concurenţei: Împărţirea pe loturi a lucrărilor de modernizare şi reparaţii drumuri va creşte concurenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrari drumuri FOTO DRDP Timisoara

Autorităţile publice locale ar trebui să împărtă pe loturi contractele de achiziţie publică/acordurile–cadru pentru lucrări de modernizare şi reparaţii drumuri, în funcţie de necesităţi obiective, astfel încât să permită participarea la procedură a unui număr cât mai mare de operatori economici, recomandă Consiliul Concurenţei.

De asemenea, prin documentaţia de atribuire trebuie stabilit un număr maxim de loturi ce poate fi atribuit unui singur ofertant, pentru a împiedica atribuirea tuturor loturilor către un singur operator economic.

Aceste noi recomandări ale autorităţii de concurenţă au rezultat în urma dezbaterii publice a Raportului privind piaţa lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii de drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ din România.

Procedurile de achiziţie publică având ca obiect atribuirea unor contracte complexe, atât din punct de vedere al valorii, cât şi al executării, sunt susceptibile a reduce concurenţa, fie prin imposibilitatea unor operatori mici de a participa, fie prin crearea unui avantaj câştigătorului la procedurile viitoare.

Astfel, Consiliul Concurenţei consideră că, prin împărţirea pe loturi a contractelor, IMM-urile ar fi încurajate să se implice în contracte de achiziţie publică, în mod normal, acestea depăşindu-le capacităţile tehnice la  . În acest fel, se va stimula concurenţa, lotizarea ducând la potenţiale îmbunătăţiri ale ofertelor şi la o plajă de ofertanţi mai diversificată pentru autoritatea contractantă.

Ca urmare, pentru a promova concurenţa între operatorii economici şi a asigura respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal, proporţionalităţii şi eficienţei utilizării fondurilor publice, autorităţile contractante pot decide să atribuie un contract sub formă de loturi separate şi pot stabili dimensiunea şi obiectul unor astfel de loturi.

Anterior, Consiliul Concurenţei a mai recomandat autorităţilor publice locale ca durata contractelor pentru executarea lucrărilor de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi să fie limitată la maxim cinci ani şi doar în cazuri excepţionale să poată fi prelungită, ceea ce ar permite şi altor jucători să intre pe această piaţă.

În cadrul analizei, Consiliul Concurenţei a identificat contracte a căror durată este foarte mare: 10 ani (municipiul Târgu Jiu), 12 ani (municipiul Zalău), 20 ani (municipiul Piatra-Neamţ), 30 ani (municipiul Constanţa) sau chiar cu perioadă nespecificată (municipiul Iaşi).

Totodată, autoritatea de concurenţă a constatat că, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale (UAT-uri), nu există o uniformitate în aplicarea cadrului legal în privinţa modalităţii de atribuire a lucrărilor de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi.

În ceea ce priveşte lucrările de reparaţii şi întreţinere a drumurilor şi străzilor de pe raza municipiilor reşedinţă de judeţ, se observă faptul că o mare parte dintre acestea sunt executate de operatori interni, respectiv 14 (cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale) sau de UAT-uri prin servicii publice specializate organizate în subordinea consiliilor locale, respectiv 8.

Comparativ, pentru lucrările de modernizare/reabilitare a drumurilor şi străzilor, care sunt executate în cea mai mare parte de către operatori cu capital privat/mixt, atribuirea contractelor se realizează de cele mai multe ori prin proceduri de achiziţie publică.

În acelaşi timp, analiza a mai relevat faptul că o mare parte a operatorilor care execută lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi deţin capacităţi proprii de producţie a materialelor necesare realizării lucrărilor (ex.: agregate minerale, mixturi asfaltice, betoane de ciment).

Deşi operatorii specializaţi se pot deplasa oriunde în ţară pentru a executa lucrări de modernizare, reparaţii şi întreţinere drumuri şi străzi, analiza a arătat că aceştia preferă contracte în localităţile - regiunile de reşedinţă unde au, de cele mai multe ori, surse proprii de materii prime, utilaje şi unde cunosc particularităţile legate de forţa de muncă.

Din analiza datelor rezultă faptul că valoarea totală a contractelor adjudecate pe piaţa lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii drumuri şi străzi din municipiile reşedinţă de judeţ din România, din 2016 şi până în prima parte a anului 2019, a fost de 2,27 miliarde lei, remarcându-se Regiunea Nord-Vest cu o valoarea totală a contractelor de 549,18 milioane lei, reprezentând 24,18% din valoarea totală a contractelor adjudecate la nivel naţional. La polul opus se află Regiunea Sud, cu o valoare totală a contractelor adjudecate de 116,3 milioane lei (5,12%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite