Pentru prima dată în ultimii 50 de ani, staţia de apă care alimentează jumătate din oraşul Galaţi va fi modernizată
0
O staţie de apă, care asigură alimentarea pentru jumătate din populaţia oraşului Galaţi, se află pentru prima dată în modernizare. Este vorba de o investiţie cu fonduri europene ce vizează înlocuirea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.
Staţia de repompare Fileşti a fost pusă în funcţiune în anul 1968, fiind dotată cu 2 rezervoare a câte 15.000 mc, o staţie de clorinare şi şase electropompe. De la data punerii în funcţiune, aceasta nu a beneficiat de lucrări de modernizare.
Staţia de repompare Fileşti alimentează cu apă aproape jumătate din oraş: cartierele Aurel Vlaicu, Siderurgiştilor Vest, Micro 14 (inclusiv Viaduct), I.C. Frimu, Fileşti, Micro 38, Micro 39A, Micro 39 B Micro39C, Micro 40, Micro 13 B, precum şi Cartierul Traian Nord.
„Staţia de repompare Fileşti este supusă acum reabilitării integrale. Astfel, sunt reabilitate cele două rezervoare existente de mari dimensiuni (2 x 15.000 mc) din Staţia Fileşti, fiind în derulare atât lucrări de construcţii, cât şi lucrări de instalaţii hidraulice. Rezervorul nr. 2 a fost deja finalizat şi pus în funcţiune. Lucrările vizează în acest moment rezervorul nr.1”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
Deoarece investiţia de la Staţia de repompare Fileşti este de mare anvergură şi presupune lucrări foarte complexe, acestea au fost etapizate. A fost demarată deja cea mai importantă etapă, programată pentru anul 2022: înlocuirea conductelor de aspiraţie Dn1000mm si Dn800mm, a celor 6 noduri hidraulice şi a armăturilor de mari dimensiuni, inclusiv a camerelor de vane aferente rezervoarelor de apă.
„Această etapă este o adevărată provocare, atât pentru constructor, cât mai ales pentru Apă Canal Galaţi, operatorul reuşind să asigure continuitatea alimentării cu apă a consumatorilor din zonele arondate pe tot parcusul derulării investiţiei, concomitent cu asigurarea frontului de lucru pentru constructor”, mai precizează Primăria Galaţi.

Sursa: Primăria Galaţi
Valoarea investiţiei la acest obiectiv strategic în alimentarea cu apă a municipiului Galaţi este de aproximativ 15.000.000 lei, fără TVA.
Municipiul Galaţi este alimentat din două surse de apă: sursa de suprafaţă (Dunărea) şi sursa subterană (cele două fronturi de captare: Salcia-Lieşti şi Vadu-Roşca). Cele două captări se află la aproximativ 70 km depărtare, una în vestul oraşului Galaţi (front Salcia–Lieşti), iar celălaltă - în judeţul Vrancea (frontul Vadu-Roşca). De la cele două captări, apa brută este transportată la Staţia de pompare Şerbeşti, iar de aici către Staţia de repompare Fileşti prin două conducte de aducţiune: Dn 1000 mm, respectiv Dn 800 mm.