Plăţile de impozite şi taxe cu cardul au depăşit pragul de 10 milioane de lei în primele două luni

Plăţile de impozite şi taxe cu cardul au depăşit pragul de 10 milioane de lei în primele două luni

Plăţile cu caredul cresc exploziv

Valoarea taxelor şi impozitelor locale plătite direct cu cardul pe internet a crescut în primele două luni din acest an cu 52% comparativ cu perioada similară din 2014, la peste 10 milioane de lei, ceea ce reprezintă peste 40% din sumele achitate online în întreg anul 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada analizată, contribuabilii au realizat aproape 40.000 de plăţi online de taxe şi impozite către autorităţile locale, în creştere cu 49% faţă de primele două luni ale anului 2014.

Peste 65.000 de utilizatori la ghiseul.ro

"Susţinem plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul încă din anul 2009 şi ne bucură să vedem că eforturile tuturor părţilor implicate dau rezultate.
În luna martie am remarcat faptul că a fost depăşit nivelul de 65.000 de utilizatori activi ai platformei www.ghiseul.ro, comparativ cu aproximativ 50.000 de conturi active la începutul acestui an, ceea ce demonstrează faptul că tot mai mulţi contribuabili sunt interesaţi în mod clar de rapiditatea, confortul şi siguranţa plăţilor online", a declarat directorul regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe, Cătălin Creţu.

Internetul permite contribuabililor să îşi plătească taxele oricând şi de oriunde şi să evite astfel eventualele cozi de la ghişee sau costuri legate de retragerea numerarului de la bancomate.

110 primării acceptă plăţi electronice

La sfârşitul anului trecut, peste 110 primării acceptau plata online a taxelor şi impozitelor locale, prin www.ghiseul.ro sau platforme proprii.

Plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul se poate realiza şi fizic la sediile administraţiilor locale, la POS-urile instalate în oficiile poştale care acceptă tranzacţiile cu cardul, în locaţiile special deschise de Visa în centrele comerciale, la infochioşcurile instalate în sediile administraţiilor locale, în supermarket-uri şi mall-uri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările