Airbus ar urma să livreze mai puţine avioane, din cauza deficitului de angajaţi şi de componente

0
Publicat:

Grupul aeronautic european Airbus se confruntă cu noi presiuni în majorarea producţiei de avioane pentru pasageri, din cauza deficitului de angajaţi şi de componente, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Foto airbus A380
Foto: Shutterstock

Încă nu se ştie dacă încetinirea va afecta ţinta de livrări pentru 2024, după ce în ultimele luni livrările au fost sub aşteptări, dar sursele susţin că în semestrul doi Airbus ar putea produce mai puţine aeronave.

Un purtător de cuvânt al Airbus a făcut referire la informaţiile anunţate la publicarea rezultatelor trimestriale ale grupului, în care s-a reiterat obiectivul de a livra în acest an 800 de aeronave şi nu a dorit să facă alte comentarii.

Cel mai mare producător mondial de avioane intenţiona să-şi majoreze în 2026 producţia cu aproximativ 50%, la 75 avioane cu fuselaj îngust pe lună. Acum, Airbus speră că orice întârzieri în producţie pot fi recuperate la timp pentru îndeplinirea ţintelor pe termen mediu, adaugă sursele.

În 2023, Airbus a realizat cele mai bune performanţe comerciale din istoria sa, eclipsând rivalul american Boeing pentru al cincilea an consecutiv.

Comenzile brute primite de Airbus în 2023 au crescut cu 11%, până la 2.319 de aparate, iar după anulări şi modificări de comenzi, o practică obişnuită în industrie, comenzile nete primite de Airbus s-au situat la 2.094 de aparate, depăşind precedentul record de 1.503 comenzi nete stabilit în 2013.

Confruntate cu necesitatea de a-şi reduce amprenta de mediu pentru a ajunge la neutralitatea emisiilor de carbon în 2050, precum şi pentru a răspunde la prognozele care arată că traficul aerian mondial se va dubla, companiile aeriene s-au angajat într-un vast program de modernizare a flotelor. Pentru a-şi asigura creşterea viitoare, companiile aeriene s-au grăbit să îşi rezerve cât mai devreme sloturile de livrări disponibile ale constructorilor de avioane, care au carnete de comenzi ce se întind până în următorul deceniu.

În 2023, Airbus a reuşit să livreze clienţilor 735 de avioane, depăşindu-şi uşor obiectivul de 720 de avioane. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite