Gregg Braden: Codul genetic nu e destin. Cum să îți activezi super-puterile creierului

Ideea că venim pe lume cu un „cod” genetic fix, care ne determină inevitabil parcursul, este una dintre cele mai persistente narațiuni ale medicinei moderne, este de părere Gregg Braden, autor și cercetător american, care o contestă, invocând atât epigenetica, cât și date provenite din studiul stărilor cerebrale.

Sursă foto: Shutterstock

„Suntem ființe maleabile. Am fost învățați că venim pe lume cu un cod bătut în cuie: primești ce ți se dă și atât”, explică Braden, pornind de la o experiență banală, dar relevantă: fișa medicală completată anual la controlul de rutină. Întrebarea standard „A avut vreunul dintre părinții dumneavoastră următoarele afecțiuni?”  este, în opinia sa, construită pe presupunerea unui determinism genetic rigid.

El oferă un exemplu personal: „Eu trebuie să bifez «da» la toate, pentru că tatăl meu le-a avut pe fiecare în parte. Chiar și câteva care nici măcar nu apar pe listă”. Diferența, spune Braden, este stilul de viață. „Nu are nimic de-a face cu viața mea de acum, decât dacă aleg să trăiesc exact viața pe care a trăit-o tatăl meu. Dacă aș face asta, probabilitatea să am aceleași experiențe ar fi foarte mare”.

Această perspectivă intră în conflict direct cu paradigma clasică a moștenirii genetice, susține el. „Gândirea tradițională spune că ADN-ul se transmite din generație în generație și rămâne fix, imuabil. Epigenetica schimbă complet această perspectivă”, afirmă Braden.

În interpretarea sa, mediul joacă un rol esențial. Mediul extern, emoțional, psihologic și nutrițional sunt factori dinamici, supuși schimbării, care influențează modul în care genele sunt activate sau inhibate. „Nu suntem blocați. Nu suntem definiți de trecutul nostru, decât dacă alegem să fim definiți de el. Nu suntem definiți de genetica pe care ne-au transmis-o părinții, decât dacă alegem să fim definiți de această genetică”, spune el. „Nu este vorba de bine sau rău, de corect sau greșit. Este pur și simplu ceea ce descoperim acum despre noi înșine.”

De la epigenetică, Braden mută discuția către funcționarea creierului. El își amintește că, în perioada studiilor sale, i s-a predat existența a patru stări cerebrale fundamentale. „Oamenii de știință și medicii cu care am vorbit spuneau că acestea sunt toate, pentru că neuronii și circuitele din creierul uman nu pot susține frecvențe mai mari decât cele deja cunoscute.”

Prima dintre ele este starea delta, asociată somnului profund. „Este un somn foarte profund, un somn de vindecare. Eu îl numesc «somnul de tip gaură neagră»”, spune Braden, referindu-se la acele perioade de repaus fără vise conștiente, în care trezirea survine fără percepția trecerii timpului.

Urmează starea theta, caracteristică meditației profunde și proceselor de regenerare ale organismului. „Este tot un val lung și lent, dar puțin mai rapid decât delta”, explică el. Din punct de vedere al frecvențelor, undele delta sunt cuprinse între 0,1 și 3 hertzi, iar cele theta între 4 și 7 hertzi.

Călugării tibetani și depășirea limitelor

Starea alpha este asociată relaxării și creativității. „Ca muzician, atunci când compun o piesă, când învăț o melodie sau când scriu o carte și dezvolt idei, sunt în această stare”, spune Braden. Alpha acoperă intervalul 8–15 hertzi.

Conștiința beta, între 16 și 30 de cicluri pe secundă, este starea de alertă și concentrare. Mult timp, aceasta a fost considerată limita superioară a capacităților creierului uman. „Ani la rând, oamenii de știință au spus: asta e tot. Nu există nimic dincolo de beta.”

Această limită a fost însă pusă sub semnul întrebării odată cu cercetările realizate pe călugării tibetani. Potrivit lui Braden, aceștia au demonstrat că, prin anumite practici, pot depăși pragul de 30 de hertzi. Inițial, experimentele au avut loc în mănăstiri, cu tineri antrenați de la vârste fragede să mediteze, apoi în laboratoare din Statele Unite și Europa de Vest, unde au fost supuși investigațiilor EEG și RMN.

„Ceea ce s-a constatat a fost că pot depăși 30 de hertzi. A apărut o nouă stare, între 30 și 80 de cicluri pe secundă, numită gamma”, explică Braden. Ulterior, cercetările au indicat posibilitatea depășirii pragului de 80 de hertzi, până la 100, zonă denumită hyper-gamma.

Deși inițial s-a considerat că acesta este maximul fiziologic, Braden afirmă că datele au continuat să contrazică ipoteza. „Au demonstrat că pot depăși 100 de hertzi. De fapt, au dublat acest prag”, spune el. Așa a fost descrisă starea lambda, cuprinsă între 100 și 200 de hertzi.

În această stare, susține Braden, activitatea internă este extrem de intensă, deși exteriorul nu trădează nimic spectaculos. „Din afară, ai putea crede că persoana doarme, dar interiorul este complet activ.” În opinia sa, acest lucru sugerează că limitele actuale ale neuroștiinței sunt mai degrabă conceptuale decât biologice.

Avertismentul său apare atunci când aduce în discuție dependența de tehnologie. „Dacă începem să lăsăm dispozitivele să facă în locul nostru ceea ce suntem deja proiectați să facem, riscăm să ne pierdem aceste capacități”, spune Braden. „Părțile nefolosite ale corpului ajung să se atrofieze. Umanitatea noastră este extrem de prețioasă. Măcar să știm ce este, înainte să o compromitem.”

Cercetările nu se opresc aici. Potrivit lui Braden, meditatorii tibetani au indicat existența unei stări aflate la polul opus al spectrului: sub un ciclu pe secundă. Este vorba despre starea epsilon, între 0 și 0,1 hertzi. În această stare, spune el, nu sunt detectabile respirația, pulsul sau bătăile inimii, deși persoana este vie și conștientă.

Descoperirea care a atras atenția cercetătorilor este faptul că vârful stării lambda și limita inferioară a stării epsilon conduc la aceeași stare de conștiință. „Două extreme, aceeași destinație”, explică Braden.

Această observație sugerează, în interpretarea sa, că creierul uman poate fi „acordat” la diferite câmpuri de informație, în funcție de starea în care se află. „Exact așa cum fac și alte forme de viață”, spune el, descriind procesul ca pe unul de empatie și sincronizare.

Pentru Braden, imaginea finală este cea a unei ființe umane care accesează simultan mai multe stări cerebrale. „Când au fost măsurați oameni care canalizează la nivel complet conștient, s-a observat că toate aceste stări erau active în același timp. Erau, simultan, treji și adormiți.” Aceasta, în viziunea sa, este expresia unui potențial uman încă insuficient explorat.