Sfântul care a transformat destinul ungurilor: de la triburi uitate la apărători ai creștinismului
0În doar cinci decenii ungurii au trecut de la trib la regat. După ce au terorizat ani la rândul o mare parte din Europa, hoardele prăduitoare ale maghiarilor și-au schimbat total modul de viață, îmbrățișând stilul de viață al principalilor inamici, sub influența unui lider providențial.
În anul 896 d Hr, prin pasul Vereste, trece în Pannonia, o confederație înspăimântătoare de triburi de stepă. Se numeau maghiari și erau războinici cu origini fino-ugrice, experți în arta războiului călare și care dovediseră deja o cruzime aparte îndreptată împotriva celor învinși. Timp de mai bine de șase decenii vor teroriza o bună parte a Europei Centrale și Vestice, jefuind, ucigând și distrugând regatele evului mediu timpuriu. Cine și-ar fi putut imagina că aceste triburi dezlănțuite în furia lor războinică, puse doar pe pradă și jaf, vor putea fi transformate într-un timp record - mai puțin de 60 de ani - într-un popor care va străjui la porțile creștinității în fața asaltului de câteva secole a Islamului. Miracolul a fost realizat de un om providențial, născut păgân, dar convertit la creștinism. A rămas în istorie drept Ștefan I cel Sfânt, prințul stepelor care a dat naștere unuia dintre cele mai puternice regate medievale din Europa Centrală. Totodată el este și cel care a finalizat cucerirea Transilvaniei și aducerea ei sub controlul coroanei maghiare. Pe scurt, Ștefan I cel Sfânt, un simbol al Ungariei, este primul rege și totodată omul care a transformat total destinul poporului maghiar.
Un trib de nomazi cu șapte cozi, crescuți în șaua calului
Conform cercetărilor arheologice, se presupune că triburile maghiarilor vin din zona Munților Ural. Inițial populațiile maghiare care au ajuns în 830 d Hr în zona Donului, aveau trăsături turcice dar și mongoloide. Ulterior, deplasându-se către Europa de Est marea masă a războinicilor s-au metisat cu alte populații. Elitele maghiarilor, în schimb, au rămas cu trăsături turanice sau mongoloide. Împinși probabil de alte neamuri din patria lor de origine, maghiarii au ajuns în anul 830. d Hr, în zona Donului. Aici, pentru a deveni mai puternici și o forță militară demnă de luat în seamă, capabilă să jefuiască sau să pună presiune mai mare pe cei întâlniți în cale, maghiarii se constituie într-o confederație tribală.
Cele șapte triburi venite din Ural se unesc sub conducerea unui „gyula”, adică comandant militar. Primul s-a numit Almus, tatăl lui Arpad. Ca semn al legământului, războinicii maghiari purtau capetele rase, dar cu șapte cozi împletite, la baza de jos a craniului. Maghiarii se îndeletniceau cu păstoritul itinerant. Creșteau mai ales vite și cai. Practic, creșteau de mici în șeaua calului. Au devenit experți în lupta călare, mai ales trăgând săgeți din goana calului. Aplicau toate tacticile întâlnite la popoarele de stepă, inclusiv retragerile simulate dar și cruzimea îndreptată împotriva celor învinși pentru a da o lecție și a zdrobi moralul inamicilor. Acești arcași călare redutabili și-au arătat potențialul ca aliați ai bulgarilor contra Imperiului Bizantin. De altfel, împreună cu călăreții bulgari reușesc să-i zdrobească pe bizantinii împăratului Necifor I Genikos într-o mare bătălie în apropierea Dunării. Ungurii nu fac față însă presiunii pecenegilor, o uniune tribală, de asemenea deosebit de puternică, formată tot din călăreți de stepă. Maghiarii sunt înfrânți și obligați să părăsească stepele Mării Negre.
Se îndreaptă către Europa Centrală. Atacă și pradă cnezatele slave din calea lor și în 896 d Hr, prin pasul Vereste trec în Pannonia și implicit în Europa Centrală. La acea vreme, Pannonia era ocupată de formațiuni politice slave, bulgărești și romanice. Sub conducerea lui Arpad, toți cei care le-au stat cale au fost înfrânți. Arpad, profitând de slăbirea puterii Khaganatului bulgar reușește să cucerească inclusiv Transilvania, la aceea vreme ocupată de valahi, slavi și bulgari. Odată cu ocuparea Pannoniei, vitală de altfel pentru aceste triburi nomade și turmele lor de vite, maghiarii și-au stabilit un nou cartier general de unde vor lansa atacuri ucigătoare asupra Europei. De altfel ei erau cunoscuți de regii și liderii din Europa Centrală. Inițial, așa cum arată istoricii, ungurii au fost utilizați ca mercenari de regatele germane sau de moravi, adică cehii de astăzi, contra rivalilor. Ungurii nu au ratat prilejul de a ataca, în serviciul unui monarh sau al altuia zonele bogate din Europa Occidentală. Prima dată, au fost chemați de regele Ratislav al Moraviei, în 862 d Hr, contra francilor.
Mai apoi de către Arnulf, regele francilor răsăriteni contra regatelor italiene. Același Arnulf îi folosește pe unguri contra moravilor. Odată instalați și după ce au descoperit bogățiile regatelor Europene, ungurii s-au dezlănțuit. Timp de mai bine de șase decenii vor strecura teroarea din Pannonia și până în estul Franței, Italia și chiar provinciile dunărene. „Au omorât deopotrivă bărbaţi şi femei bătrâne şi au mânat femeile tinere singure ca pe vite pentru ca să-şi satisfacă poftele şi au redus transformat totul într-un deşert”, se arată în Analele din Fulda.
În anul 899 d Hr, călăreții maghiari prăduiesc groaznic Italia. Mai precis, trec prin foc și sabie Treviso, Vicenza și Verona. Regele Berengar este nevoit să le plătească sume exorbitante pentru a opri jafurile. Mai apoi ungurii se aruncă asupra Germaniei, înfrângându-i pe franci în trei mari bătălii. Multe orașe cad pradă jafului și măcelurilor. După moartea lui Conrad I, împăratul Germaniei, după 919 d Hr, maghiarii jefuiesc Saxonia, Lotharingia și o parte din Francia Occidentală. Până în 925 d Hr, jafurile afectează estul Franței și o parte din Elveția de astăzi, adică Basel, Alsacia, Burgundia și Provence. Doar bogatele stipendii oferite de regi și duci, fac ca raidurile să înceteze câțiva ani.
O lecție dură care avea să schimbe destinul maghiarilor
Până în anul 950 d Hr, triburile maghiare au făcut raiduri regulate, prădând zone întinse din Germania, Franța, ajungând până în teritoriile maurilor de la Cordoba și chiar în Balcani. O teroare constantă care părea că nu are sfârșit. În anul 955 d Hr, însă, împăratul german Otto I avea să schimbe total destinul Europei dar și al triburilor maghiare. Provenind dintr-o puternică dinastie saxonă, Otto I construiește o linie consistentă de fortificații menite să anuleze avantajul războiului călare practicat de unguri. Mai apoi, se concentrează pe constituirea unor puternice trupe de cavalerie, capabile să prindă și să contracareze atacurile călăreților maghiari. Otto I reușește să pună capăt luptelor dintre feudali, o dezbinare de care profitau războinicii maghiari.
În anul 955 d Hr, la Lechfeld, în Germania, cu o armată bine pregătită și echipată, inclusiv cu cavalerie înzăuată, Otto I administrează cea mai severă înfrângere războinicilor maghiari. Se spune că doar șapte luptători unguri au mai rămas în viață. „În mare pericol, Otto şi oamenii săi au umilit pe unguri într-o confruntare plină de cruzime, o bătălie în care ducele Conrad şi-a pierdut viaţa alături de mulţi alţii”, se arată în ”Annales Quidlinbergenses”.
În urma acestei înfrângeri puternice raidurile ungurilor încetează. Exista riscul ca aceste triburi ale călăreților de stepă fie să se întoarcă de unde au venit, fie să se destrame în marea masă a popoarelor din jur, așa cum au pățit hunii sau avarii. Destinul ungurilor avea să fie scris însă de un lider providențial care în numai șase decenii a reușit să-și transforme total propriul popor, să-l integreze în lumea medievală europeană și totodată să transforme o confederație tribală într-unul dintre cele mai puternice regate ale Europei medievale.
Vajk, copilul păgân care a îmbrățișat creștinismul pentru a-și salva poporul
Acest personaj providențial pentru istoria Ungariei a fost Ștefan I cel Sfânt, primul rege al Ungariei. El s-a născut păgân, cu vechile credințe ale triburilor maghiare și purta numele de Vajk. A văzut lumina zilei la Esztergom fiind fiul lui Géza, cel de-al patrulea lider (dux) al confederației maghiare. Pe mama sa o chema Sarloth și era de asemenea fiica unei puternice căpetenii. Vajk s-a născut, cel mai probabil, în anul 969, la numai 14 ani de la înfrângerea zdrobitoare a triburilor maghiare la Lechfeld, contra germanilor lui Otto I. Tatăl său, Geza, a fost un lider inteligent și vizionar. Și-a dat seama că supraviețuirea poporului său, după acea înfrângere depinde doar de modul cum se vor integra în lumea medievală europeană. Geza a constientizat că religia joacă un rol deosebit de important și că prin creștinare se vor putea bucura de protecția Bisericii.
În acest sens, Geza se creștinează în ritul catolic și face același lucru cu fiul său Vajk, în anul 994 d Hr. Mai mult decât atât înțelege că trebuie să-și pregătească fiul în spiritul lumii feudale vest-europene. Tocmai de aceea, îl antamează pe Adalbert, episcop de Praga (n.r. ulterior sanctificat sub numele de Sfântul Adalbert) să se ocupe de educația fiului său Vajk. Nu în ultimul rând, Geza înțelege că trebuie să se apropie de germani, cei care i-au învins, pentru a le împrumuta modul de organizare dar și pentru a evita noi atacuri. În acest scop aranjează căsătoria lui Vajk, devenit Ștefan după botezul creștin, cu Gisella, fiica prințului Henric al II lea al Bavariei.
„Prima căsătorie dinastică între o casă regală maghiară și o casă regală europeană. Gisella era strâns legată de împăratul Imperiului Germano-Roman. Conform tradiției mănăstirii bavareze Scheyern, ceremonia a avut loc la Castelul Scheyern, iar nunta a fost celebrată de Sfântul Adalbert”, se arată într-un articol semnat de Zsófia Nagy-Vargha pentru „Hungary Today”.
Totodată, tânărul Vajk/Ștefan a fost tutorat și de contele Theodat, devenind un tânăr evlavios, dar și educat. În acel moment, Ștefan a privit creștinismul ca pe o metodă prin care o națiune păgână, nomadă și războinică putea fi transformată într-o națiune dedicată păcii și măreției regale.
O jumătate de veac de pace și prețul sângelui
Când Géza a murit în 997, Ștefan a devenit duce și a preluat conducerea confederației maghiare. Ștefan a fost un lider militar capabil, dar care prin prisma educației primite dar și a convingerilor creștine, devenise un om care încerca să evite vărsarea de sânge. Tocmai de aceea Ștefan a făcut pace cu statele vecine și a încercat să o mențină. Pe plan intern s-a preocupat de creștinarea propriului popor. A întemeiat un corp de predicatori intineranți pe care i-a trimit la toate triburile pentru a creștina cât mai mulți unguri. În compania acestor predicatori, Ștefan a călătorit mult prin ducatul său, proclamând eliberarea omenirii de către Dumnezeu prin moartea lui Isus pe cruce la Ierusalim.
În ciuda mesajului său pacifist, drumul către creștinarea și transformarea confederației maghiare într-un regat puternic, a trebuit să înceapă cu vărsare de sânge. Reticenți la eforturile de creștinare și totodată disprețuind mesajul pacifist al lui Ștefan, contrar tradiției tribale maghiare, una dintre cele mai importante căpetenii, Koppány, a declanșat o rebeliune și a atacat forțele lui Ștefan în preajma orașului Veszprém. Armata lui Ștefan, deși mult depășită numeric de forțele lui Koppány, a reușit să iasă victorioasă. Koppány a fost capturat și executat iar forțele sale împrăștiate.
În cinstea acestei victorii impresionante, Ștefan a fondat o mănăstire, care a devenit cunoscută în întreaga creștinătate sub numele de Martinsberg, în onoarea Sfântului Martin. Ulterior, Ștefan a invitat mulți oameni sfinți din țările înconjurătoare nu numai să o viziteze, ci și să locuiască permanent la Martinsberg și să-l ajute să stabilească religia creștină ca unică credință a națiunii maghiare. Victoria împotriva lui Koppány a avut și un alt efect. Practic, Ștefan s-a dovedit cel mai puternic iar majoritatea maghiarilor i s-au supus fără să crâcnească. Ștefan a fost încoronat rege al Ungariei.
Și nu orice fel de rege, ci „rege apostolic”. Supușii săi l-au numit Ștefan, apostolul Ungariei. A fost încoronat pe 15 august 1000 de Papa Silvestru al II-lea. Papa a admirat fervoarea religioasă a primului rege al Ungariei și a devenit unul dintre monarhii săi preferați. În momentul încoronării sale, Ștefan și-a dedicat regatul Fecioarei Maria, cea care devenise Sfânta Patroană a Ungariei. Creștinarea supușilor a fost un proces care a decurs cu o viteză incredibilă. Și asta fiindcă oamenii începeau să creadă că regele Ștefan era chiar un om sfânt. De două ori armatele inamice care se pregăteau să atace Ungaria, inclusiv noul împărat romano-german Conrad al II lea, s-au întors din drum ca prin minune. Liderii lor au ezitat și au refuzat să mai atace regatul Ungariei. Toate aceste lucruri au fost percepute ca adevărate minuni.
Ordine și disciplină, după model nemțesc
Ștefan a preluat modelul german în organizarea noului său regat. Mai ales în condițiile în care era foarte bun prieten cu Henric al II lea al Germaniei, un adevărat geniu administrativ. La fel ca Henric al II lea, Ștefan a împărțit regatul în mai multe comitate, conduse de oameni numiți de el. Aplicând acest sistem, dar și alte idei ale lui Henric al II lea, Ștefan I al Ungariei a adus prosperitate și ordine în regat.
Având control aproape total asupra regatului, Ștefan nu numai că a reușit să interzică practicile păgâne dar a impus creștinarea întregului popor, cu pedepse extrem de dure pentru cei care refuzau noua religie. A fondat cel puțin o arhidieceză, șase episcopii și trei mănăstiri benedictine pentru ca Biserica Maghiară să poată acționa independent de Sfântul Imperiu Roman. A fondat numeroase biserici și catedrale. Pe lângă mănăstiri a întemeiat numeroase școli, cu profesori din zona central și vest europeană ducând la formarea unei elite aristocratice maghiare și a unei elite funcționărești, extrem de bine pregătite. În plus, a impus domnia legii. A redactat coduri de legi stricte și a numit oameni și instituții care să le aplice. Crima, jafurile, agresiunile și furturile erau pedepsite aspru, iar impietatea și actele împotriva Bisericii erau pedepsite în mod feroce. Totodată, Ștefan a organizat o armată puternică, după model occidental, fiind abandonată parțial tradiția războiului de stepă.
Nobilimea a adoptat modelul militar al cavelerismului vestic dar și organizarea militară specifică. Nu în ultimul rând, în regat s-au stabilit mulți învățați dar și cavaleri germani. În primul rând cei care veniseră împreună cu soția sa Gisella. Cea mai mare tragedie a regelui Ștefan a fost că și-a pierdut toți copii. Două fete i-au murit în copilărie, iar moștenitorul său, Imre, a murit în urma unui accident de vânătoare.
Totodată în ceea ce privește istoria românilor, regele Ștefan I este cel care a integrat Transilvania în regatul Ungariei. Acesta l-a învins pe unchiul său Gyula, cel care stăpânea în fostul voievodat al lui Gelu, cucerit de înaintașul său Tuhutum. Gyula avea pretenții de rege și nu mai dădea ascultare căpeteniilor maghiare din Pannonia. Ștefan a trimis armatele pe urmele sale, l-a învins și i-a anihilat stăpânirea. Tot Ștefan a organizat Transilvania în comitate, a impus noile structuri administrative și sisteme de taxare și totodată a avut grijă să promoveze creștinismul catolic. În timpul lui Ștefan I, Transilvania și-a păstrat autonomia dar răspundea autorității coroanei maghiare. A murit în anul 1038. A fost sanctificat ulterior.
Se încarcă comentariile...
