Cât câştigă un scriitor. Agonie şi extaz, în buzunarele autorilor români

Cât câştigă un scriitor. Agonie şi extaz, în buzunarele autorilor români

Cel mai de succes titlu al lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile“, publicat în 2004, a fost vândut, până acum. în 184.000 de exemplare                                                                                FOTO: Forbes

Dacă unii scriitori şi critici literari câştigă foarte bine din cărţi, cât şi din traduceri, cum ar fi cazurile lui Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, alţi colegi de breaslă, cum ar fi Dan Stanca, se află într-o situaţie financiară dramatică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unii dintre scriitorii români câştigă foarte bine. Alţii, care au un talent recunoscut, se află la limita subzistenţei. „Weekend Adevărul“ a încercat să afle anomaliile din sistemul nostru editorial, atât de la autori, critici literari, cât şi de la edituri. Printre scriitorii intervievaţi de noi se află Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Dan Lungu, Dan Stanca, T.O. Bobe, Cezar Paul-Bădescu, alături de criticii literari Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache.

De cele mai multe ori volumele sunt reeditate, iar procentul cuvenit din vânzările acestor reeditări nu ajung întotdeauna în buzunarele autorilor. Editurile mari – Polirom, Humanitas – au explicat că procentele alocate scriitorilor din vânzările cărţilor sunt confidenţiale. „

Atât procentul din contractele de editare, cât şi sumele primite de autori sunt confidenţiale şi editura nu le poate face publice. Procentul diferă în funcţie de numărul de exemplare vândute şi autorii care au tiraje mari sau reeditări câştigă astfel sume mai mari“, au declarat reprezentanţii Editurii Polirom.

Dacă Mircea Cărtărescu nu a dorit să comenteze situaţia sa financiară, Nicolae Manolescu şi Radu Paraschivescu au pus degetul pe rănile din sistemul nostru editorial.

Dacă „vinzi între 1 şi 5.000 de exemplare, primeşti 7% din numărul de exemplare înmulţit cu preţul per exemplar. Pentru vânzări între 5.000 şi 10.000 de exemplare, procentul creşte la 8%. Pentru ce depăşeşte 10.000 de exemplare, să spunem că avem un procent de 10%. Repet şi insist, e doar o ilustrare cifrică, nimic mai mult. Şi ştiu precis că lucrurile nu se petrec aşa la toate editurile. Unele nu plătesc un sfanţ“, a explicat Radu Paraschivescu (foto), pentru „Weekend Adevărul“.

În 2011, un clasament realizat de revista „Forbes“ isca furori, pentru că arăta că mulţi dintre scriitorii români nu sunt chiar atât de săraci şi că au avut parte de venituri considerabile din succesele lor literare. Astfel, în topul clasamentului se afla Mircea Cărtărescu care, până la vremea respectivă, ar fi câştigat 540.000 de dolari, cel mai vândut titlu fiind „De ce iubim femeile“ (165.000 de exemplare vândute, până în 2012, şi 184.000, până în 2014, potrivit Editurii Humanitas).

În clasamentul realizat de „Forbes“, se mai aflau în top 10 al celor mai bogaţi scriitori: Gabriel Liiceanu, D.R. Popescu, Andrei Pleşu, Nicolae Breban, Neagu Djuvara, Augustin Buzura, Nicolae Manolescu, Dinu Săraru şi Radu Paraschivescu.

Norman Manea şi Mircea  Cărtărescu, cei mai traduşi scriitori români

 Scriitorii Norman Manea şi Mircea Cărtărescu sunt cei mai traduşi autori români în străinătate, ceea ce le-a sporit considerabil veniturile.

Norman Manea (foto), cunoscut pentru volumele „Întoarcerea huliganului“, „Fericirea obligatorie“, „Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul“, „Anii de ucenicie ai lui August Prostul“ (2005), a emigrat în 1986 în SUA . În străinătate a continuat să scrie în limba română, fiind distins cu Premiul MacArthur (supranumit „Nobelul American“) şi Premiul Médicis Etranger, cel mai prestigios premiu francez pentru un scriitor în altă limbă. În prezent, Norman Manea, în vârstă de 77 de ani, este profesor la Bard College (Washington, SUA).

„Sunt tradus în 22 limbi şi am 88 de titluri traduse în limbi străine (nu am socotit noile ediţii ale aceloraşi titluri). Nu am socotit, fireşte, nici cărţile din limba română. Dacă aş include şi traducerile din reviste, atunci textele mele au fost traduse în minimum 92 de ţări“, a declarat scriitorul Noman Manea pentru „Weekend Adevărul“.

Cu 68 de apariţii în străinătate, în afară de antologii şi volume colective, printre cele mai traduse cărţi ale lui Mircea Cărtărescu (57 de ani) se numără „De ce iubim femeile“, „Travesti“, „Nostalgia“, „Orbitor“ , publicate la unele dintre cele mai prestigioase edituri din Europa.

„Nu mă interesează câştigul financiar pe care mi l-ar putea aduce o carte tradusă. Nu am negociat niciodată cu o editură străină, am acceptat pur şi simplu oferta lor (sau nu)“, a declarat Mircea Cărtărescu, pentru „Weekend Adevărul“.

Ediţia spaniolă a „Nostalgiei“ de Mircea Cărtărescu a fost distinsă, în această săptămână, cu premiul „La Tormenta“ pentru cea mai bună carte a unui autor străin din 2012. În România, la sfârşitul lui 2013, la 20 de ani de la prima apariţie în ediţie completă, „Nostalgia“ rămâne în topul celor mai căutate cărţi ale Editurii Humanitas, cu peste 50.000 de exemplare vândute.  

Mulţi dintre scriitori au devenit scenarişti de film. Ei câştigă mai mult din scenariile scrise de ei, care stau la baza unor filme de succes, unele chiar ecranizări ale propriilor cărţi.

Printre scriitorii-scenarişti români de succes de numără Răzvan Rădulescu, Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici, ultimii doi scriind şi scenarii pentru filme de animaţie de televiziune.

Verigile din lanţul industriei de carte

T.O. Bobe, în vârstă de 45 de ani, a publicat „Tablou de familie“ (Editura Leka Brincus, 1995, volum colectiv), „Bucla“ (Editura Univers, 1999) şi „Darul lui Moş Crăciun“ (Editura Humanitas, în 2003). În anul 2000 a fost bursier la Akademie der Kunste din Berlin, iar în 2003 şi 2004 bursier la Akademie Schloss Solitude din Stuttgart.

„La patru ani după ce am publicat prima carte, şi singura de până atunci («Bucla»), am ajuns să trăiesc de pe urma ei. S-a întâmplat pentru o perioadă limitată, de aproximativ un an, şi asta pentru că am primit o bursă în Germania. Atunci şi acolo am scris următoarea carte («Cum mi-am petrecut vacanţa de vară») şi am pus bazele pentru cea de-a treia («Contorsionista»), povesteşte scriitorul.

O editură nu plăteşte pentru un roman, pentru că scriitorul nu e angajatul ei, spune T.O. Bobe. „Scriitorul, editura şi librăria sunt verigi pe verticală în lanţul industriei de carte. Iar toate aceste verigi primesc procente, în funcţie de vânzări. Din preţul unei cărţi, un scriitor primeşte cam 8-10% brut, din care net îi rămân vreo 6%. Aşadar, dacă o carte costă 30 de lei, scriitorului îi revin 1,8 lei“, explică el.

„Toate astea se aplică indiferent dacă e vorba de reeditări sau de traduceri. În momentul de faţă, o carte vândută onorabil înseamnă un tiraj de 1.500 - 2000 de exemplare, care se epuizează în doi ani. Deci, în decurs de doi ani, un scriitor câştigă între 2.700 şi 3.600 de lei. Probabil că sunt şi excepţii, dar eu nu cunosc niciun scriitor român care să poată trăi exclusiv din scris, dacă prin asta înţelegem scrisul de ficţiune“, precizează autorul „Contorsionistei“.

„E vinovat sistemul de educaţie“

„Nu sistemul editorial e vinovat pentru că scriitorii nu pot supravieţui, ci sistemul de educaţie. Câtă vreme învăţământul umanist din România rămâne la nivelul actual (actual din ultimii vreo 60 de ani), nu doar scriitorii, ci toţi artiştii vor câştiga mai puţin decât orice muncitor necalificat. Cine să cumpere cărţi şi să le citească, dacă foarte puţini absolvenţi de studii superioare învaţă în şcoală cum să se bucure de ele?“, se întreabă T.O. Bobe (foto).

Cezar Paul-Bădescu, care a scris, în 2005, romanul „Luminiţa, mon amour“, în timpul unei burse în Germania, spune că o soluţie pentru tinerii scriitori ar fi bursele literare plătite de stat, dar şi lecturile publice în care autorul citeşte fragmente din cartea sa, iar spectatorii cumpără bilete ca să-l asculte.

Succesul istoriilor literare

La rândul lor, şi criticii literari o duc destul de bine cu veniturile. Alex Ştefănescu recunoaşte că a reuşit să-şi facă o casă la ţară din vânzarea lucrării „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000“, apărută în 2005. „Eu n-am devenit un scriitor bogat, e prea mult spus, dar mă mândresc cu faptul că din banii câştigaţi pe o singură carte, „Istoria literaturii române contemporane“, apărută în 2005, am reuşit să-mi construiesc o casă la ţară, la bătrâneţe. Este adevărat că această carte (4.000.000 de semne tipografice, 1.500 de ilustraţii) reprezintă rezultatul a zece ani de muncă. Volumul s-a vândut bine pentru că nu e numai atrăgător (presupunând că e), ci şi necesar“, spune Alex Ştefănescu.

Nicolae Manolescu a vândut 11.500 de exemplare din „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură“, publicată în 2008, potrivit Editurii Paralela 45. Criticul a recunoscut că a fost plătit pentru „Istoria“ sa „la un nivel aproape occidental“. Nicolae Manolescu se afla în 2012 în topul „Forbes“ pe locul opt al celor mai bine plătiţi scriitori, cu 170.000 de dolari câştigaţi din cărţile sale până în 2012.

Niciuna dintre cele două „istorii“ nu a fost ieftină, costând fiecare, iniţial, în jur de 200 de lei, volumul lui Manolescu având în prezent preţul de 100 de lei.

Dan Stanca: „Nu promovezi un titlu, titlul acela moare“

Mulţi autori talentaţi au ajuns, în schimb, să aibă mari probleme financiare.

Scriitorul Dan Stanca (58 de ani, foto) se află într-o situaţie materială dificilă, în ciuda faptului că a fost nominalizat în 2007 pentru romanul „Noaptea lui Iuda“ la Cartea Anului de către revista „România literară“ sau, mai recent, în 2012, la Premiul „Augustin Frăţilă“, pentru romanul „Craii şi morţii“.

„Nu promovezi un titlu, titlul acela moare. Aruncat într-un raft de librărie este ca într-un mormânt. Nimeni nu se va îndepta într-acolo spre a-i reda dreptul la viaţă. De aceea uneori cărţile mor mai trist decât oamenii, decât autorii lor. Tu măcar ai posibilitatea să spui o rugăciune, titlul tău e mut şi tace. Nu se poate apăra în faţa uriaşei nepăsări care-l condamnă la moarte“, a mărturisit Dan Stanca, pentru „Weekend Adevărul“.

„Amendarea Legii taxei de timbru cultural, blocată de editori în Parlament, ar putea reglementa atât raportul dintre scriitor şi editor, cât şi pe acela dintre editor şi stat, făcând transparentă piaţa de carte“, consideră preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, că ar fi o soluţie la problema evaziunii editurilor. 

 

Dan Lungu: „Sunt ani în care am câştigat şi 20.000 de euro“

 

Scriitorul Dan Lungu (45 de ani, foto), director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cu 22 de apariţii în străinătate, cărţile sale fiind publicate în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă.

„Se poate trăi din scris“

„Din proiectele literare internaţionale se câştigă cel mai bine. Nu numai drepturi pe cărţile publicate, ci şi lecturi, rezidenţe, conferinţe, articole. N-am făcut un calcul precis, dar cred că sunt ani în care am câştigat din scris peste 20.000 de euro“, spune scriitorul celebru pentru romanul „Sunt o babă comunistă“, apărut în 2007.

„N-am trăit niciodată doar din scris, întotdeauna am câştigat bani şi din altă parte.N-am avut niciodată miza asta, să trăiesc doar din scris, ci mai degrabă să scriu bine, tot mai bine“, spune Dan Lungu.

„E drept, de când sunt la muzeu nu am scris mare lucru, dar nu regret, am făcut alte evenimente: Şcoala de bune maniere Literare, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), plus multe altele, mai mărunte. Un scriitor român poate supravieţui din scris. Există angajaţi la Muzeul Literaturii care câştigă 800 de lei pe lună. Sunt convins că sunt destui scriitori care pot câştiga atât pe lună din scris“, compleatează scriitorul.

La Editura Polirom a publicat romanele „Raiul găinilor“ (2004), „Cum să uiţi o femeie“ (2009) şi „În iad toate becurile sunt arse“ (2011). Acesta din urmă a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania.

Scriitorul consideră că ar trebui gândit un sistem de finanţare pe proiecte literare.

„Dacă eşti recunoscut ca un scriitor valoros şi vrei să te dedici câţiva ani unui nou roman, ar trebui să poţi face asta beneficiind de o bursă minimală din partea unui organism de breaslă sau de stat. Eu unul nu am luat nicio remuneraţie de la Festivalul de Literatură de la Iaşi“, spune Dan Lungu.

„Am considerat că îl fac în virtutea salariului pe care îl am de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, instituţia prin care s-a derulat Festivalul. Oricum, primul an într-o funcţie este de adaptare, ceea ce te consumă psihologic destul de mult. Sunt convins că în 2014 voi avea un ritm care îmi va permite să mă ocup şi de scris“, precizează scriitorul Dan Lungu, căruia statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres“ pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez. 

După 1997, când a apărut volumul „Harry Potter şi Piatra Filosofală“, seria „Harry Potter“ a scriitoarei britanice J.K. Rowling a devenit cel mai bine vândută colecţie de cărţi din istorie. Veniturile obţinute de Rowling din vânzări de carte depăşesc 238 de milioane de lire sterline (n.r. – 286 de milioane de euro). Seria „Codul lui Da Vinci“ a lui Dan Brown, al cărei prim volum s-a lansat în 2003, a avut vânzări totale de 80 de milioane de dolari.

„Calitatea literaturii nu rezidă însă în numărul de exemplare vândute, acesta fiind un criteriu extra-literar“, a punctat scriitorul Norman Manea.

„Nu cunosc cărţile semnate de J.K. Rowling şi Dan Brown, dar vânzările arată că au fost foarte «consumate» de public, asta nu le face nici mai rele, nici mai bune. Criteriul vânzării este extra-literar, cum am mai spus: sunt cărţi bune care se vând foarte bine sau foarte rău, sunt cărţi proaste în aceeaşi situaţie. Deci, este un criteriu strict comercial, care nu poate, fireşte, fi ignorat. Mai ales într-o epocă atât de mercantilă ca a noastră. Cert este că nici Proust, nici Kafka, nici Joyce, nici Faulkner, nici Borges nu pot concura comercial cu aceste «bestselleruri». Trebuie să acceptăm asta şi să ne vedem de treabă“, a concluzionat scriitorul Norman Manea. 

Citiţi şi:

Clasamentul în care apar cifrele celor mai bine plătiţi scriitori şi celor mai vândute titluri, citat de „Weekend Adevărul“ săptămâna trecută, a fost publicat de „Forbes“ în urmă cu trei ani.

Articolul „Agonie şi extaz, în buzunarele scriitorilor români“de săptămâna trecută, publicat în „Weekend Adevărul“, a creat nelămuriri şi controverse în rândul cititorilor. Clasamentul în care apar cifrele celor mai bine plătiţi scriitori şi celor mai vândute titluri, citat de „Weekend Adevărul“, a fost publicat de „Forbes“ în urmă cu trei ani.

Nicolae Manolescu: Scriitor bogăt, scriitor sărac. Ce spune Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, despre cât câştigă un scriitor român.

România este o excepţie şi în această privinţă (ca şi în atâtea altele): cei care trăiesc din scris se pot număra pe degetele de la o mână. Problema nu e că editurile plătesc mai puţin decât în Occident, ci că plătesc neregulat sau deloc. Contractele, devenite obligatorii şi care sunt cât se poate de sofisticate, nu sunt aplicate decât în cazuri fericite.

Norman Manea: "Nu m-aş lăuda cu încasările din România"

Sunt de un sfert de veac deja în Statele Unite şi în această perioadă am publicat aici 10 volume şi în România mai mult de 20. N-aş putea, totuşi, să fac o analiză aprofundată a situaţiei editoriale, tarifelor şi a încasărilor băneşti ale scriitorilor, aici şi dincolo. Nu, eu nu sunt bogat; dacă aş fi, n-ar trebui să continui să am un post universitar cu mult peste vârsta de pensionare.

 Radu Paraschivescu: "Mă rog să nu am laringită".

Scriitorul Radu Paraschivescu spune, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că nu ar vrea să acrediteze ideea că scriitorul trebuie să fie, prin forţa împrejurărilor, „un asistat“. El recunoaşte că acum trăieşte mai mult din scris decât din vorbit. El ar fi câştigat până în 2012, conform clasamentului „Forbes“, 80.000 de dolari din cărţile sale.

Alex Ştefănescu: "Cu banii din Istoria literaturii contemporane, am construit o casă la ţară"

Trebuie făcută întâi o distincţie între scriitori şi cei care cred sau pretind că sunt scriitori. În România activează, în momentul de faţă, aproximativ o sută de scriitori profesionişti şi aproape zece mii de autori care se consideră (sau sunt consideraţi de naivi) scriitori.

Dan Stanca: Mărturia unui scriitor disperat

Situaţia aceasta este dramatică. Niciodată nu am trăit din scris şi cât voi face umbră pământului sunt sigur că o asemenea minune nu va avea loc. Ideal ar fi ca scrisul să-ţi asigure mijloacele de subzistenţă, că doar de aia eşti scriitor şi nu contabil sau inginer, dar cum spuneam şi cu alt prilej profesia aceasta este atât de nobilă încât se bucură de cea mai adâncă... desconsiderare.

Cezar Paul-Bădescu: Raiul scriitorilor e în Germania

Germania e singura ţară în care scriitorii nu trebuie să aibă un alt job pentru a se întreţine. Indiferent dacă sunt scriitori celebri sau mai putin cunoscuţi. Asta, datorită sistemului de lecturi publice si al burselor.

Daniel Cristea-Enache: “Există o concurenţă dură în lumea editorială“

Cu câteva excepţii, scriitorii români nu pot trăi decent din vânzarea cărţilor lor. De obicei lumea este atentă la excepţii (Mircea Cărtărescu e una dintre ele), scăpând din vedere tocmai regula sistemică.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: