Xenofobia vine în camping-car
0
La mine în sat a fost, astăzi, zi de teatru amator. „Fericirea în camping-car“. Doamna şi domnul, francezi, căsătoriţi de mult, pensionari, reciproc plictisiţi unul de celălalt, cumpăra un camping-car pentru a îşi face vacanţele în libertate deplină.
Doamna vorbeşte mult şi îl enervează, domnul are probleme de prostată şi tot timpul trebuie să meargă la baie. Cam pe aici este nivelul artistic al piesei.
Reuşesc, după câteva dispute casnice, să iasă din curte. La semafor, au de înfruntat prima problemă serioasă a călătoriei.
- Ah, noooo, este românul care spală parbrizul, se plânge domnul. Îi dau în fiecare zi 50 de cenţi, să nu zică vecinii că sunt zgârcit. De două ori pe zi, ori 30 de zile, costă ceva.
- Vaaaai, zice doamna, şi eu la fel. Dau 1 euro în fiecare zi românului care cerşeşte în faţă la brutărie. Altfel, parcă nu mă pot bucura de croissantele pe care le cumpăr.
- Ah bon, dacă adunăm cât le dăm amândoi românilor pe lună, este foarte mult, se pun ei de acord. Astăzi, nu le mai dăm nimic. Ne prefacem că privim în altă parte.
În acest timp, românul bate la geam. Trece prin faţa lor o vecină, cuplul de francezi nu poate să pară zgârcit, deci concluzionează că trebuie să îi dea ceva. Dar nu are nici unul dintre ei monede.
- Vă pot da un cec, îl întrebă doamna pe român?
- Da' tare mai eşti proastă, cum să îi dai un cec, se răţoie domnul, în hăhăielile întregii săli.
- Uite, îţi spune şi el, nu primeşte cecuri, a avut multe probleme cu ele (aşa scrie pe aici la intrarea în multe magazine, care nu mai acceptă cecuri).
- Poate putem plăti cu cardul, continuă doamna să încerce o soluţie.
- Da' tare mai eşti proastă, cum să îi dai românului cardul tău bancar?, întreabă domnul în hăhăielile şi mai încinse ale sălii.
Prea târziu, doamna a scos cardul pe geam. Românul, ce să facă, rămâne în rolul său şi fuge cu cardul. Domnul coboară iute din maşină, urcă în sală, ia de guler un spectator, distribuit ad-hoc în rolul hoţului, şi îşi recuperează cardul.
- Am prins românul, declamă mulţumit, în mijlocul unor aplauze entuziaste.
La mine în sat nu a fost niciodată un român care să spele parbrize. În fata brutăriei nu a cerşit niciodată vreun român. Ca să asist la acestă jalnică piesă de teatru, am plătit 10 euro.
No, cine a furat pe cine, vă întreb?
Mai multe detalii despre Troupe Théatrale d'Yvias aici sau aici.
Se încarcă comentariile...
