Vremea trece peste dosarele cu autori cunoscuţi, dar intangibili

0
0

Apar date care vorbesc despre numărul, viaţa şi starea românilor. Din ţară, mai mulţi, şi din străinătate, în creştere. Ani de zile, evenimente cu nume de neuitat-Revoluţie, Mineriade, Gazare, Colectiv au influenţat puternic viaţa românilor şi a societăţii. În urma lor, milioane de români au luat drumul străinătăţii, alungaţi de România care nu este în stare să-şi respecte şi protejeze cetăţenii, ci, dimpotrivă, îi obligă să plece din ţară!

An de an, nişte români mai bifează nişte date în calendarul unor evenimente trecute cu rezolvări misterioase în zilele noastre şi în cele ce vor veni.

Rezolvări misterioase deoarece nimeni nu ştie când şi cum se vor soluţiona acestea! Aceşti români sunt de fiecare dată tot mai puţini şi cu tot mai puţină speranţă.

Cu toate acestea, tot mai puţinii români dornici să se facă dreptate cer cât mai pot şi au putere să o facă, soluţionarea conform legilor în vigoare, de către o justiţie independentă şi liberă, a celor mai importante dosare publice din istoria ultimilor 32 de ani ai unei România care se doreşte a fi democratică şi ataşată valorilor europene şi occidentale.

21 decembrie, 13 iunie, 10 august sunt nu doar nişte date în calendar, ci reprezintă, ca şi altele, evenimente extrem de importante în istoria recentă, care au influenţat semnificativ viaţa românilor şi mersul sinuos al ţării pe calea democraţiei. Sunt atâtea dosare, chiar mai multe, deschise, închise şi redeschise de către justiţia română în aceste peste trei decenii. Dosare istorice care par misterioase, cu vinovaţii necondamnaţi, dar pe care îi ştie o ţară întreagă!

Dosare care încă nu şi-au găsit rezolvări atâta amar de ani, nici cu celeritate, nici cu dreptate! Şi este posibil ca nici de aici înainte să nu-şi afle soluţionările, în ciuda presiunilor şi solicitărilor opiniei publice de-a lungul anilor, putem presupune cu toţii, observând orbita după care gravitează justiţia română afiliată legilor UE, dar monitorizată an de an, cu rapoarte negative, de MCV-ul european.

Tot în preajma acestor date ale unor evenimente istorice, justiţia română prin reprezentaţii cei mai de seamă ai momentului, sub presiunea opiniei publice, ies de formă şi dau asigurări românilor că fac totul pentru rezolvarea dosarelor-cercetează, anchetează, trimit în judecată, judecă-încercând să dea aparenţa unei justiţii care îşi îndeplineşte cu prisosinţă menirea. Fals! Dacă ar fi adevărat, evocarea dosarelor misterioase, cu autori cunoscuţi dar nepedepsiţi nu ar mai apărea din nou şi din nou, nesoluţionate definitiv, repetabile, an de an.

Justiţia română continuă să fie călcâiul lui Ahile într-o democraţie românească originală! Dreptatea umblă mai mereu desculţă şi cu capul spart!

Peste evenimente şi peste protagoniştii principali ai marilor dosare X, devenite nişte date trecătoare în calendare, călăi şi victime, timpul trece la fel, diferenţa fiind că cei care ar trebui judecaţi şi condamnaţi pentru faptele lor sunt bine mersi, iar ceilalţi rămân tot mai mult cu speranţa că într-un final doar justiţia divină va mai fi cea care va face dreptate. Chiar şi în cer dacă pe pământ justiţia oamenilor nu se vrea şi nu se poate!

Între ani şi date, protagoniştii dosarelor istorice se împuţinează fizic, mor, firesc, mai mulţi din rândul victimelor decât din rândul călăilor.

Datele trec, memorări, comemorări, revolte, nemulţumiri, manifestări de moment se consumă şi lumea română uită, merge mai departe, trăieşte sau moare.

Fiecare îşi vede de ale lui, cât şi cum poate.

Într-un ultim recensământ al populaţiei, după cum s-a desfăşurat, eşuat, încep să apară date care vorbesc despre numărul, viaţa şi starea românilor. Din ţară, mai mulţi, şi din străinătate, în creştere.

Este evident că ani de zile, evenimente majore precum cele din datele cu dosare importante şi cu nume de neuitat-Revoluţie, Mineriade, Gazare- şi altele precum Colectiv, au influenţat puternic viaţa românilor şi a societăţii. În urma lor, milioane de români au luat drumul străinătăţii, alungaţi de o România care nu a fost şi nu este în stare să-şi respecte şi protejeze cetăţenii, ci, dimpotrivă îi obligă să plece din ţară!

Iată ce scria realist unul dintre românii plecaţi din ţară, Ciprian Apetrei:

”10 august 2018. Nu am uitat, dar nici nu am aflat cine sunt vinovaţii. Peste ultima mineriadă se aşterne, uşor uşor, nepăsarea.

Cei care au ordonat atunci militarilor să gazeze şi să bată civili, inclusiv femei, copii, jurnalişti, sunt bine, au pensie specială. Cei bătuţi merg la serviciu ca să le-o plătească.”

Printre primele informaţii rezultate în urma recensământului abia încheiat, ni s-a spus că mai sunt în jur de 19 milioane de români în ţară!!! O cifră necredibilă din moment ce an de an, zeci de mii de români părăsesc ţara, de treizeci de ani încoace, continuu, ajungând să formeze comunităţi de milioane de români în alte ţări europene.

Şi anul acesta, a mai trecut o dată dintre ce cu roşu, o trecere în revistă, o evocare a evenimentelor, un prilej de asigurări din partea justiţiei că se lucrează cu sârg la rezolvarea misterioaselor dosare X cu autori cunoscuţi, dar intangibili.

România prelucrează datele recensământului, câţi mai suntem în ţară, câţi afară, nivelul de trai, bunăstarea, sărăcia, numărul veceurilor din fundul curţii, numărul bogaţilor... şi toate datele din acest recensământ eşuat.  Vedem ce ni se va comunica după ce se va trage linie, la statistică, cine, ce, cum suntem şi ce trebuie făcut în continuare ca să mergem înainte. Să fie bine, ca să nu fie rău!

Probabil că masa votanţilor, în ciuda emigrărilor şi a deceselor de covid sau alte boli, va fi mai mare sau asemănătoare cu a numărului de români cu drept de vot de la ultimele alegeri. Important pentru clasa politică românească aflată la butoane, important pentru perpetuarea puterii!

Cameleoni de circumstanţă, ”Specialii” sunt nemuritori!

În rest, datele dosarelor importante vor continua să fie evocate an de an, tot mai puţin, până la uitare şi dispariţia în neant a protagoniştilor, călăi şi victime!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite