Vinovata de serviciu

0
0
Publicat:

O știre șocantă a deschis programele de știri și a apărut pe prima pagină a ziarelor zilele acestea: corpul fără suflare al unei femei a fost găsit pe un câmp, lângă autostrada care leagă Capitala de Pitești.

Un scenariu desprins parcă din filmele cu mafioți sicilieni și dealeri de substanțe interzise, dar e o realitate cruntă a traficului de persoane și a proxenetismului din toată lumea.

Am aflat cu toții că tânăra fusese ucisă în bătaie și tranșată, un detaliu tulburător, de un cetățean turc, cu antecedente de agresivitate, din cauza unei neînțelegeri în privința banilor.

Recent, o studentă la Medicină din Timișoara, Andreea, în vârstă de 21 de ani, a fost ucisă cu 30 de lovituri de cuțit de un cunoscut, student și el la Medicină dar și la Teologie, cu doi ani mai mare. O viață pierdută și multe altele distruse în câteva minute – ale lui, ale părinților celor doi, precum și a tuturor celor apropiați –, o tragedie care mutilează destine din cauza unei crize de gelozie. O altă femeie, dar din Botoșani, și-a găsit sfârșitul în scara blocului în care locuia, după ce soțul, față de care era emis un ordin de protecție, a înjunghiat-o în gât.

Sunt consternată de numărul mare de violențe împotriva femeilor, de crimele abominabile din ultima vreme. Nimic nu justifică aceste acte de cruzime, chiar dacă specialiștii în psihologie și psihiatrie ar putea cu ușurință pune un diagnostic. Ce mă sperie și mă întristează totodată este că numărul cazurilor de violență în care sunt victime femei și copii este mai mare în orașe decât la sate. Iată că îmbunătățirea condițiilor de trai, nivelul de educație teoretic mai ridicat, nu înseamnă și schimbarea unor mentalități vechi, adânc înrădăcinate, că femeile au mai puține drepturi în comparație cu bărbatul și, ca atare, merită „corecțiile”.

Multe dintre aceste cazuri nu sunt raportate, femeile suportă în tăcere, astfel că nu există o statistică foarte clară a doamnelor care nu au curaj să-și reclame soțul agresor la Poliție. Le e rușine, le este teamă de repercusiuni sau chiar le lipsește încrederea în propriile forțe, că se pot descurca singure în viitor. Uneori, iată, femeile plătesc cu viața ceea ce agresorii consideră a fi greșeli.

Este absolut necesară implicarea instituțiilor, a societății civile, a cultelor, a breslei medicale, a tuturor celor care ar putea avea un cuvânt de spus pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.  Avem nevoie de programe educaționale și cea mai mare greșeală este să rămânem indiferenți sau să ne resemnăm când ne confruntăm cu astfel de fapte. Și, nu în ultimul rând, trebuie să încurajăm bărbații să fie aliați activi în această luptă și să își asume responsabilitatea de a schimba cultura care tolerează și normalizează violența împotriva femeilor.

Mă gândesc, deopotrivă, la tații de fete și băieți. Sunt o parte a soluției pentru că nu și-ar dori ca fetele lor să ajungă victime la maturitate, iar băieții lor agresori, eventual după gratii pentru un moment de furie necontrolată.

Pledez pentru schimbare și voi milita activ în cadrul Parlamentului European pentru soluții noi în prevenirea și combaterea violenței domestice, pentru egalitate de șanse între femei și bărbați. Trebuie să lăsăm femeile să ia decizii pentru ele. Este necesară schimbarea legislației care să permită ca funcțiile de conducere cheie să fie ocupate de mai multe femei, care știu să fie empatice când este cazul, dar și să intervină competent și rapid atunci când întâlnesc cazuri cum sunt cele prezentate mai sus. Trebuie luat în considerare că, prin promovarea lor în aceste poziții, ne asigurăm că beneficiem de o diversitate de perspective, experiențe și abordări în luarea deciziilor. Studiile arată că echipele și organizațiile care includ femei în poziții de conducere sunt mai inovatoare, mai reziliente și mai eficiente în rezolvarea problemelor.

Voi milita în Parlamentul European pentru îmbunătățirea drepturilor femeilor din România și din țările membre UE unde încă sunt probleme asemănătoare țării noastre, pentru o mai bună reprezentare a acestora în funcțiile cu mare putere de decizie din societate. Conform statisticilor europene, din punct de vedere al reprezentativității femeilor în posturi cheie, România se află la coada clasamentului, o consecință a faptului că 3 din 10 români spun că femeile nu au calități de conducere, iar 6 din 10 români consideră că locul unei femei este în bucătărie.

Întotdeauna mi-au plăcut confruntările dificile, pornesc, așadar, într-una din luptele cele mai grele din experiența mea, cea de schimbare a mentalităților. Pornesc pe acest nou drum, spre Parlamentul European, cu inima și mintea deschisă că vom reuși schimbări importante în beneficiul femeilor, într-un ritm mai susținut decât cel de până acum.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite