Târgul fricilor îmblânzite

Încă de la începutul lunii octombrie, sau chiar mai devreme, supermarketurile încep să semene cu depozite de recuzită pentru filme de groază. Schelete, pânze de păianjen, măști, dovleci luminoși și dulciuri ocupă raioane întregi. Nu ai cum să nu afli că se apropie Halloweenul. Magazinele nu se mulțumesc să răspundă unei cereri: prin abundența mărfurilor, contribuie la crearea ei. Nu vând doar obiectele necesare sărbătorii, ci și sugestia că ar fi cazul să o sărbătorești.

Foto: Foto: Arhivă Adevărul

E un paradox într-o țară în care strigoii, moroii, duhurile necurate și morții întorși printre cei vii populau imaginarul colectiv cu mult înaintea apariției primului dovleac „tematic”. Cum am ajuns să importăm din America un carnaval al fantomelor, când aveam deja propria noastră mitologie a lumii de dincolo? Am importat o tradiție, o distracție sau un produs?

Povestea începe în Europa celtică. Samhain marca sfârșitul recoltei și intrarea în anotimpul întunecat, când se credea că spiritele se apropie de oameni. Focurile și practicile de protecție marcau o trecere nu doar agrară, ci și simbolică. Nu fiecare costum de astăzi are însă un strămoș dovedit în ritualurile druizilor. Istoria Halloweenului este o succesiune de transformări, nu o tradiție păstrată intactă timp de două milenii.

Creștinismul a adăugat un alt strat: sărbătoarea Tuturor Sfinților, fixată în Occident la 1 noiembrie, și pomenirea morților, asociată zilei următoare. Din All Hallows' Eve, ajunul Tuturor Sfinților, s-a născut numele Halloween. Vechile credințe și calendarul creștin s-au suprapus, fără ca istoria să poată fi redusă la o simplă rebotezare a unei sărbători păgâne.

A fost nevoie apoi de o călătorie peste Atlantic. Emigranții irlandezi și scoțieni au dus sărbătoarea în America secolului al XIX-lea. În Irlanda, felinarele erau sculptate adesea din napi; în America, rolul a revenit dovleacului. Petrecerile, deghizările și farsele au devenit practici de cartier, iar după Al Doilea Război Mondial copiii care cereau dulciuri vecinilor au transformat Halloweenul într-o sărbătoare de familie. Industria dulciurilor a profitat de ocazie, fără să inventeze bucuria jocului.

Halloweenul american rămâne o ocazie de întâlnire între vecini și de răsturnare a convențiilor. Poți să fii, pentru câteva ore, vrăjitoare, fantomă, personaj de film sau caricatura unei celebrități. Dar decorul costă. Potrivit National Retail Federation, americanii intenționează să cheltuiască în 2026 circa 13,5 miliarde de dolari pentru Halloween. Aproape jumătate dintre cumpărători încep pregătirile încă din septembrie.

În Europa continentală, Halloweenul s-a întors spre sfârșitul secolului XX în versiunea americană, gata de pus în vitrină. În Franța însă, succesul comercial a provocat și discuții despre americanizarea culturii. O tradiție născută în Europa se întorcea cu alte instrucțiuni de folosire.

În România postcomunistă, întâi a venit imaginea, apoi obiceiul. Halloweenul a intrat în case prin filme, televiziune și internet. L-am cunoscut înainte de a-l practica. N-am moștenit de la bunici colindatul costumat, dar am înțeles repede petrecerile cu vampiri. În anii 2000, cluburile, mallurile și restaurantele au început să ofere evenimente tematice. În 2005, mallurile bucureștene organizau tombole și concursuri de costume. În 2006, cluburile ofereau petreceri cu schelete și vampiri. A crescut mai ales prin divertisment și comerț.

Astăzi, supermarketul îi este un promotor redutabil. Un copil întâlnește dovleacul rânjit la cumpărături mai lesne decât o explicație despre Samhain sau Sfântul Andrei. Raftul funcționează ca o lecție practică de cultură globalizată: iată cum arată sărbătoarea, iată ce-ți trebuie pentru ea, iată ce trebuie să-ți dorești. Nu e nevoie de predici și nici de lecții de istorie. Logica pieței ajunge: vizibilitatea creează familiaritate, aceasta stimulează participarea, iar participarea cere rafturi și mai mari. Propaganda, în sensul promovării insistente, vine la pachet cu marfa.

Comparația cu folclorul românesc e instructivă. În noaptea de Sfântul Andrei, între 29 și 30 noiembrie, se credea că strigoii umblă printre oameni, iar gospodăriile se apărau cu usturoi pus la uși, ferestre sau praguri. Erau temuți și lupii, iar fetele încercau să-și afle ursitul. Existau și petreceri în jurul „păzitului usturoiului”. Mai mult, în unele locuri tinerii se mascau ritualic în strigoi. Nu putem susține, așadar, că jocul și deghizarea au venit exclusiv din America.

Diferența stă mai ales în rostul atribuit gesturilor. Usturoiul nu era un accesoriu amuzant, ci un mijloc de apărare împotriva răului. Veghea și interdicțiile contau pentru cei care credeau în ele. Alte obiceiuri românești, de la priveghi și înmormântare la pomenile și zilele de Moși, exprimau nevoia de a însoți mortul, de a-l pomeni și de a păstra legătura cu cei dispăruți. Unele marcau trecerea omului din viață în moarte, altele întoarcerea periodică a pomenirii. Le unea credința că granița dintre lumi cere gesturi și reguli.

Există și o vecinătate de calendar. În Transilvania, Banat și Maramureș, Luminația adună familiile la morminte la începutul lui noiembrie, cu flori și lumânări. În aceeași perioadă în care un magazin aprinde ochii unui dovleac de plastic, un cimitir se luminează pentru morți adevărați. Sunt două feluri de a da sens aceleiași teme.

Ar fi comod să deplângem înfrângerea tradițiilor în fața plasticului portocaliu. Dar tradițiile nu sunt obiecte de muzeu, iar distracția nu e suspectă pentru că se vinde un costum. Halloweenul oferă ocazii reale de joc, socializare și apartenență, inclusiv unor oameni care nu cred în fantome și n-au auzit de Samhain. Comerțul nu le-a inventat; le-a organizat în jurul produselor.

Traseul milenar al sărbătorii spune mai mult despre noi decât despre spirite. Comunitățile agrare marcau anotimpul nesigur; creștinismul a adăugat calendarul său; emigranții au dus obiceiurile peste ocean; America le-a transformat într-un carnaval de cartier și apoi într-o industrie; Europa și România au primit produsul aproape finit. La fiecare etapă, alte nevoi au găsit loc în aceleași imagini: protecția împotriva necunoscutului, amintirea morților, bucuria de a te costuma, dorința de a aparține, plăcerea de a cumpăra.

La întoarcerea în supermarket, scheletul de plastic nu mai pare o simplă prostioară. Este ultimul avatar comercial al unei istorii foarte vechi, în care oamenii au încercat să negocieze cu moartea și cu frica. Mai întâi au inventat ritualuri ca să le țină la distanță. Apoi au învățat să le ia în râs. Iar în cele din urmă au descoperit că le pot pune o etichetă de preț.