Va forţa Iohannis anularea alegerilor parlamentare?

0
0
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

La doar o lună distanţă de la alegerile locale, într-un climat psiho-socio-sanitar extrem de dificil, România a intrat într-o nouă campanie electorală la finalul căreia românii vor putea să stabilească configuraţia Parlamentului pentru următorii patru ani.

Calculele şi anlizele sofisticate nu au întârziat să apară, partidele care au reuşit să obţină rezultate bune în alegerile locale speră să repete acelaşi scenariu şi în luna decembrie, în timp ce pierzătorii caută soluţiile magice care ar putea să le mai asigure şansa supravieţuirii pe scena politică.

Percepuţi drept marii favoriţi ai scrutinului din şase decembrie, liberalii au de înfruntat în această campanie unul dintre cei mai puternici adversari ai unui partid aflat la guvernare, şi anume ERODAREA. Pe liberali îi erodează atât criza sanitară scăpată de sub control (numărul de persoane infectate fiind în continuă creştere), cât şi revenirea la restricţiile nepopulare din primăvara acestui an, precum închiderea şcolilor, a restaurantelor, a teatrelor sau carantinarea unor localităţi, restricţii care afectează categorii largi de electorat şi stârnesc nemulţumiri tot mai mari în societate.

De asemenea, erodarea liberalilor este accentuată de imaginea guvernării haotice percepută a fi drept incompetentă şi departe de nevoile oamenilor. O guvenare înglodată în datoriile tot mai mari generate de împrumuturile record la care guvernul Orban apelează tot mai des în lipsa unor măsuri ingenioase pentru redresarea economiei (numai la finalul lunii octombrie Ministerul de Finanţe  a împrumutat de pe piaţa internă, de la bănci, suma de aproape 1,65 mld. euro). Nu în ultimul rând, erodarea liberalilor este accentuată de conferinţele de presă săptămânale susţinute de Klaus Iohannis care, prin apariţiile lipsite de inspiraţie şi de soluţii viabile pentru depăşirea crizei sanitare, a reuşit să devină dintr-un asset un bolovan care trage în jos Partidul Naţional Liberal.

În ciuda aşteptărilor, rezultatele finale de la alegerile locale au relevat o scenă politică extrem de echilibrată, împărţită între cei doi actori majori ai momentului PNL-ul fiind câştigătorul la numărul de voturi, în timp ce PSD-ul este câştigătorul la numărul de mandate. La popul opus, USRPLUS deşi a dezamăgit din punct de vedere al scorului politic a reuşit să obţină câteva victorii care vor asigura partidului combustia necesară pentru alegerile parlamentare, în timp ce PMP şi UDMR au reuşit să-şi consolideze baza electorală. În acest context, cu un PSD rebranduit în jurul numelor atrase pe liste şi care, conform ultimelor sondaje de opinie, vine puternic din urmă şi un USRPLUS revitalizat de noii vectori de imagine Fritz, Lasconi sau Coliban, după data de 6 decembrie liberalii, în lipsa unei victorii care să le aducă 50%+1 din voturi, vor avea mari dificultăţi în formarea unei majorităţi parlamentare stabile, capabile să gestioneze provocările perioadei extrem de dificile pe care ţara noastră urmează să o traverseze. Oricare dintre variantele de alianţă post electorală creionate până în acest moment prezintă pentru aceştia vulnerabilităţi foarte mari ce implică numeroase concesii, poate chiar cedarea funcţiei de prim-ministru.   

Revitalizarea electorală a PNL ar putea fi, însă, generată chiar de către controversatul proiect de lege pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare, declarat constituţional de către CCR, întors în Parlament de către Klaus Iohannis, proiect pentru care liberalii fac eforturi monumentale să-l blocheze. „Dacă legea e promulgată şi intră în vigoare înainte de 6 decembrie, alegerile nu vor avea loc. Hotărârea Guvernului rămâne fără efectivitate. Parlamentul trebuie să dea o lege să stabilească data scrutinului. Alegeri desfăşurate în condiţii nelegale pot fi anulate” – ameninţa preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu pe fondul disputelor apărute ca urmare a publicării motivării deciziei CCR prin care judecătorii au respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii care oferă Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor.

Astfel, dacă amânarea alegerilor parlamentare până în luna martie ar genera pentru PNL uriaşe prejudicii electorale, în contextul în care trendul descrescător pe care partidul a intrat imediat după alegerile locale se va accentua pe fondul adâncirii crizei sanitare şi economice, în schimb anularea alegerilor din 6 decembrie de către Curtea Constituţională patronată de PSD-istul Dorneanu ar trezi din nou la viaţă valul anti-PSD din care liberalii şi Iohannis s-au hrănit în aceşti patru ani. Anularea alegerilor de către CCR va genera astfel contextul politic şi electoral necesar pentru a canaliza toate nemulţumirile şi furia acumulată la nivelul populaţiei către PSD şi pentru a stopa redresarea acestui partid în încrederea electoratului.  

Anularea alegerilor parlamentare este o carte de joc riscantă care le-ar aduce, însă, liberalilor victoria necesară pentru a putea forma singuri o majoritate parlamentară stabilă, fără a mai depinde de alţi actori politici. Prin anularea alegerilor parlamentare cu mâna Curţii Constituţionale, Iohannis ar putea să devină nu doar un real jucător politic, ci să obţină şi o majoritatea care să-i permită o guvernare în forţă până la finalul mandatului de preşedinte. Rămâne de văzut dacă Iohannis şi sfătuitorii săi de taină vor avea curajul şi inspiraţia necesară pentru a şti cum să  joace această carte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite