
Va accepta Europa preluarea în forţă a Groenlandei, de către Trump, fără reacţii semnificative?
0Ultima declaraţie a lui Trump, referitoare la Groenlanda, ne arată că nu există vreo deosebire între el şi Putin. Amândoi animați de vise imperiale, de ataşat teritorii care nu le aparțin, prin forţa armelor. Fără să ţină cont de dreptul internaţional, de suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor.

Groenlanda este un teritoriu autonom al Regatuluii Danemarcei. Cetăţenii săi au deplină cetăţenie daneză.
În urma referendumului pentru autonomia Groenlandei din 1979, Danemarca a acordat Groenlandei autonomie; în referendumul pentru autoguvernarea Groenlandei din 2008, groenlandezii au votat în favoarea Legii Autoguvernării, care a transferat mai multe atribuții de la guvernul danez la Naalakkersuisut (guvernul groenlandez local). În această structură, Groenlanda a preluat treptat responsabilitatea pentru mai multe servicii și arii de competență guvernamentale. Guvernul danez păstrează în continuare controlul asupra cetățeniei, politicii monetare, politicilor de securitate și afacerilor externe.
Trump a pus ochii pe această insulă imensă şi vrea s-o ataşeze Americii, chiar prin forţa armelor. Iată ultimele sale declaraţii:
„Vom obține Groenlanda. Da, 100%”. Există o „bună posibilitate să o putem face fără forță militară”, a spus Trump, dar a adăugat: „Nu exclud nimic de pe masă”.
Cu cine să se bată armata americană pentru preluarea Groenlandei? Cu 50.000 de băştinaşi neînarmaţi? Cu Danemarca, stat NATO, care nu are o armată proprie în Groenlanda?
Este doar sminteala unui om căruia puterea i-a luat minţile, de aceeaşi factură cu Putin.
Şi ce să facă Trump cu Groenlanda? Aruncă pe masă interese militare şi de securitate. Şi acum are America o structură militară formată din 300 de soldaţi în Groenlanda, care nu au nimic de făcut. Pe nimeni nu tentează un teritoriu cu condiţii climaterice greu de suportat. Trump are un singur obuectiv, pe care îl poate atinge oricând: să înfigă steagul Americii în Groenlanda şi să o declare al 5-lea stat al SUA. Ceva asemănător cu schimbarea denumirii Golfului Mexic în Golful Americii.
Cetățenii groenlandezi i-au întors spatele lui Vance si delegației americane, aflate recent într-o vizita in Groenlanda. Nimeni n-a vrut sa vorbească cu Vance.
Dacă există interes american pentru exploatarea bogăţiilor Groenlandei, putea foarte bine să incheie acorduri economice de exploatare cu Danemarca, în care partea leului revenea Americii, pentru că operaţiile tehnologice se derulau în condiţii foarte grele. Nu să ocupe „cu forţa” Groenlanda. Că nu are cu cine se lupta.
Canalul Panama, Fâşia Gaza
Urmează la rând. Problema este că are şi China interese în Canalul Panama şi, deocamdată, nu s-a găsit calea comercială de a prelua Canalul fără să provoace China.
Cu Fâşia Gaza e mai simplu. Premierul israelian Netanyahu a reluat luptele în Fâşia Gaza, vrea să gonească organizaţia Hamas, şi apoi să dizloce două milioane de palestinieni, nu se ştie unde, că nicio ţară nu vrea să-i primească. Planul ar fi în Africa, mai nou. Câtă suferinţă ar îndura două milioane de oameni, care ar fi obligaţi să pornească totul de la zero, nu contează în ochii lui Trump. Fâşia Gaza va reveni, într-un fel sau altul, Americii, care vrea să ridice acolo o zonă de agrement, Riviera Orientului Mijlociu. Netanyahu execută ce-i dictează Trump, ca preţ pentru armele şi banii pe care îi primeşte de la americani.
Ce va face UE dacă Trump declară Groenlanda ca teritoriu american
În opinia mea, nu poate sta cu braţele încrucişate, eventual cu condamnări verbale. Odată acceptat acest rapt de teritoriu, este posibil ca el să se repete în următoarele luni sau ani cu alte teritorii europene.
Nu sunt specialist, dar cred că UE, Canada, Marea Britanie, pot găsi căi de retorsiune împotriva Americii, în zona economică, comercială, financiară, tehnologică. Oricum Trump a aruncat în aer colaborarea şi parteneriatul America-Europa, aşa că trebuie oprit cât mai curând, inaninte de a comite şi alte acte de agresiune incomparabil mai mari.
Europa trebuie să plece de la concluzia că de la Trump te poţi aştepta la orice, judecă doar în termeni dictatoriali, fără să ţină cont de legislația internaţională. Consideră că Americii i se cuvine orice, indiferent de preţ şi consecinţe.
După ultima discuţie cu premierul Canadei, Mark Carney, Trump a rămas cu buzele umflate şi a dat înapoi. Premierul Canadei l-a pus la punct, explicându-i, probabil, la ce să se aștepte America în caz că o ţine morţiş cu anexarea Canadei. Deci se poate.
Trump a explicat canadienilor că dacă acceptă să devină al 51-lea stat american, scapă de nişte taxe şi impozite. Atât îl duce minte pe Trump, bani şi iar bani. Mândria de a avea o ţară, Canada, şi de a fi cetăţean canadian, nu intră în concepţiile lui Trump, care judecă exclusiv dictatorial şi în termeni de bani.
Ar fi bine ca Europa să decidă un plan în cazul anexării Groenlandei de către Trump, şi să îl comunice, oficial său informal, să ştie omul la ce să se aştepte.
Dacă Europă nu reacţionează semnificativ, Trump îşi va continua operaţia de împărțire a Europei cu Putin, după modelul Ialta.
Asteptam reacţia UE, înainte ca Trump să-şi concretizeze ameninţările de anexare a Groenlandei la America.