Sfârșitul secolului american

Nu aceste alegeri de la jumătatea mandatului vor rămâne în istorie. Dincolo de importanța lor pentru viitorul imediat al celor cinci continente, această toamnă va rămâne în istorie ca fiind cea a sfârșitului secolului american, inaugurat de Woodrow Wilson atunci când a rupt cu izolaționismul țării sale, intervenind în 1917 în Europa sfâșiată de război.

Foto: AFP

De atunci, Statele Unite nu au încetat să conducă lumea, învingând nazismul, ținând sub control sovietismul până la căderea acestuia, reconstruind democrațiile europene sau sprijinind cele mai îngrozitoare dictaturi din America Latină.

Dolarul și CIA, Casa Albă și Departamentul de Stat – în bine și, mult prea des, în rău – Washingtonul a fost cartierul general al ultimilor 110 ani, dar în ultimele zile a sunat ceasul schimbării de eră.

Mai întâi, luni, 26 octombrie, am văzut sosind la Teheran reprezentanți ai Turciei, Pakistanului și Arabiei Saudite, veniți să discute despre posibile reconfigurări ale Orientului Apropiat, chiar în timp ce iranienii și saudiții se află într-un conflict deschis.

Iranul a bombardat Arabia Saudită în timpul celui de-al doilea război israelo-american. Astăzi, Iranul o bombardează prin intermediul aliaților săi houthi din Yemen. Se străduiește să răstoarne monarhia saudită încă de la căderea șahului, dar bastioanele sunismului și ale șiiismului uitaseră, în acea zi, chiar și rivalitatea seculară dintre cele două ramuri ale islamului și, ceea ce este și mai spectaculos, saudienii uitaseră, de asemenea, Pactul de la Quincy.

Pe această navă militară ancorată în Canalul Suez, Abdelaziz ibn Saud și Franklin Roosevelt au încheiat, în februarie 1945, un acord verbal prin care Arabia Saudită beneficia de protecția Statelor Unite în schimbul petrolului său. Acest pact a modelat în mare măsură lumea postbelică, dar, devenind autosuficiente, Statele Unite ale lui Donald Trump au refuzat să sprijine regatul împotriva atacurilor houthi. Au abandonat pur și simplu Arabia Saudită, care se apropie astfel de Turcia, a doua armată a Alianței Atlantice, și de Pakistan, singura putere nucleară din lumea musulmană.

Monarhia saudită încearcă să-și asigure securitatea fără Statele Unite, iar cu câteva zile înainte de această întâlnire, aceste trei țări s-au consultat la Cairo cu Egiptul, Franța, Germania și Marea Britanie.

Față de Statele Unite, care nu mai reprezintă o sursă de încredere în ochii săi, Arabia Saudită dorește să încheie alte alianțe, în special cu Franța, deoarece protecția americană îi lipsește. Acest lucru va cântări greu în bilanțul lui Donald Trump, iar între Casa Albă, Europa și Canada nu se întâmplă nimic altceva.

Cu excepția Franței, întreaga Europă s-a mulțumit, încă de la Yalta, să-și accepte vasalitatea în schimbul protecției americane. Cu singura condiție ca țările europene din Alianța Atlantică să accepte să finanțeze mai bine NATO, această situație ar fi putut dura încă mult timp, dar Donald Trump avea un alt vis, acela de a ajunge la o înțelegere cu Vladimir Putin pe seama Ucrainei și a europenilor.

Rezultatele acestei trădări nu sunt prea convingătoare, dar conturează deja o nouă alianță democratică. Bombardați cu insulte și zguduiți economic de un război comercial care a afectat și popularitatea lui Donald Trump prin creșterea prețurilor în supermarketurile americane, Canada și europenii s-au apropiat, la fel cum au făcut-o și saudiții, turcii și pakistanezii. Aceștia au încheiat la Montreal o „Alianță pentru viitor”, deschisă tuturor celorlalte democrații care nu mai doresc, la rândul lor, să-și pună toate ouăle în coșul Washingtonului.

Aceasta este alianța occidentală a erei americane care se destramă acum, exact așa cum Casa Albă zguduie alianțele asiatice ale Statelor Unite, creând incertitudine cu privire la apărarea Taiwanului.

Trump va trece, dar nimic nu va reda Statelor Unite fiabilitatea pierdută. Secolul lor s-a încheiat.