Săracii-bogaţi, vânaţi de justiţie. Solidaritatea şi „decenţa” penalilor cu ştaif

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen de Vali Ivan
Desen de Vali Ivan

Să-i ajutăm, să le facem statui sau să-i trimitem la zdup? Să-i trecem pârleazul? Mai că îţi vine să le plângi de milă, văzând cum sunt ei hărţuiţi, fără de vină şi fără de prihană, zilnic, de procurorii şi judecătorii cei răi. De ce sunt săraci?

Simplu, par săraci cu duhul, crezând că prostesc lumea, opinia publică, pozând în sfinţi, când adevărata lor faţă este cea de penali. De ce bogaţi? Pentru că au furat până n-au mai putut. De ce cu ştaif? Pentru că fac parte din clasa conducătoare, unii aleşi, alţii numiţi în funcţii, sunt penali distinşi, preţioşi, cu valoare.

Cum, în loc să le facă statui, ecvestre sau nu, să-i ridice pe piedestalul marilor oameni ai naţiunii române, ei sunt trimişi în rândurile marilor corupţi la zi, ai României? Cum să li se întâmple acest groaznic lucru, să fie trimişi în rândurile hoţilor, când ei au făcut lucruri extraordinare pentru acest popor amărât? Unde este recunoştinţa şi respectul pentru faptele lor de vitejie şi propăşire a poporului şi naţiei?

Să exemplificăm:

Când l-am văzut pe bietul primar Radu Mazăre de Constanţa, nu pe Faraonul, Voievodul, Regele Soare, ofiţerul hitlerist sau alt personaj istoric jucat de acesta, ci amărâtul de Mazăre, care a făcut totul pentru populaţia constănţeană, prezentă mereu la vot în favoarea sa şi a Partidului, hărţuit de procurori, închis la „Beciul domneasc” şi eliberat de judecător, mai că-mi venea să plâng nu doar mie cred că şi altora, de ce i se întâmplă. De nedreptatea ce i se face!

De ani de zile e hărţuit de procurori. I s-au făcut mai multe dosare penale degeaba. Stă cu bagajele la uşă, gata să fie trimis oricând, la Beci. E vânat în permanenţă! Am văzut cu toţii, cât este de solidar şi ce grijă le poartă tovarăşilor întâlniţi şi lăsaţi la Beci. Solidaritate penală. O fi fost solidar şi cu Horia Georgescu, cu care se spune că a fost coleg la Beci, dar care n-a fost eliberat ca el?

N-are dreptate omul când spune că s-a săturat şi vrea să-şi dea demisia din funcţia de primar. I-a ajuns la os, a obosit de atâta hărţuială în anii şi dosarele de cercetare. Când îl auzi şi vezi amărât, văitându-se, mai că-ţi vine nu doar să-l baţi pe umăr şi să-l căinezi, parcă îţi vine să te duci să-l ajuţi, să-i scrii tu demisia de la primărie. Ca pe o bătrână neputincioasă pe care o treci strada şi îi mai dai şi bai de-o pâine. Astfel, poate, procurorii înduioşaţi de „îngerul” Mazăre, pe care nu cred că a apucat să-l joace la carnaval, vor renunţa la cercetările şi acuzaţiile împotriva sa.

Numai că unii mai răi, mai cu picioarele pe pământ, mai realişti şi nemiloşi, ţin cu tot dinadinsul ca celebrul  primar să mai rămână pe-aproape, că ar avea de dat înapoi nişte bani furaţi şi socoteală în faţa legii pentru faptele comise. I-ar conveni acestuia, spun unii mai neînduioşaţi de ce i se întâmplă farului de la malul mării, să-şi dea demisia după ce a furat atâta şi are o căruţă de bani strânşi din ”sudoarea muncii” lui. I-ar plăcea să stea în Madagascar, Brazilia sau alt loc exotic la soare. Dar, cică, nu se mai poate. Trebuie să dea socoteală.

Alt mare om de stat, parlamentar, ministru, fruntaş de partid, avocat, tânăr de mare viitor, Dan Şova pe numele său, se confruntă zilele acestea cu o mare nedreptate. În loc să i se facă statuie ecvestră, să fie pus pe piedestatlul meritat, conform valorii sale, se cere aviz pentru arestarea lui? Pentru ce? Pentru nişte fapte de corupţie acolo, care, dacă te gândeşti bine şi închizi ochii, nici n-au existat vreodată. N-ar fi păcat de acest tânăr de mare valoare, să ajungă în antecamera puşcăriei, la Beciul domnesc şi ulterior, cine ştie, într-unul din guvernele aflate la recluziune, în indecentele penitenciare româneşti?

Dar poate are noroc. Poate colegilor senatori li se face milă de el şi îl scapă. Nu spunea preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că ”Senatul nu e fabrică de trimis la eşafod!” În primă fază, Comisia juridică a aceluiaşi for parlamentar a dat un scor strâns, 6-5, pentru cererea de arestare. Cu statuia se pare, că tânărul Şova trebuie să mai aştepte. Ca şi alţi oameni de aceeaşi teapă.

Un alt tânăr de valoare, om de stat, ministru de Finanţe, fost primar, Darius Vâlcov, este hărţuit de organele de anchetă. Pus chiar sub urmărire penală pentru fapte de corupţie. Cică primea bani în cimitir. Doamne fereşte! Păi nici popa nu cred că primeşte bani în cimitir, mai ales pe înserat, dar un ditamai edilul de Slatina, om politic în ascensiune. Prea de tot şi cu procurorii ăştia! S-au pus pe bietul om să-l hărţuiască aiurea!?

Doar că actualul şef al statului Klaus Iohannis, s-a luat după anchetatorii nedrepţi şi i-a cerut demisia ministrului de Finanţe Vâlcov, demisie care însă, nu prea a fost pe placul şefului de la Palatul Victoria, Ponta, care i-a transmis hotărât, că mai are treabă la acel minister.

În această situaţie, mulţi se aşteptau ca soţia urmăritului penal, fost parlamentar, om politic, analist, actualmente cu emisiune la televiziune în care înfierează cu ton ridicat şi vehement corupţia românească la nivel înalt, să-şi sisteze emisiunea. Sau măcar, din decenţă, să-şi întrerupă apariţia pe sticlă din cauză că soţul, demnitar înalt al statului, este urmărit penal. Da, de unde? Doamna moderator Lavinia Şandru a ieşit la telespectatori cu o poezie, „Zece membri de partid”, scrisă de Păstorel Teodoreanu. Tâlcul momentului poetic nu prea a fost însă, înţeles de oamenii care nu au crezut în hărţuirea nevinovatului urmărit penal.

Exemple de hărţuiţi penal, urmăriţi, cercetaţi, încarceraţi avem cu duiumul în această vreme. La cel mai înalt nivel de partid şi de stat. Doar că am constatat la unii dintre aceştia şi la susţinătorii lor, o doză mare de „decenţă” publică şi de solidaritate cu şi între penali.

Păi, nu-i normal ca băieţii deştepţi, după ce şi-au făcut plinul, au făcut şi desfăcut iţele în politica, economia, administraţia, conducerea instituţiilor statului român, să nu fie lăsaţi în pace de anchetatori? De Justiţie? Nu-i nedrept ce li se întâmplă eroilor actuali neamului?

Păi, nu-i normal, după ce au făcut atâtea lucruri pentru popor, să fie lăsaţi şi ei în pace, să-şi mănânce mălaiul agonisit cu atâta trudă şi riscuri pentru sănătatea şi viaţa lor?

Parcă, ne vine să plângem pentru săracii-bogaţi, penali cu ştaif, când vedem ce li se întâmplă! Să mergem să le dăm o mână de ajutor! Poate, chiar să le face statui. Ce credeţi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite