Războiul dronelor, pacea morților
0Conflictul din Caucazul de sud, dintre Armenia și Azerbaidjan, cel din septembrie – noiembrie 2020, doar ne-a frăgezit.
Cel din Ucraina, de după 24 februarie 2022, ne-a deschis ușa larg către această nouă specialitate a artei războiului, cea în care nu ne mai luptăm direct, cavalerește, orice o fi însemnând asta.
Acum ne așezăm cotidian uneltele de ucis, cartușe, grenade, chiar obuze, în magazia pântecoasă a unei drone căreia îi dăm ordin să se bată în locul nostru.
Și ea, flu-flu, pâș-pâș, pleacă în căutarea nefericitului soldat inamic care stă undeva pe buza unei tranșei și ascultă vântul, în timp ce gândul îi este plecat, poate, acasă.
Drona se așază deasupra, îi urmărește mișcările, așteaptă ca trupul soldatului să se poziționeze sub crucea subțire a obiectivului, o apăsare de buton și gata!
Nici el nu a observat drona venind deasupra lui, nici noi nu mai auzim explozia, să avem coșmaruri nedorite noaptea.
Totul e curat și simplu.
În războiul din Ucraina, fiecare zi e plină de astfel de întâmplări, înregistrate și transmise pe rețelele de comunicare online, încât ajungi să crezi că nu există loc pe frontul lung de o mie de kilometri care îi desparte pe ruși de ucraineni, sau invers, deasupra căruia să nu se afle o pasăre de aluminiu și plastic, mai greoaie sau mai agilă, al cărei unic destin este să semene moarte în doze mai mari sau mai mici.
În fiecare zi poți fi martorul, la doar câteva ore distanță, al unui atac reușit cu drone, în urma căruia tranșeele inamice se acoperă cu trupuri atârnate pe pământul înghețat.
Cam aceasta e imaginea care se vede, dacă ții neapărat să observi pe viu cum se luptă în Donbas sau Zaporojie.
Sigur, poți să ai parte și de acțiune și de anecdotică în aceste postări.
Deschizi calculatorul, intri, de pildă, pe Twitter și, confortabil, dai drumul la filmul de groază.
***
În una din secvențe, acțiunea se petrece pe un câmp înzăpezit, unde o subunitate de transportoare rămâne blocată datorită loviturilor de artilerie.
Militarii, nu contează dacă sunt ruși sau ucraineni - e greu să identifici uniformele iar filmul este prezentat de ambele tabere ca fiind vorba despre ”cealaltă parte” – ies din mașinile de luptă și încearcă să se salveze pe câmpul gol, fără nicio casă, fără niciun arbore.
Drona îi supraveghează vigilent și, din când în când, lasă să cadă spre ei câte o grenadă care se sparge cu fum la doar câțiva metri de poziția acestora.
Unele trupuri se chircesc, semn că au fost lovite, altele se aruncă într-o șerpuială febrilă pe pământ încercând să se salveze.
O altă grenadă le întrerupe și acestora scurta cursă către viață.
***
Într-o altă filmare, tot pe un câmp răscolit de craterele produse de lovituri de artilerie, sunt înregistrați soldații care încearcă să se folosească de proaspetele gropi făcute de canonada inamicului, care o fi acela.
Camera video are răbdare, urmărește efortul militarilor de a-și lărgi cu lopețile adăposturile de ocazie, nu se grăbește.
După câteva minute bune, operatorul consideră că a așteptat destul și comandă lansarea proiectilului.
Acest cade rostogolindu-se prin aer și explodează cu un nor negru la câțiva pași de grupul de soldați.
Unii rămân chirciți de atingerea schijelor, alții, răniți mai ușor, încearcă să se rostogolească către un adăpost mai sigur.
Unde sunt găsiți imediat de o altă lovitură.
***
Uneori, pe lângă drona lansatoare care filmează loviturile exact de deasupra țintei, mai există una, la o distanță mai mare, care abordează un plan oblic sau orizontal.
Inamicul este înregistrat ca și cum s-ar realiza un documentar, prin alternare de planuri de filmare.
Sunt și prim planuri, totul e gândit artistic, cu grijă ca, la montaj, să rezulte o acțiune unitară: zona e supravegheată de sus – soldații habar nu au că își trăiesc ultimele minute de viață – pe lângă obiectivul camerei cade bomba, uneori chiar o simplă grenadă e de ajuns – plan apropiat, soldații sunt veseli, a mai trecut o zi – plan de sus, explozia – plan apropiat, prin fumul exploziei, se văd trupurile care se zbat, încercând să supraviețuiască – generic.
***
Pe turela unui tanc, oprit în mijlocul unui câmp arat de șenile, un soldat își face imprudent de lucru.
Proiectilul lansat de dronă cade pe platforma tancului, fără a produce, aparent, stricăciuni, în schimb trupul militarului este aruncat la sol.
Un alt proiect, căzând de această dată și mai aproape, întrerupe scurta încercare a soldatului de a se îndepărta.
Mecanicul, grăbit să ajungă la cel mai apropiat adăpost, rotește rapid mașina de luptă amestecând pământul cu trupul fostului membru al echipajului.
***
Scenariul acesta se repetă, cu ușoare improvizații, în fiecare zi.
Folosirea dronelor a devenit o ocupație curentă.
Păsările agile de metal, din aceeași specie cu cele se năpustesc direct asupra unor obiective militare sau civile, dar mult mai versatile și mai capricioase, își duc războiul lor cu oamenii de la sol, purtătorii provizorii de uniforme diferite.
Sigur, tot niște oameni le conduc și le șoptesc în cască unde și pe cine să omoare sau să arunce în aer.
Dar dialogul purtat doar prin intermediul unor manete minuscule, sau chiar al unui touchscreen, a devenit aproape impersonal.
Operatorul, îmbrăcat, la rândul lui, în uniformă, ca și nefericiții pe care îi urmărește pe ecran, e un fel de funcționar, cu guler alb și apretat, care nu face decât să deschidă un registru virtual unde, cu răceala celui care își cunoaște meseria, identifică probleme, le analizează și le rezolvă.
O explozie cu fum negru la câțiva kilometri distanță, al cărei sunet înfundat nu mai îndrăznește nici el să străbată câmpul înghețat.
Și un trup de soldat, rus sau ucrainean, care a încercat să se ascundă în tranșeea pe care și-a săpat-o, neștiind că, dinspre cer, rămâne o țintă.
Războiul de sus și pacea de jos.
Se încarcă comentariile...
