Rassvet, Starlink-ul care nu răsare

Rusia încearcă să-și construiască propria alternativă la Starlink, dar problemele celui de-al doilea lot de sateliți Rassvet arată cât de mare este distanța dintre ambiția strategică a Kremlinului și capacitatea industrială de a o transforma într-o constelație orbitală funcțională. Eșecul de astăzi nu înseamnă însă că amenințarea poate fi ignorată.

Foto: ChatGPT

Al doilea lot de sateliți Rassvet lansat de Rusia pare să fi ratat, cel puțin deocamdată, obiectivele operaționale. Niciunul dintre cei 16 sateliți trimiși pe orbită la 19 iulie nu ajunsese, până la 31 august, la altitudinea de 550 de kilometri avută în vedere pentru această etapă a programului. Mulți se aflau între 300 și 400 de kilometri, unii intraseră deja în decădere orbitală, iar cel puțin doi se îndreptau, potrivit informațiilor disponibile, spre reintrarea în atmosfera terestră.

Pentru un program care ar trebui să devină răspunsul Rusiei la Starlink, nu este o problemă minoră. Un satelit aflat prea jos pierde mai repede altitudine din cauza frecării cu straturile superioare ale atmosferei și consumă mai mult combustibil pentru menținerea orbitei. Durata sa de viață operațională scade, iar economia întregii constelații începe să se schimbe.

Primul lot avusese rezultate ceva mai bune. Dintre cei 16 sateliți Rassvet lansați la 24 martie, 12 au ajuns la altitudinea anticipată și au rămas acolo până la sfârșitul lui august. Chiar și această constelație minusculă ar fi oferit forțelor ruse două ferestre zilnice de conectivitate, însumând până la aproximativ o oră și jumătate deasupra Ucrainei.

Pare puțin în comparație cu Starlink. Pe câmpul de luptă, însă, o oră și jumătate poate însemna foarte mult.

De ce se grăbește Moscova

Rassvet nu este doar un proiect comercial întârziat. Războiul i-a modificat ritmul și importanța.

După restricționarea, de la 1 februarie, a accesului rusesc la comunicațiile Starlink deasupra Ucrainei, Moscova a rămas în fața unei vulnerabilități pe care războiul modern o face greu de acceptat: dependența unei armate de infrastructura orbitală controlată de o companie americană.

Răspunsul a fost accelerarea programului Rassvet.

Rusia încearcă să obțină o rețea proprie care să-i permită comunicații militare, coordonarea dronelor și transmiterea datelor fără dependența de infrastructura occidentală. Numai că graba pare să fi scos la suprafață limitele sistemului. Eșecul aparent al celui de-al doilea lot sugerează că industria rusă nu era pregătită să mărească atât de repede ritmul desfășurării constelației.

Aici se află adevărata poveste a Rassvet.

Nu este doar despre sateliți care nu ajung unde trebuie. Este despre încercarea Rusiei de a obține suveranitate digitală și militară pe orbită într-un război în care conectivitatea a devenit aproape la fel de importantă precum muniția.

O ambiție mare, un sistem industrial prea mic

Există ceva aproape ironic în imaginea unei puteri spațiale istorice care încearcă să recupereze din mers avantajul creat de economia spațială comercială americană.

Rassvet — „răsărit” — ar trebui să devină alternativa rusească la Starlink: sute și, în perspectivă, mult mai mulți sateliți mici pe orbită joasă, capabili să ofere comunicații de bandă largă inclusiv deasupra câmpului de luptă.

Problema este că o asemenea constelație nu înseamnă numai construirea sateliților. Înseamnă capacitatea de a-i fabrica în serie, de a-i lansa foarte des, de a înlocui rapid sateliții pierduți și de a susține ani la rând un ritm industrial enorm.

Aici apare diferența fundamentală dintre Rusia și SpaceX.

SpaceX poate trimite noi loturi Starlink la intervale foarte scurte, folosind o infrastructură industrială construită în jurul lansărilor repetate și al rachetelor reutilizabile. Rusia rămâne dependentă pentru Rassvet de Soyuz-2.1b, un lansator nereutilizabil, scump și disponibil într-un ritm incomparabil mai redus.

Bureau 1440, compania care dezvoltă Rassvet, vorbește despre „zeci” de lansări și „sute” de sateliți suplimentari. Dar aritmetica este nemiloasă. Potrivit evaluării citate de ISW, Rusia ar avea nevoie de cel puțin 200–300 de sateliți funcționali pentru conectivitate stabilă, 24 de ore din 24, deasupra Ucrainei. La ritmul actual, ar putea lansa cel mult aproximativ 128 în patru ani, fără nicio garanție că toți vor deveni operaționali. Până acum, numai 37,5% dintre sateliții lansați ar fi ajuns la altitudini operaționale durabile.

Cu alte cuvinte, Rusia nu are doar o problemă de satelit. Are o problemă de scară industrială.

Fantoma sovietică

Comparația cu trecutul sovietic este tentantă.

Uniunea Sovietică a investit enorm în încercarea de a recupera decalajul față de tehnologia occidentală, inclusiv în domeniul calculatoarelor. Seria Riad, inspirată de arhitectura IBM System/360, a devenit unul dintre exemplele acestei curse tehnologice: Moscova putea reproduce anumite componente ale modelului occidental, dar îi era mult mai greu să reproducă ecosistemul industrial, comercial și inovativ care făcuse posibil originalul.

Rassvet riscă să se lovească de o problemă asemănătoare.

Rusia știe să construiască sateliți. Știe să construiască rachete. Are o tradiție spațială impresionantă. Ceea ce îi lipsește este infrastructura industrială capabilă să transforme lansarea orbitală într-o activitate aproape de rutină.

Aici comparația cu SpaceX devine relevantă. Diferența nu este doar între două rachete sau două modele de satelit. Este diferența dintre două ecosisteme industriale.

Unul a fost construit pentru producție de masă, lansări frecvente și înlocuire rapidă. Celălalt provine dintr-o industrie spațială tradițională, capabilă de performanțe tehnologice importante, dar mult mai puțin adaptată economiei constelațiilor de mii de sateliți.

Dar Rassvet nu trebuie ironizat

Ar fi însă o greșeală serioasă să transformăm dificultățile programului într-o poveste liniștitoare despre incapacitatea tehnologică a Rusiei.

Rassvet nu trebuie să devină Starlink pentru a fi militar util.

Cei 12 sateliți funcționali din primul lot oferă deja, potrivit informațiilor citate, ferestre limitate de conectivitate deasupra Ucrainei. În asemenea intervale, forțele ruse pot folosi comunicațiile prin satelit pentru sisteme fără pilot, transmiterea datelor și coordonarea unor lovituri.

Războiul modern nu cere întotdeauna conectivitate perfectă și permanentă.

Uneori sunt suficiente câteva zeci de minute.

O dronă de recunoaștere identifică ținta. Coordonatele sunt transmise. Un sistem de atac primește datele. O lovitură este sincronizată.

Privită astfel, valoarea militară a Rassvet nu trebuie măsurată numai prin numărul de sateliți aflați pe orbită, ci prin minutele de conectivitate pe care aceștia le pot oferi exact atunci când armata rusă are nevoie de ele.

O oră deasupra Donbasului poate conta mai mult decât o zi întreagă de conectivitate într-o regiune fără operațiuni militare.

Ucraina atacă problema înainte să ajungă pe orbită

Kievul pare să fi înțeles acest lucru.

În loc să aștepte ca problemele tehnice ale Rusiei să îngroape programul, Ucraina încearcă să lovească infrastructura care îl face posibil.

Potrivit materialului, combinatul Progress din Samara, unde sunt produse componente pentru rachetele Soyuz, a fost vizat de lovituri ucrainene, iar cosmodromul Plesetsk — punctul de lansare utilizat pentru loturile Rassvet — a fost atacat în mod repetat cu drone.

Logica este simplă.

Este extrem de dificil să elimini o constelație după ce sute de sateliți au ajuns pe orbită. Este mult mai simplu să lovești lanțul industrial înainte ca aceștia să ajungă acolo.

Uzina, motorul, racheta, cosmodromul și infrastructura logistică devin astfel parte din câmpul de luptă.

Este un război economic și tehnologic de precizie: nu trebuie să distrugi fiecare satelit; trebuie să reduci capacitatea adversarului de a-i construi și lansa suficient de repede.

Lecția pentru România

Pentru România, Rassvet poate părea o poveste îndepărtată, petrecută între Samara, Plesetsk și orbita joasă a Pământului.

Nu este.

Războiul din Ucraina a demonstrat că infrastructura spațială comercială a devenit parte integrantă a operațiunilor militare. Comunicațiile, dronele, informațiile, supravegherea și coordonarea loviturilor depind tot mai mult de sisteme aflate la sute de kilometri deasupra câmpului de luptă.

Iar aceasta creează o vulnerabilitate pe care NATO trebuie să o privească foarte atent.

O parte importantă a conectivității moderne occidentale depinde de infrastructuri comerciale private. Este o soluție extraordinar de eficientă atât timp cât interesele companiilor, guvernelor și alianței coincid. Dar dependența devine problematică în momentul în care accesul poate fi limitat, modificat sau condiționat.

Rusia a înțeles această vulnerabilitate tocmai pentru că a experimentat-o direct.

Rassvet este încercarea Moscovei de a elimina această dependență.

Deocamdată, încercarea șchiopătează. Sateliții nu ajung întotdeauna unde trebuie, ritmul lansărilor este insuficient, iar diferența față de Starlink rămâne enormă. Dar direcția strategică este clară.

Pentru București și pentru întregul flanc estic, concluzia nu ar trebui să fie că Rusia a eșuat, deci problema a dispărut. Concluzia este că spațiul cosmic a devenit deja o extensie a câmpului de luptă din Ucraina.

Iar în acest domeniu, un eșec tehnic de astăzi nu garantează incapacitatea de mâine.