Profilul intelectual al candidaţilor PSD la funcţia de premier: Ciolacu, Grindeanu, Tudose

0
0
Publicat:

Până în prezent aceşti trei lideri PSD sunt avansaţi pentru funcţia de premier la rotativa din mai. Să vedem ce se ştie, ce s-a aflat, despre evoluţia universitară a celor trei candidaţi. Ar trebui să fie conştienţi şi ei şi alţi candidaţi la funcţia de premier de faptul că presa se va ocupa în amănunt de cariera lor profesională, aşa cum s-a ocupat de Ciucă, Cîmpeanu, Bode, Ponta şi alţii. Cu ce consecinţe se ştie.

Marcel Ciolacu a absolvit o universitate neacreditată

Este prima umbră din formarea sa profesională. În privinţa liceului absolvit nu există nicio informaţie în CV-ul său afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor. Prima menţiune apare pentru perioada 1991-1995, când susţine că a urmat cursuri în domeniul juridic la Universitatea Ecologică din Bucureşti. Universitatea Ecologică a fost acreditată de abia în vara anului 1995 şi a fost încadrată în ultima categorie (a III-a), iar ulterior a constituit obiectul unor anchete penale pentru eliberarea de diplome false. Sunt valabile cursurile urmate de Ciolacu? Nu este clar.

Marcel Ciolacu a susţinut examenul de licenţă în drept după 9 ani de la absolvire, în sesiunea din februarie 2004, şi a primit diploma de licenţă în decembrie 2005. Cum  dispoziţiile legale prevăd că  examenul de licenţă trebuie susţinut în maximum doi ani de la absolvirea facultăţii,  rezultă că actualul lider al PSD a dobândit nelegal diploma de licenţă în 2004, posibil  aceasta fiind falsă.

Toate aceste acuzaţii circulă de multă vreme în presă, dar Marcel Ciolacu n-a catadicsit să le lămurească.

Ca mai toţi ceilalţi politicieni ajunşi în funcţii de conducere, şi Marcel Ciolacu a urmat cursuri la Colegiul Naţională de Apărare Bucureşti şi la SNSPA, obţinând diplome de masterat.

Are şi un merit Marcel Ciolacu: nu are doctorat! Conform  Academiei Naţionale de Informaţii, Marcel Ciolacu a fost student al şcolii doctorale din această Academie  în perioada 2013-2019, în urma examenului de admitere susţinut în sesiunea septembrie 2013. Susţinerea publică a lucrării de doctorat nu a mai fost organizată,  întrucât acesta nu a finalizat studiile de doctorat.

Din ultimele acţiuni ale lui Ciolacu în materie de politică externă, a devenit clar că are opinii incompatibile cu cele ale preşedintelui Iohannis. Cum vor colabora, dacă va fi desemnat premier, nimeni nu cred că ştie.

„Integrala” lui Sorin Grindeanu

O istorie comică, de care m-am ocupat în mai multe articole. Sorin Grindeanu nu are doctorat, dar a susţinut ani în şir că a scris o carte de matematică superioară, „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”. A şi arătat-o pe la tv-uri, dar numai coperţile. Ea nu există în nicio bibliotecă sau librărie. Nici măcar la Biblioteca Naţională, unde ar trebui să existe toate cărţile ce apar şi au un ISBN de identificare. ISBN-ul, vizibil la un moment dat pe coperta cărţii lui Grindeanu la un post tv, corespunde unei cărţi despre legionari. Ce legătură există între legionari şi Integrala Lebesgue-Radon, să ne explice Sorin Grindeanu!

Sorin Grindeanu este ministru şi vicepremier al guvernului României, posibil premier dacă va fi desemnat  în mai. Povestea cu cartea care există doar prin coperţi afectează credibilitatea guvernului, a României, în plan intern şi extern. Câtă încredere poţi avea într-un guvern, dacă vicepremierul  şi ministrul din guvern, posibil viitorul premier,  minte cu neruşinare, şi refuză un lucru elementar: să dea cartea unor matematicieni să o citească. Mai bună, mai puţin bună, măcar înseamnă mai mult decât nişte coperţi. Sorin Grindeanu n-a catadicsit să facă un asemenea gest simplu, şi ne cere să-l credem pe cuvânt. Ce cuvânt poate avea, dacă de 5 ani refuză să arate conţinutul cărţii? Ce mai ascunde Grindeanu, în afară de „Integrala” pe care pretinde că a scris-o?

40 de matematicieni au trimis o scrisoare deschisă lui Sorin Grindeanu în care îi cer să predea Bibliotecii Naţionale 7 exemplare din cartea sa. Nimic, nicio reacţie din partea lui Grindeanu. Şi acest personaj doreşte să fie crezut de populaţie în cazul în care va ajunge premier!

Doctoratul de care Mihai Tudose vrea să scape cu orice preţ

Lucrurile sunt mai complicate, pentru că Mihai Tudose are titlul de doctor. De care vrea să scape cât mai repede. Mihai Tudose şi-a luat doctoratul, cum altfel, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii, cu titlul tezei Protecția infrastructurilor critice.

Mihai Tudose a fost acuzat de plagiat pentru prima dată de jurnalistul Sorin  Semeniuc, într-o investigaţie pentru Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI). 

Doi ani mai târziu, în iulie 2017, la scurt timp după ce a fost desemnat prim-ministru, Tudose a fost reclamat la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru plagiatul expus public în 2015. 

Ce a făcut Mihai Tudose? A dat în judecată Ministerul Educaţiei în care cerea retragerea titlului de doctor. Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea lui Tudose în data de 5 martie 2018.

Mihai Tudose a mai dat în judecată ministerul Educaţiei încă o dată, cu aceeaşi cerinţă,  fără succes, pentru că Curtea Constituțională a stabilit în 2016 că o persoană nu poate renunța benevol la titlul de doctor dacă există o sesizare de plagiat pe numele său.

Cine ar dori să scape de titlul de doctor, dacă teza respectivă nu ar fi fost plagiată? Aşa că Mihai Tudose, dacă va ajunge premier, va trebui să facă faţa primei acuzaţii, aceea  de plagiat în teza de doctorat. Situație în care se găsește și premierul Ciucă acum.

Ce vor face PSD şi preşedintele Iohannis în acest context de propuneri pentru funcţia de premier, în mai 2023? Poate PSD va găsi, totuşi, o propunere asupra căreia să nu planeze astfel de acuzaţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite