Premierul Dorin Recean la învestire: „Neutralitatea nu ne apără în caz de agresiune”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul de la Chișinău a învestit joi un nou guvern cu votul a 62 de deputați pro-europeni – prioritățile fiind protejarea în fața obsesiei lui Putin de a destabiliza ţara și începerea negocierilor de aderare la UE.

Dorin Recean s-a adresat plenului reunit în Parlamentul de la Chişinău
Dorin Recean s-a adresat plenului reunit în Parlamentul de la Chişinău

Dorin Recean, candidatul desemnat de șefa statului să formeze noul guvern, după ce Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia la sfârșitul săptămânii trecute susține că Moldova se află „într-un moment crucial”: „Deciziile pe care le luăm acum vor influența viitorul nostru și al copiilor noștri. Avem oportunitatea și obligația să facem saltul în lumea civilizată, să devenim parte a familiei europene – o uniune a păcii și a prosperității”, se menționează în programul de guvernare.

Un nou val de amenințări hibride abia începe

Noul premier a fost asumat politic de Maia Sandu, care și-a argumentat decizia prin necesitatea consolidării securității statului în fața amenințărilor care vin din partea Rusiei, Recean având un profil ce corespunde acestui obiectiv. El a spus că va fi un prim-ministru dur în raport cu cei care comit abuzuri, cu cei ineficienți și cu cei lipsiți de integritate.

Potrivit lui Recean, următorul val de amenințări hibride împotriva Moldovei abia începe, iar instituțiile trebuie să fie pregătite să facă față acestor provocări mari, inclusiv, „să fie interoperabile cu instituțiile din alte state”. „În toamnă s-au cheltuit sume enorme, furate anterior de la cetățeni, pentru a răsturna actuala guvernare. Grupurile criminale credeau că astfel vor scăpa de pedeapsă, iar interesele lor au concrescut cu cele ale Kremlinului, care urmărea deturnarea cursului pro-european al Moldovei. Instituțiile din Moldova au dejucat impecabil acel plan”, a menționat Dorin Recean.

Chișinăul va denunța unele acorduri în cadrul CSI

În timpul audierilor parlamentare, deputații pro-ruși au vrut să afle poziția noului premier vizând neutralitatea militară și rămânerea în continuare a Moldovei în Comunitatea Statelor Independente (controlată de Rusia). Dorin Recean le-a spus că „s-ar putea ca, în curând, statutul de neutralitate al Moldovei să nu mai funcționeze”: „Neutralitatea nu ne poate apăra în caz de agresiune. De aceea trebuie să ne consolidăm securitatea și apărarea. Trebuie să avem în vedere limitarea acestui instrument de politică externă numit neutralitate. Esența problemei este apărarea statului împotriva agresiunii hibride și militare”, a explicat Recean în Parlament. În ceea ce privește aflarea în continuare a Moldovei în CSI, el a spus că obiectivul strategic al țării este aderarea la UE. „Multe acorduri din cadrul CSI nu funcționează și asta face ca această organizație să fie una ineficientă. Gradual, unele acorduri semnate de Moldova în cadrul CSI vor fi denunțate”, a menționat noul premier.

Proteste organizate chiar în ziua numirii noului premier la Chişinău
Proteste organizate chiar în ziua numirii noului premier la Chişinău

De asemenea, el a pledat pentru intensificarea procesului de curățare a justiției de elemente criminale și corupte, iar în ceea ce privește problema transnistreană a spus că aceasta trebuie soluționată exclusiv pe cale pașnică: „Trupele ruse dislocate ilegal în Moldova trebuie retrase, iar zona transnistreană trebuie demilitarizată”, a precizat Dorin Recean.

„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul este un accelerator și nu o serie de obstacole. Vrem să trăim într-o lume sigură, în care tratatele internaționale sunt respectate, în care problemele dintre țări se rezolvă prin dialog, în care există respect față de statele mici. Vrem să fim membri deplini ai Uniunii Europene”, se arată în programul de activitate al noului guvern d la Chișinău.

Miniștrii implicați în scandaluri, înlocuiți

Componența Guvernului a rămas în mare parte cea veche, fiind înlocuiți doar patru miniștri care au fost cel mai des criticați în spațiul public fie pentru decizii dubioase în raport cu regimul separatist de la Tiraspol, fie pentru lentoarea implementării reformelor. A fost înlocuit vicepremierul Andrei Spânu (tot el ministru al Infrastructurii) , dar și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, al cărui nume este legat de un recent scandal ce viza scurgeri de informații de pe Telegram.

Programul noului guvern se numește „Moldova prosperă, sigură și europeană” și se bazează pe edificarea unei economii prospere și reziliente cu reguli clare și simple, care pot oferi cetățenilor și mediului de afaceri oportunități, locuri de muncă bine plătite și bunăstare. „Nu ne permitem să ne mișcăm cu pași mărunți, trebuie să ne deschidem spre inovație, diversificarea investițiilor și integrarea competitivă în economia globală. Creșterea economică accelerată ne va permite să alocăm mai multe resurse pentru educație și cultură, sănătate și protecție socială, pentru un mediu curat și servicii publice calitative”, se arată în programul guvernului.

Socialiștii și cei de la partidul „Șor” au protestat împotriva învestirii noului guvern atât în sala de plen, cât și afară, în fața legislativului. La îndemnul partidului „Șor” mai mulți oameni au venit să ceară guvernanților să le achite integral facturile. Asta în condițiile în care, iarna aceasta, Guvernul a compensat, pentru prima dată în istoria țării, aproximativ 50% din valoarea facturilor la energie și gaze primite de cetățeni.

Vitalie Călugăreanu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite