O sărbătoare a identității naționale românești și a credinței creștine a unui neam din Țara Loviștei

Istoria neamului Buican din Țara Loviștei, care numără astăzi 154 de descendenți și afini Buicani, începe acum peste o sută de ani, în 1910, în Perișani, când s-a născut primul Buican Constantin, cel care în 1924 s-a căsătorit cu o consăteancă, Floarea, întemeind neamul.

Primii Buicani au dat naștere la 15 copii, din care șapte au murit până la nouă ani, ceilalți dând naștere neamului, care astăzi este risipit prin toată țara și prin străinătate, în Canada, Franța, Germania și Italia.

În ziua de 15 octombrie, anul acesta, s-a desfășurat în comuna Perișani din Țara Loviștei a treia sărbătoare a neamului la Căminul cultural, unde au participat peste o sută de descendenți din toată lumea.

Buicanii au fost și sunt vestiți prin hărnicia lor și gospodăriile lor de crescători împătimiți de oi și vite și au asigurat bogata masă cu propriile produse.

Această a treia ediție a fost organizată - la fel ca celelalte două -, de doi parlamentari, ei înșiși gospodari ca moșii și strămoșii lor, și de Generalul locotenent Olimpiodor Antonescu, om cu multă știință de carte, învățată la universități militare și civile de drept, a cărui mamă Aurelia (Ana) Buican s-a măritat cu fiul unui neam Antonescu la fel de puternic ca și neamul Buicanilor.

Generalul locotenent în rezervă Olimpiodor Antonescu este astăzi președintele ales de mine cu bucurie și încredere să conducă Fundația Națională pentru Civilizație Rurală „Niște țărani”. El a propus ca sărbătoarea Buicanilor să fie pusă exemplar sub egida Fundației drept un model de solidaritate identitar-națională a unui neam.

Mă bucur să spun că neamul Buicanilor din Țara Loviștei își află casa natală sub crestele Munților Coziei, unde sălășuiesc ursul, capra neagră și cocoșul de munte. De altfel, cu umor ei spun că de la casa lor începe „stația Ursul”, deși nicio mașină nu poate ajunge decât cu greu la ei. Casa se află la câteva sute de metri de legendara Posada, după susținerile academicienilor Constantin Daicoviciu și a fiului său, Hadrian Daicoviciu.

La nici 200 de metri de această Posadă, pe Valea Băiașilor, căutători cum se știe de aur în apa râului cu același nume, a urcat Carol Robert de Anjou cu oastea lui cu intenția de a ajunge la Sibiu, Făgăraș și Argeș, la curtea lui Basarab.

Parcă venind să confirme legenda susținută științific de marii istorici Daicoviciu, au fost descoperite în urmă cu trei sau patru ani vârfuri de fier de săgeți și sulițe.

În sfârșit, închei această însemnare plină de admirație față de sărbătoarea Buicanilor și nu mă sfiesc să-i felicit și să recomand exemplul lor de solidaritate identitar românească, putând fi generalizată în neamurile muntene, oltene, ardelene și moldovene într-o vreme când domnește înstrăinarea și tăvălugul globalizării cu orice preț care tinde să șteargă argumentele identității naționale.