Fals jurnal de ieri si de azi. Mesaj de mulțumire al familiei Săraru
0Dragi prieteni,
Dorim să exprimăm cele mai sincere mulțumiri și recunoștința noastră pentru omagiile aduse, mesajele de susținere și sprijinul cu care ne-ați înconjurat în clipele de durere și profundă tristețe, prilejuite de trecerea la cele veșnice a scriitorului Dinu Săraru.
Îi mulțumim din suflet Înaltpreasfințitului Varsanufie, duhovnicul și marele său prieten, pentru că i-a fost alături în ultima parte a vieții și i-a calauzit pașii către Hristos.
Am fost impresionați de numărul mare de mesaje de condoleanțe, de participarea la ceremoniile de omagiere organizate la Teatrul Național din București și Arhiepiscopia Râmnicului, precum și de respectul arătat memoriei celui care a fost Dinu Săraru.
Fiecare cuvânt de mângâiere, fiecare prezență la momentele de reculegere, gesturile de alinare ale fiecăruia dintre dvs. au generat căldura umană, care ne-a susținut în aceste zile grele.
Dorim să mulțumim instituțiilor culturale și academice pentru recunoașterea valorii operei și contribuției lui Dinu Săraru la patrimoniul cultural național și apreciem în mod deosebit eforturile depuse de autorități pentru organizarea funeraliilor la Slătioara în conformitate cu dorințele exprimate.
Adresăm un gând special de recunoștință personalităților publice și prietenilor care au împărtășit cu noi, și în aceste grele momente, amintiri prețioase, mărturii vii ale impactului pe care scriitorul Dinu Săraru l-a avut în viețile noastre. Prezența, căldura și cuvintele voastre, dragi prieteni, au fost un tribut adus nu doar personalității sale, ci, mai ales, generozității și căldurii sale umane.
Colaboratorilor apropiați, vă suntem recunoscători pentru parteneriatul și loialitatea demonstrate de-a lungul anilor, pentru eforturile și dedicarea cu care ați susținut proiectele în care Dinu Săraru a crezut și cărora le-a dedicat ultimii ani. Credem că acesta este încă un omagiu adus spiritului de muncă și viziunii pe care le-a împărtășit cu fiecare dintre voi.
Reprezentanților mass media, vă mulțumim pentru respectul și decența dovedite în relatări, dar și pentru modul în care a fost prezentată viața și opera lui Dinu Săraru, contribuind astfel la transmiterea moștenirii sale culturale către generațiile viitoare și la menținerea vie a memoriei sale.
În încheiere, vă asigurăm, prieteni dragi, de întreaga noastră considerație și vă împărtășim speranța că, împreună, vom reuși să păstrăm vie amintirea unui om excepțional, care și-a dedicat întreaga viață culturii și oamenilor.
Cu profundă recunoștință,
Familia Săraru