Noul război global, fără limite, împotriva terorismului. Primele costuri globale

0
0
Publicat:

Iată că revine în forță discursul liderilor militari, de sorginte evident americană, că un război global împotriva terorismului poate fi dus și câștigat prim trimiterea în linia întâi a unei forțe armate enorme, ultra-perfecționată, infinit superioară elementelor ostile din teren. Raționament dovedit falimentar în Vietnam, Irak, Afganistan, implicând costuri materiale uriașe și pierderi de vieți omenești, repetat acum, exact în aceeași termeni, de pregătirile pentru o explozie militară fără precedent în Orientul Apropiat, americanii reacționând imediat prin trimiterea preventivă a grupului de atac însoțind port-avionul G.Ford, cu un al doilea pe drum înspre estul Mării Mediterane.

Picture1 png

Unde este greșeala care începe să coste Europa?

Liderii noștri politici, comozi și dorind niciodată să asume prea multe riscuri care să le coste carierele, chiar s-au făcut că dau crezare raționamentelor respective în speranța că, măcar o singur dată, generalii vor avea dreptate și războiul împotriva terorismului ar putea începe și s-ar putea să se finalizeze într-un singur punct, de preferință în zona desemnată drept țară-sponsor a terorismului, originea tuturor relelor.  În ciuda avertismentelor existente de decenii, nu s-a crezut niciodată că fenomenul de spill over va fi rapid, necruțător și va cuprinde regiuni întregi, devenind semnificativ la nivel mondial. Nu numai că asta a fost regula extensiei terorismului, dar asta se petrece în acest moment, chiar dacă fenomenul este oarecum lăsat în plan secund de valul de corespondențe „de la fața locului”, arte a unui război informațional similar cu ce vedem și în Ucraina sau în diferite țări africane.

Asta nu înseamnă că fenomenul terorist nu s-a activat după propriile sale reguli de organizare, nu au fost deja transmise mesajele către nenumăratele organizații din Europa și din lume, cu multitudinea de celule care sunt acum gata să treacă la acțiune, imediat după ce se vor fi activate planurile naționale de atac aprobate după constituirea structurii comune de comandă și control care , spun diferite surse credibile, a început să pună alături liderilor celor mai cunoscute formațiuni teroriste din lumea arabă, extinzând apoi cerul de participare la lumea musulmană apoi solicitând adeziunea altor grupuri majore cu tradiție în lupta anti-occidentală în general și anti-americană în special.

Asta justifică reacția absolut realistă de panică a autorităților din câteva state europene, cele mai importante ca forță economică și militară dar, în cadrul temei discutate acum, relevante ca  parte a istoriei coloniale în zona islamică și musulmană și declarat susținătoare tradiționale ale Israelului, așa cum sunt Marea Britanie și Franța, foste puteri odată garante ale Protectoratului, apoi autoare ale planului de partiție a Palestinei, cel care-și produce consecințe și azi în întreg Orientul Apropiat.

Iar acum, după decizia Israelului de a ordona populației din nordului Gaza să-și părăsească locuințele și să se îndrepte de urgență către sud (decizie condamnată în termenii cei mai severi până și de atât de sperioasa Organizație a Națiunilor Unite) , Europa a început chiar să tremure.  Charles Michel, președintele Consiliului European, a declarat pentru Associated Press că războiul Israel/Hamas va crea un nou val de migrațiune necontrolată, masiv și disperat, care intra în Europa, de data asta alcătuit și din cetățeni posesori de ani de zile de pașapoarte europene ca membri ai familiilor reunite cu origini nu numai palestiniene, ci venind din multe țări ale Orientului  Apropiat, stabilite în Europa de generații: „Dacă vor exista mai multe probleme la nivel regional, va exista imediat mari dificultăți pe solul european datorită refugiaților...Știm  cum anumite grupuri politice pot folosi asta pentru a aduce în Europa mai multe controverse și pentru a face Europa și mai fragmentată...Știm bine că în societățile noastre europene există sentimente și emoții diferite în zonele orășenești și de acea este atât de importante să nu importăm conflictul tragic în UE ”.

Picture2 png

Între timp, în Franța, acolo unde se află cea mai importantă comunitate de sorginte islamică, după încă un atentat cu armă, a fost instituit alerta teroristă la cel mai înalt grad și, până mâine seara, în cadrul planului Vigipirate,  în diverse puncte strategice vor fi amplasați 7000 de soldați.  Mai mult demonstrativ căci, din nefericire, modul în care se poate reacționa în asemenea situații a fost demonstrat cu ocazia unor evenimente similare în care armata a fost chemată să îndeplinească funcțiile poliției și jandarmeriei , comandanții ei mărturisind atunci că acest lucru era imposibil.

O armată constituită după modelele clasice nu poate face față, cu tancuri și transportoare blindate puse în diverse puncte ale orașelor, unei organizații proteice, în haine civile și, mai ales, susținută de sentimentul de ură al unei părți a populației.

În cazul Orientului Apropiat, după cum vedeți, din ce în ce mai mulți lideri politici importanți se alătură protestului ferm împotriva Israelului și susținătorilor săi, americani în primul rând, esențială fiind poziționarea Regelui Iordaniei și prințului moștenitor al arabiei Saudite.

Am pomenit de aceștia doi deoarece, pe fundal, începe să se deseneze drept cvasi-inevitabilă suspendarea pe termen lung, unii vorbesc deja despre anularea marelui proiect vital pentru interesele europene, Proiectul Coridorului Economic India- Orientul Apropiat -  Europa, speranța unora, e adevărat teoretică, de a crea un fel de alternativă, cândva, la sursa rusească cu hub în Turcia. Iată harta coridorului visat, cu toate componentele sale așa cum a fost prezentată la recenta reuniune G20 (de pe care am vorbit atunci în detaliu):

Picture3 png
Picture4 png

Nimeni nu-și poate închipui că proiectul mai poate fi acum operațional în prezența unor amenințări multiple aduse aproape de deschiderea  mai multor fronturi de implicare în conflictul actual,  din nord cu Hezbollah acționând din Liban și cu multitudinea de organizații din Siria, unele fost componente ISIS. De ce oare nimeni, la noi,  cu miile noastre de generali cu patru, cinici stele în perspectivă, măcar cei speciali la pensie, nu vrea să abordeze discuția despre consecințe și mai ales la interpretarea acestora în lumina avertismentului furios al Turciei la G20, atunci când spunea că „fără noi, fără Turcia, Coridorul acesta nu poate exista!”. În contextul în care SUA roagă China să-și folosească influența pentru a domoli perspectivele super-escaladării conflictului, recunoscând astfel Beijngului locul de mediator la masa în care s-au anunțat deja Rusia și Turcia.

Acum asta se negociază: cine va fi mediator și în ce curte cu ruine vor avea loc discuțiile despre viitorul păcii pe care o vor impune învingătorii, cu cine pleacă și cine rămâne în viitoarea ecuație de putere.  „Scenariul Siria” este foarte aproape și, în această perspectivă, au fost mobilizate echipele informale de negociatori...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite