Democrația „a la carte”. Și Macron vrea „guvernul meu”
0De ce să nu se poată ca și Franța acestei luni de august 2024 să arate că a avut de învățat din succesul experimentărilor politice încercate în România, sora sa mai mică în toate cele importante, cum s-ar putea spune. Și chiar se poate spune, asta pentru că Macron încercă (să vedem cu ce succes) să repete schema folosită la noi de președinții Băsescu și Iohannis care , confruntați cu voința populară neplăcut exprimată în cadrul legislativelor și care dădea câștig de cauză celor din PSD, au favorizat sensul contrar al istoriei, oferind funcția de Prim Ministru reprezentanților coaliției de partide formată ad hoc în acest scop și care, matematic, a obținut astfel o majoritate în Parlament.
Tehnic, asta era totalmente corect din punct de vedere al jocurilor politice în care nu poate fi niciodată invocată vreo urmă de morală. Calculele rezultate din aritmetica politică au întotdeauna prioritate față de promisiuni, angajamente solemne sau alianțe semnate cu mâna pe cărțile sfinte, poate cu sinceră părere de rău, dar cu recunoașterea supremației motivației supreme născută din gena primordială a oportunismului politic. Dar, să fim drepți,l s-a spus asta este totuși un fenomen pe cale de dispariție, pe măsură bce statelor mici și fără exercițiul democrației (mai ales astea prăpăditele ieșite de sub obrocul comunismului) aveau să se îndepărteze de mentalitățile dictatoriale și aveau să accepte regulile statului de drept. Și astfel urmau să dispară dictatorii, bolnavii de putere absolută, cei care-și permiteau să ignore voința electoratului și să introducă în ecuație excepții care să le permită să rămână pe scaunele puterii împreună cu clientela lor politică.
Și suntem acum în fața exemplului extrem de interesant pe care ni-l oferă Franța unde, după cum știți, președintele Macron a pierdut prima mână din ceea ce s-a dovedit un pariu politic de cât de neașteptat, pe atât de prost gândit atunci când a convocat alegeri anticipate în speranța de a-și putea consolida puterea și prestigiul personal (aflat la cote primejdios de văzute) dar și pentru a reconforta oarecum încrederea în Franța-pilon al stabilității europene.
Rezultatul îl cunoașteți. Echivalează cu o victorie la proporții neașteptate ba patinelor de stângă și extremă stângă, foarte importantă dar care nu i-a adus totuși majoritatea parlamentară absolută, iar asta l-a determinat pe Macron să încerce o mișcare chiar mai decisă decât a omologilor săi din România: a organizat un prim tur de consultări cu șefii tuturor partidelor politice, iar apoi, la runda a doua, a decis să-i excludă pe câștigătorii alegerilor și să discute doar cu partidele de dreapta.
Rezultatul îl vom vedea foarte rapid, dar ce mi se pare un semnal interesant (nu numai pentru Franța ci posibil reprezentativ pentru întreagă Europa) faptul că reacți a ignoraților politic a fost un anunț care cheamă la o manifestație națională în apărarea democrației și, pe de altă parte, în cazul că Macron persistă în ignorarea rezultatului alegerilor, lansarea unei proceduri de destituire și de organizarea unor alegeri generale anticipate.
De ce este atât de interesant ce urmează? Pentru că, pe fond, s-ar putea să avem - după foarte, foarte mulți ani - o mișcare socială de revoltă care să ceară nu beneficii sociale, singura resursă la îndemna sindicatelor de tip nou, ci respectarea strictă a prevederilor constituționale și a rezultatului alegerilor. Personal, mie-e foarte greu să cred că masa largă a electoratului poate fi activată de asemenea cereri care nu implică promisiuni directe privind schimbarea nivelului de trai. Și asta poate să arate cât de departe (sau de aproape, cine știe) este perspectiva succesului chemărilor la boicot, nesupunere civilă față de structurile naționale sau europene, vehiculate (teoretic) de reprezentanții partidelor extremiste. E interesant de văzut cum vor reacționa oamenii și dacă se mai poate naște o mișcare de tip "mai '68" sau un protest social îndestul de puternic încât să determine modificarea demersului din acest moment al lui Macron.
Și, pe fond, este de văzut dacă nu cumva electoratul (nu numai cel francez, ci și cel european) nu se îndepărtează din ce în ce mai tare de frământările lumii politice, scârbit de demagogie și profund deziluzionat de performanța actorilor care evoluează în actualele spectacole de circ politic. Oricum tot cu ei vom rămâne, concluzie amară cu care va trebui să ne obișnuim să supraviețuim, cum s-o mai putea. Drept care, vezi cazul Macron, măcar aparențele jocului să le mai păstreze...
Se încarcă comentariile...
