Mobilizarea armatelor din România

0
0

Acum, când armele ucid, avem o mobilizare a armatelor, altele decât Armata Română! Armate formate din trupeţi civili, activaţi pe fondul războaielor dintre Rusia considerată de unii, majoritari, agresoare, iar de alţii, minoritari, neagresoare şi Ucraina, ţara pe teritoriul căreia s-au declanşat conflictele din partea invadatorilor.

În contextul războaielor din apropierea ţării noastre-războaie clasice, hibride, informaţionale, cibernetice, economice sau de altă natură-în care s-ar putea să fim implicaţi şi noi, chiar dacă nu ne dorim acest lucru, în România are loc o masivă mobilizare a armatelor.

O mobilizare a armatelor, altele decât Armata Română!

Armate formate din trupeţi civili, activaţi pe fondul războaielor dintre Rusia considerată de unii, majoritari, agresoare, iar de alţii, minoritari, neagresoare şi Ucraina, ţara pe teritoriul căreia s-au declanşat conflictele din partea invadatorilor.

Ucraina cu un imens teritoriu şi diverse etnii care vieţuiesc între graniţele sale, unde se află şi o minoritate importantă de etnici români, chiar dacă nu sunt recunoscuţi sub această denumire de oficialităţile de la Kiev, estimaţi la un număr de circa 500. 000.

Cei mai mulţi etnici români din ţara vecină sunt în Regiunea Odesa, 120. 000 de oameni, regiune aflată sub controlul trupelor ruse, care au debarcat aici odată cu atacarea simultană a altor oraşe ţintă şi zone de către armata comandată de preşedintele Vladimir Putin.

”Mergeţi în teritoriu, la Cernăuţi, Hotin, Herţa, Ismail, Cetatea Albă, Odesa!!! E plin de vorbitori de limbă română în aceste regiuni! Sunt destui confraţi de-ai noştri chiar în linia întâi a frontului în aceste clipe. Are cine să vă vorbească, chiar din interiorul evenimentelor.”-scria, pe 24 februarie 2022, pe una dintre reţelele sociale, îngrijorat, Anatol Popescu, Preşedinte Fondator la Asociaţia "BASARABIA" a Românilor din regiunea Odesa.

În acelaşi timp, foarte mulţi cetăţeni ucraineni, nu doar cei de etnie română, au început să fugă din calea bombelor şi a morţii, un număr important dintre ei îndreptându-se către ţara noastră pentru a-şi salva vieţile.

Pe fondul acestor groaznice ostilităţi, au început, firesc, să se mobilizeze şi armatele neconvenţionale din ţara noastră. Ce, nu ştiaţi că România are şi altfel de armate decât oastea convenţională?

La fel s-au activat şi oştile de strânsură românească, un fel de mercenari băştinaşi aflaţi în slujba altor ţări beligerante în conflictul actual, dar interesate să destabilizeze şi ţara noastră.

Să trecem în revistă câteva dintre armatele neconvenţionale activate din cauza acestor războaie:

Armata ”Elefanţilor”

Ce, nu ştiaţi că România, la nevoie, are şi o astfel de armată? Cum, nu ştiţi din cine e formată aceasta? Din elefanţi, evident! Cine sunt? Păi, îi vedem tot timpul, zi şi noapte uneori, în lumina reflectoarelor şi puterii. Vă mai aduceţi aminte celebra întrebare ”Cine este elefantul din această încăpere?”

Armata ”elefanţilor” este formată din elefanţii din politică-parlamentari, miniştrii, şefi de partide, politicieni cu influenţă, cu putere în stat, ciolaci, câţi, orbani şi alţii ca ei, în frunte cu elefantul şef, comandantul suprem, Klaus Iohannis.

Ce fac elefanţii din această armată în contextul războaielor actuale?

Fac ceea ce ştiu mai ei bine şi îi duce capul-discută, dau declaraţii, comunicate de condamnare a agresiunilor şi de sprijin pentru cei agresaţi, îşi exprimă ferm îngrijorările, expun problemele în stilul lor, iau ori nu iau măsuri, dau din gură şi asigură poporul român şi pe cei care sunt victimele bătăliilor de întreg sprijinul lor, că fac totul şi câte şi mai câte!

Armata analiştilor media este şi ea extrem de mobilizată şi activată, despicând firul în paişpe, începând de la Pazvante Chioru şi până în zilele noastre, ei ştiu tot, caută soluţii şi rezolvă conflictele internaţionale în studiourile televiziunilor.

Armata experţilor, majoritatea dintre ei foşti militari, securici, ofiţeri cu rang şi funcţii mai mari sau mai mici, în rezervă, în retragere, moşi Teacă şi moşi Izmană, generali făcuţi la apelul bocancilor. Aceştia acţionează tot în media, sub lumina reflectoarelor, explicând savant sau mai din topor tot ce ştiu şi nu ştiu despre arta militară, strategii, bătălii, războaie, arme, tehnică... Aceştia au mare căutare acum în presă. Cine nu-i are, îi caută!

Armata jurnaliştilor care turuie continuu, compară numărul trupelor de asalt sau apărare. Prezintă minuţios arsenalul de tehnică militară din dotarea fiecărei forţe combatante, caracteristici, putere de foc, calibre, muniţii şi tot ce s-a mai inventat şi nu este secret în domeniul militar. Prezintă babele şi mitralierele! Ei arată cu degetul pe tabla de şah a războiului, aşezarea geostrategică a trupelor şi armamentelor şi direcţiile de atac-apărare.

S-au mai activat armatele diversioniştilor şi propagandiştilor, cele ale chibiţilor, dar şi Armata profitorilor din timpul şi de pe urma războaielor, cea mai profitoare armată din toate timpurile.

Cât despre armatele mercenarilor de strânsură, care luptă pentru alte ţări decât România, îi reperăm pe aceştia în public, în media, în instituţii de stat sau diverse organizaţii atunci când combat cu toate puterile NATO, Uniunea Europeană, apartenenţa României la structurile nord-atlantice, colaborarea cu SUA, valorile occidentale, democraţia, principiile statului de drept.

După cum se vede, chiar dacă suntem o ţară relativ mică, putem mobiliza la nevoie o mulţime de armate neconvenţionale şi naştem pe bandă rulantă patrioţi de serviciu care ne apără sărăcia, nevoile şi neamul!

Nu mai avem nevoie de râu şi ram, de secarea fântânilor şi de pârjolirea ţării, de furci şi topoare-elementele de bază cu care îşi apărau glia strămoşească înaintaşi noştrii.

Pârjolirea pământului românesc se mai face şi acum, este adevărat, dar se face pentru câştiguri de euroi, prin arderea deşeurilor altora, dar are şi un rol strategic, de diversiune şi camuflare cu fum în faţa duşmanilor ţării care ar veni pe cale terestră de undeva sau prin aer din cer!

Doamne fereşte însă de ororile războaielor pe care mulţi dintre noi nu le cunoaştem decât din cărţi sau de la televizor, orori pe care doar puţini români ce mai sunt în viaţă le-au trăit şi de care îşi amintesc şi astăzi! Nu ne-ar apăra nici o armată neconvenţională din mulţimea celor mobilizate acum.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite