Kurultai 2022, cel mai mare festival etnic de pe litoral, blocat de politicieni, sprijinit de mediul privat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din curcubeul etnic al Dobrogei, culoarea bleu a etniei tătare a strălucit cel mai mult la sfârșitul de săptămână 16-18 septembrie, când în stațiunea litorală Venus a avut loc festivalul Internațional Intercultural Kurultai 2022.

Kurultai 2022 (1) jpg

Ajuns la cea de-a 7-a ediție, festivalul Kurultai a reunit în spațiul dobrogean peste 500 de invitați de peste hotare, care au luat parte la eveniment. Ediția de anul acesta a festivalului a fost onorată de reprezentanți din 40 de țări de pe mapamond, creând punți de dialog intercultural  între etnii. Principalul obiectiv al evenimentului a fost punerea în valoarea a patrimoniului cultural UNESCO într-un ambient armonios, destins și reconfortant de divers, în care nimeni nu s-a simțit străin.

Organizatorul evenimentului, Uniunea Democrată Tătară (UDT) din România, și-a propus în 2022 să promoveze bogata cultură turco-tătară printr-o serie de activități interactive. Președintele UDT, Naim Belgin, cel care a înființat festivalul și îl desfășoară an de an, a pus accentul pe latura practică a matricei etno-culturale, astfel că prim-planul festivalului l-au avut jocurile și sporturile tradiționale, muzica, dansul și mâncarea specifică. Toate acestea au încurajat comunicarea și prietenia între oameni, dincolo de apartenența lor etnică, religioasă ori culturală.

Kurultai 2022 (2) jpg

Pentru prima oară în cadrul festivalului Kurultai, UDT a realizat un simpozion internațional sub deviza „Identitate Culturală: Drepturile Omului și Patrimoniul UNESCO”, în care alături de instituțiile guvernamentale, ale drepturilor omului s-au alăturat reprezentanții a celor 40 de țări participante la festival. Prezentarea și dezbaterea s-au desfășurat într-o atmosferă de prietenie, toleranță și dragoste pentru cultură și sport. Au luat cuvântul doamna deputat Cristina Rizea din Parlamentul României, deputatul AbdulKadir Karaduman din Parlamentul Turciei, reprezentanții ambasadelor Ungariei, Nigeriei și Kazahstanului, precum și cel al un consilier din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din România. De asemenea, au participat, Mihai Soare primarul comunei Siliștea (jud. Constanța), Adrian Bulgaru, directorul IRDO, Istvan Haller (CNCD), Oana Brânda (ISACCL), Bakdaulet Sabitov și Furkan Akhmed, președintele și respectiv directorul Federației de Sporturi Ecvestre și traditionale, Jose Ribas, președintele Federației Mondiale de Slinging, Kopecznyi Gabor, reprezentant al Fundației Turan si scriitor a numeroase cărți despre tradițiile turanice, precum și reprezentanți ai reprezentantul comunității tătare din Crimea și Turcia. Festivalul Kurultai a dovedit că tradiția, cultura și sportul sunt un modus vivendi în care toți oamenii sunt invitați.

Kurultai 2022 (4) jpg

Festivalul în aer liber care a avut loc în stațiunea Venus, pe plaja Turquoise, a fost bogat de activități interactive, care au încântat publicul și comunitatea turcică-tătară. Constanța și Medgidia s-a bucurat de marșul cultural realizat de faimoasa fanfara otomană din Turcia, Ansamblurile „Ak-Shoola” si „Aruuke” din Kîrghîzstan precum si ansamblul Ankara Kulubu din capitala Turciei care au au delectat publicul cu momente artistice remarcabile ce i-a purtat într-o lume fantastică în care istoria, costumele și arta s-au îmbinat armonios. Prestațiile artiştilor români și internaţionali au culminat programul festivalului creând un spectacol de neuitat și o încântare artistică deosebită: Ansamblul Gagauziua Yeri, Grupul Miras, solistul tătar Genghiz Cutlacai, solista Melia Yusuf, ansamblul românesc Brâulețul, Artele performative au atins punctul cel mai apreciat de public odată cu recitalul live susținut de cel mai cunoscut cântăreț de muzică turcică din Asia și Europa, legenda Arslanbek Sultanbekov (Kazakhstan), care a interpretat melodii cunoscute, precum Dombira.

Fundația Magyar Turan a recreat spațiul etnografic tradițional prin expoziția unui sat tătar cu iurte, locuința nomadă comună pentru unguri și tătarii nogai. Grupul de reconstituire istorică Nokors ce a adus iurtele tătarilor mongoli, omologii de la Ignis Vultis i-au reprezentat pe tătarii din Hanatul Crimeean, iar cei de la Avitohol (Bulgaria) au adus costumația din Hanatul Bulgar. Nu au lipsit confrații maghiari ai tătarilor, respectiv cei de la fundația Magyar Turan, care au oferit o demonstrație de lupte medievale și au prezentat diferite tehnici de lupte culese din folclorul medieval maghiar. O expoziție cu vânzare i-a avut în prim-plan pe meșterii artizani de produse realizate manual, din România, Kîrgîzstan, Kazahstan, Ungaria, Crimeea și Turcia.

Kurultai 2022 (5) jpg

UDT a reușit în 2022 să organizeze în cadrul festivalului șapte cupe mondiale la sporturi tradiționale, unele dintre acestea fiind înscrise în patrimoniul UNESCO. De amintit, Qazaq Kuresi, Asyk Atu, Bes Asyk, Arc Traditional, Tokykumalak (Toguzkorgool), Mangala, Othello, Slinging (praștia), Kurash, Calarie, Cursa în Saci, Trage Funia, Kabaddi, Desi kushti etc. Au onorat cu prezența o serie de emisari oficali ai organizațiilor internaționale: Makhsat Shotaev, vicepreședinte al Federației Mondiale de Tokuzkumalak, Rauf Ozgen, presedintele Federației Mondiale de Mangala, Sabyrzhanov Zhormart, președintele Federatiei de Asyk Atu, Erbol Tapenov, președintele Federației de Arc Tradițional, Ramazan Bakja, de la Federația de Sporturi Tradiționale din Macedonia, Stavros Stavrinou, reprezentatul Federației de Sporturi Tradiționale din Cipru, Kinayat Babakhumar, cercetător în lingvistica tătară, Umit Silit, președintele tătarilor crimeeni din Turcia, Sukru Oner, președintele organizației tuturor tătarilor din Turcia și mulți alții.

Un eveniment tradițional renăscut în 2017 de Uniunea Democrată Tătară, festival Kurultai a început în urmă cu șapte ani cu participarea a patru țări, ajungând să se dezvolte și să ajungă în 2022 la un număr remarcabil de 40 țări participante. Organizarea și punerea în practică a festivalului a impresionat deopotrivă publicul local și oaspeții din străinătate, evenimentul încheindu-se cu focul de tabără „chemarea străbunilor” şi cu un spectacol pirotehnic de artificii.

Kurultai 2022 (6) jpg

Festivalul Internaţional al Culturilor Etnice Tradiţionale Kurultai a contribuit și în 2022 la promovarea şi cunoaşterea culturii etniei turcice-tătare şi a diversităţii culturale că o valoare pozitivă spre o educaţie interculturală la nivel mondial, crearea unui dialog intercultural și a unui spațiu de conviețuire în pace, armonie și iubire.

În deplin contrast cu succesul de care s-a bucurat ediția 2022, festivalul Kurultai a fost obstrucționat cu numai trei săptămâni înainte de data programată, când Consiliul Local al municipiului Mangalia a suprimat finanțarea oricum modică pe care o agrease cu organizatorii, încă din prima jumătate a anului. Dovedind o monumentală ignoranță în materie de geopolitică, autoritățile publice locale din Mangalia s-au temut de repercusiuni diplomatice care ar decurge din participarea la festival a oaspeților din republicile ex-sovietice din Asia Centrală. În contextul în care conducerile politice centrale ale tuturor acestor țări – Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan etc. – au condamnat public invazia Rusiei în Ucraina, pretextul formulat de Consiliul Local Mangalia a fost cu totul absurd. Cu atât mai mult cu cât tătarii sunt, prin definiție, adversari ai expansionismului teritorial rusesc, iar republica Tatarstan, care și-a declarat independența față de URSS în 1990, continuă să fie captivă în această „închisoare a popoarelor” care este Federația Rusă din zilele noastre.

Fără niciun leu sau ajutor de orice natură de la bugetul public, festivalul Kurultai 2022 s-a desfășurat exclusiv cu sprijinul partenerilor săi din societatea civilă și mediul privat de afaceri, respectiv Fundația Înfrățirea, Sultan Impex, Foisor Com, Salis, Diamed Majestic Clinic, Musafir Efendi, TransEvren și magazinul MAX Medgidia. Consilierul Menabit Ozghiun din Mangalia a fost singurul ales public local din România care a sprijinit festivalul. După ce unii dintre participanții de peste hotare au mai rămas câteva zile ca turiști în Dobrogea, gândurile organizatorilor se îndreaptă deja către următoarea ediție a festivalului, cu obiectivul de a ridica ștafeta cu încă o treaptă, cum ne-au obișnuit în fiecare an.

Kurultai 2022 (3) jpg
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite