Trompetele propagandei ruse în România pun tunurile pe Radu Hossu
0O virulentă campanie mediatică a demarat sincronizat în seara de 04.09.2024 la posturile Realitatea TV și România TV, vehiculând fără dovezi acuzații de terorism și mercenariat la adresa brașoveanului devenit corespondent de război în Ucraina.
Miercuri seară, două dintre cele mai hidoase oficine de presă din România și-au ridicat practicile de dezinformarea la noi culmi, titrând că „liderul reziștilor” Radu Hossu este „acuzat de terorism” și că se află „în spatele grupării de mercenari periculoși”. Capetele de acuzare aduse de aceste instanțe mediatice erijate în tribunale ale poporului sunt cel puțin hilare pentru oricine îl cunoaște pe Radu Hossu, fie și numai de pe Facebook.
În emisiunea Culisele Statului Paralel, difuzată de Realitatea TV, un post autointitulat suveranist (eufemismul la modă pentru rusofilie și neaoșism anti-occidental), moderatoarea Anca Alexandrescu juca rolul judecătorului, iar invitații pe ai procurorilor, care se întreceau în a furniza așa-zise dovezi ale vinovăției. Absolut nimeni în apărarea acuzatului, căci tribunalul poporului lucrează numai cu adevăruri incontestabile. Însă pseudo-jurnalista de la butoane a încercat să păstreze aparențele și să evite o nouă sancțiune de la CNA, apelezându-l telefonic în direct, ca să-i dea prilejul să se apere în mod echitabil, în raport de 4-1. Acuzatul n-a răspuns invitației de a fi executat în direct la TV de plutonul de sfertodocți care trăgeau asupra lui salve de învinuiri halucinante.
La ordinul de foc asupra celui deja condamnat la linșaj mediatic, tonul îl dădea Mihai Bellu, jurnalistul cu doctorat SNSPA și exprimare de bombardier craiovean, flancat de Dian Popescu, fost turnător al Securității și condamnat penal pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în prezent admirator fățiș al lui George Simion. Însă decanul de impostură din platou era un alt fost senator traseist – Marius Marinescu, alias „Bideu” – care rostea concluziile rechizitoriului televizual.
Punctul central al acuzațiilor la adresa lui Radu Hossu era aserțiunea lansată în spațiul public de deputatul ex-AUR Mihai Lasca, care susține că ar fi fost „amenințat cu moartea prin mesaje pe telefonul personal de către un individ care se recomanda a fi Radu Hossu”. În lipsa oricărei încercări jurnalistice de a proba în vreun fel acuzația oricum formulată extrem de vag de către Lasca, declarația acestuia a fost prezentată în emisiune ca fiind adevăr factual. Lasca însuși a fost condamnat penal pentru vătămări corporale în 2021 și judecat pentru constituire de grup infracțional organizat. Acest individ cu antecedente de violență a înființat un partid pro-Kremlin și poluează tribuna Parlamentului României cu teorii elucubrante despre cum Ucraina ne atrage în conflict armat cu Federația Rusă.
Un personaj colectiv din acuzația lui Lasca se referă la Grupul Român de Luptă Getica, o unitate de militari voluntari originari din România și Republica Moldova, mobilizată pe frontul din Ucraina împotriva invadatorului rus. Postul Realitatea TV și invitații săi au prezentat această unitate din cadrul Legiunii Internaționale a Ucrainei în termenii derilrului rusofil al lui Lasca: „gruparea de mercenari Getica”, alintându-i pe membri ei cu apelativul „mercenari periculoși” și creditându-l pe Radu Hossu cu rolul de comandant. Acuzația de terorism la adresa lui Hossu și a luptătorilor din unitatea Getica este o preluare ad litteram a formulelor discursive din repertoriul propagandistului scelerat Vladimir Soloviov. Aceste falsuri sunt mestecate de doi ani și jumătate de către redacția Sputnik și de influencerii rusofili din social media, ghiftuiți cu ruble de la ambasada Federației Ruse sau îmbătați cu agheasmă clocită din pocalul lui Macedon Porcu (alias ÎPS Teodosie). Ocazional, minciunile sfruntate ale rușilor, mărunțite în dumicați spre a fi înghițite dintr-o suflare de către cei mai manipulabili dintre români, sunt difuzate în prime time pe unele canale de televiziune mainstream din România.
Tot de la Lasca și la fel de necenzurat de filtrul rațiunii ori al bun-simțului, Realitatea TV și România TV vorbeau despre o așa-zisă „listă neagră” întocmită de Radu Hossu și/sau de Grupul Român de Luptă Getica. Listă pe care s-ar găsi nume de persoane persoane din România, precum Iulian Capsali, Cozmin Gușă, Victor Ciutacu sau Iosefina Pascal, cu toții cunoscuți pentru pozițiile lor anti-ucrainene. În aceași segment orar cu emisiunea Ancăi Alexandrescu, ordinul pe unitate era executat la postul România TV de Victor Ciutacu, în emisiunea Punctul Culminant, cu o galerie de invitați cel puțin la fel de inepți ca ai fostei mâini drepte a lui Liviu Dragnea. Într-un festival de autovictimizare, Ciutacu a băut monedă pe acuzația că „Rezistul decorat de Zelenski și înfrățit cu mercenarii care luptă în Ucraina m-a pus pe lista neagră”.
O căutare amănunțită a presupusei liste negre pe profilul oficial de Facebook al acestei unități, cu numele Romanian Battlegroup "Getica", nu dă niciun rezultat, întrucât nu există și n-a existat vreodată. În schimb, pagina trece periodic în revistă „idioții utili” ai Moscovei, adevărata coloană a 5-a din spațiul public românesc, penibilele trompete răgușite ale propagandei putiniste din Carpați, gata să deschidă porțile cetății în fața calului troian.
Pentru sănătatea presei românești, derapajele necontrolate ale celor două posturi TV în seara de miercuri, cu încălcarea normelor elementare ale deontologiei jurnalistice, ar trebui să intre în atenția CNA.
Cine este Radu Hossu?
În urmă cu doi ani și jumătate, când a început invazia și ocupația rusă în estul Ucrainei, Radu Hossu era un personaj din linia a doua a USR Brașov. Tânărul brașovean se implicase activ în campania electorală victorioasă a lui Allen Coliban la funcția de primar al municipiului de sub Tâmpa. Chiar mai șocantă decât succesul lui Nicușor Dan la primăria generală a Capitalei, cucerirea primăriei Brașov de către Coliban a fost surpriza colosală a alegerilor locale din septembrie 2020. Împotriva unui sistem administrativ înveterat în practici clientelare, osificat vreme de patru mandate consecutive ale lui George Scripcaru, senatorul Coliban a câștigat cu o campanie în care un rol central l-a jucat componenta de canvassing – un concept din marketingul politic american care înseamnă muncă de teren din ușă în ușă, pentru convingerea potențialilor votanți.
Hossu a fost strategul campaniei și manager al proiectului de canvassing al campaniei lui Coliban, o provocare logistică uriașă în raport cu resursele umane și materiale de care dispunea USR la acea dată. Rolul lui Hossu a fost instrumental în gestionarea interacțiunii cu mii de cetățeni ai Brașovului, față în față sau prin telefon, cu ajutorul aplicației virtuale Quorum. Grație acestor contacte țintite, candidatul USR a surmontat un uriaș deficit de notorietate și o intenție de vot care, în sondajul propriu realizat în luna august de dinaintea alegerilor din septembrie, îl situa la 20% în urma lui Scripcaru. În final, Coliban a câștigat cu aproape 5% avans față de edilul în exercițiu, iar USR a obținut o treime din mandatele din Consiliul Local al municipiului Brașov.
Campania electorală pentru Brașov din anul 2020 ar merita să fie lecție distinctă pentru studenții de la facultățile de comunicare politică și marketing electoral, nu doar din România. Laurii victoriei au pălit la Brașov și n-a durat mult timp armonia dintre primarul Allen Coliban și organizația municipală a USR, măcinată de mici conflicte interne și jocuri de putere, soldate cu plecarea sau dezangajarea politică a unor membri. În plus, anumite idile ratate și sentimente neîmpărtășite între tinerii membri ai organizației au înstrăinat unele persoane de partid.
Pe acest fond, în ajunul datei de 24 februarie 2022, după un an și jumătate de la victoria în alegeri, Hossu juca un rol marginal în structura locală a partidulu. În aceeași perioadă, subsemnatul redacta o carte despre USR, apărută în aprilie 2022, pentru care am intervievat circa o duzină de membri ai USR Brașov. La vremea respectivă, Radu Hossu nu mi-a părut suficient de important ori reprezentativ pentru a-i consemna opiniile în carte.
Atacul barbar al Federației Ruse asupra ucrainenilor a provocat un firesc val de emoție în România, însă fiecare român a reacționat în mod diferit la criza umanitară și a refugiaților, din primele săptămâni de război. Între românii care au trecut de la „Doamne ajută!” la implicarea nemijlocită și cu dăruire totală în atenuarea efectelor crizei umanitare provocate de conflictul de peste graniță s-a numărat și Radu Hossu. Pe profilul său de Facebook, rapoartele cotidiene ale situației de pe front l-au transformat într-o sursă de informații temeinic documentate, inclusiv după ce subiectul războiului din Ucraina n-a mai ținut capul de afiș al buletinelor de știri. Dintr-un personaj obscur din angrenajul USR Brașov, el s-a trezit aproape literalmente peste noapte cu o audiență virtuală de mii de urmăritori pe Facebook, care continuă să crească. Responsabilitatea de a-i fi citite, apreciate și comentate postările l-au determinat să păstreze cadența lor zilnică și să mențină conținutul obiectiv la un nivel ridicat.
Între desele călătorii în Ucraina, Hossu a continuat să comenteze subiecte politice interne, cu sau fără legătură cu războiul de lângă noi. În iulie 2023, și-a atras simpatia altor membri USR ridiculizându-l pe europarlamentarul Vlad Botoș, cel fără de CV public, animăluțul de companie al fostei conduceri a partidului. Însă momentul de glorie a lui Radu Hossu a fost în septembrie 2023, când a fost decorat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru sprijinul acordat țării sale în război. Prin decret prezidențial, brașoveanul a primit Ordinul de Merit, gradul III, pentru contribuția sa la consolidarea cooperării interstatale. Celebritatea dobândită în Ucraina i-a propulsat și cariera politică, în luna iunie a acestui an el candidând pentru funcția de președinte al USR, după alegerile interne el afirmându-și susținerea pentru Elena Lasconi.
Dacă îți propui cu orice chip, lui Radu Hossu îi poți căuta și găsi nod în papură, de la faptul că gramatica lui mai scârțâie sau că este prea înflăcărat și optimist cu privire la situația de pe front. După ce ai văzut trupuri de civili ucraineni dezmembrate de suflul bombelor rusești, nu mai poți judeca rece și imparțial. Dar să-l acuzi de terorism și de a fi liderul mercenarilor este o ticăloșie mare cât țara pe care o admiră jurnaliștii utili inamicului.