Învățăturile lui Oleksii Arestovici către urmașul său Mihailo Podoliak

Alexei / Alioșa (cum îl ”alintă” rușii) /  Oleksii Arestovici a devenit celebru imediat după ce a re-apărut declarația sa din 2019, de fapt un interviu acordat canalului de știri ucrainean Apostrof, în care prognoza un conflict cu Rusia în perioada imediat următoare.

Nu era singura prezicere care s-a adeverit cu acuratețe, în același interviu Arestovici făcând și o descriere a planului unei potențiale operații militare ruse, care să urmărească distrugerea infrastructurii ucrainene și transformarea țării într-un spațiu neinteresant pentru NATO:

- ofensivă aeriană rusă urmată de

- ofensivă terestră pe patru direcții diferite care să ducă la

- încercuirea și asedierea Kievului, precum și la

- încercuirea forțelor ucrainene în Donbas, în paralel cu un puternic atac din direcția Crimeea, pentru securizarea aprovizionării cu apă a peninsulei, simultan cu

- un asalt terestru din direcția Belarus.

Și totul cu trei ani înainte de începerea conflictului.

Șirul predicțiilor a fost chiar mai lung:

- Rusia va crea „republici populare” pe teritoriul ocupat al Ucrainei;

- perioada 2020 -2022 va fi critică în perspectiva unei invazii ruse;

- posibilitatea unui atac rus era estimată la 99,9%, procent extrem de arogant la acel moment.

Această aroganță s-a adeverit, iar vorbitorul a fost însoțit, ulterior, permanent de starea de grație și capacitate predictivă.

Dar nu numai atât.

Alexei / Oleksii Arestovici, fost panelist (știți termenul...) mai demult în seminare pan-slavice cu Alexandr Dughin, având și studii teologice, de psihologie, câteva încercări de actorie, dar și fost ofițer de informații, este un jongler cu istoriile popoarelor și cu credințele lor, cultivă paradoxurile pentru a reuși să cadă tot timpul în picioare cu teoriile sale despre ce trebuie făcut ca Ucraina să iasă din umbra marelui urs.

Sigur că descendența sa din mamă rusoaică din Voronej și tată polonez din Belarus, cu copilăria începută în Georgia și petrecută ulterior tot în Belarus, de abia spre adolescență aflând că există și Ucraina, nu reprezintă debutul ideal pentru un teoretician al unei noi patrii.

Dar, poate, tocmai de aceea, odată identificat locul de unde vine răul, tranșeea de apărare poate fi săpată oriunde, cu atât mai mult în noua casă, Ucraina.

Nefiind nativ ucrainean, vorbind rusește mai bine decât ucraineană, de profesie translator, dar putând exercita cu bune rezultate și următoarele meserii: ofițer de informații, instructor militar, psiholog, profesor, producător de film și teatru, actor, blogger, politician, analist, specialist în comunicare, diplomat, expert militar, antreprenor, ziarist, publicist, prezentator TV, Alexei se simte ca pe stâncă în oceanul propagandei permanent tulburat și răvășit de tsunami neașteptate.

El poate spune orice despre orice, negând azi ce a afirmat ieri, făcând predicții aiuritoare ce se dovedesc viitoare realități, poate demoniza Vestul în 2015, devenindu-i admirator în 2022, se declară Homo Sovieticus, dar într-o formulă în care Ucraina e moștenitoarea fostului imperiu.

Fiind atât de fluid în aprecierile și comentariile sale, dar și atât de util în modul paradoxal în care a explicat primatul narațiunii ucrainene privind mersul războiului, Arestovici a jucat rolul cetățeanului guraliv din umbra președintelui Zelenski care a putut rosti adevărurile, unele dureroase, pe care oficial administrația prezidențială nu le putea comunica direct.

A fost și nu a fost consilier.

A lucrat în administrația prezidențială dar nu a fost asumat oficial până la incidentul din Dnipro, când o rachetă (Alexei a declarat inițial că era „de-a noastră”...) a lovit un bloc de locuințe.

A urmat o demisie, dar nu și ieșirea din spațiul public.

Are în continuare sute de mii de urmăritori pe canalele de socializare, opiniile sale sunt preluate inclusiv de media internaționale, continuă să explice evoluțiile de pe front în stilul său caracteristic:

Cred că toată lumea a simțit deja că pentru a trece printr-o nouă fază a războiului, vom avea nevoie de un nou tip de curaj - curajul de a lupta cu nedreptatea.

Am început războiul pe un val de curaj comun.

Dar un război lung este un război sub povara din ce în ce mai grea a erorilor acumulate și devastat de o avalanșă de nedreptate: socială, personală, de stat, internațională, orice.

Unii au fost chemați, alții nu.

Cineva a supraviețuit, cineva din familie e pe un necrolog.

Cineva a plecat, cineva a rămas.

Curajul unității este în scădere, prea multe tipare diferite au pătruns destine individuale.

Principala lege militară este tot mai adevărată: «toată lumea moare singur, chiar dacă arde în același tanc».

În acest moment, sunt tot mai multe întrebări despre Dumnezeu, destin și guvern.

Oleksii e un adevărat prozator - nu un simplu cetățean cu cont pe Twitter / X -,  și realitatea cotidiană de pe frontul cu soldați și cel cu politicienii de la Kiev este inspirația sa.

Stofă subțire, nu scârța – scârța pe hârtie.

Poate chiar un viitor candidat la alegerile prezidențiale, când s-or ține ele (în 2022 a și anunțat că ar putea candida dacă actualul președinte nu va dori un al doilea mandat).

***

Urmașul său, Mihailo Podoliak, are (doar) câteva repere biografice asemănătoare, este ucrainean din zona de vest a Ucrainei, dar a lucrat mai mult de un deceniu în Belarus, până când KGB-ul local i-a arătat în ce direcție este granița.

Mai este și ziarist.

Consilier tot la administrația prezidențială, filtrul tuturor mesajelor media, cultivă și el paradoxul, în formula „cine nu e cu noi, fie e rău intenționat, fie nu e pregătit să înțeleagă momentul”.

Românii sunt acuzați de „tăcerea mieilor” când nu au reacționat imediat și în forță la căderea unei drone în stufărișurile Deltei.

Desigur, nimeni nu se așteaptă ca NATO să invoce articolul 5 și să intre în război cu Rusia pentru căderea unui bidon de metal într-un câmp românesc. Nu este cazul. Rusia își permite să folosească spațiul aerian al României și al altor vecini pentru a lansa atacuri cu rachete asupra Ucrainei dintr-un singur motiv. Pentru că este liniște. (...) Avem nevoie de acțiuni simple, nu de „tăcerea mieilor”...

Dar asta nu-i nimic, ștacheta se poate ridica și mai mult.

China și India (și așa mai departe...) nu au potențial intelectual, nu înțeleg lumea modernă.

Care este problema Indiei, Chinei? Problema acestor țări este că nu analizează consecințele propriilor pași. Potențialul intelectual al acestor țări este slab. Din păcate. Da, investesc în știință, da, India a trimis un modul lunar și da, deja rulează pe suprafața Lunii. Dar asta nu înseamnă că această țară înțelege exact ce este lumea modernă...

***

Chiar dacă e mai tânăr cu trei ani, Arestovici i-ar putea spune lui Podoliak - chiar și preda o lecție -, așa, ca de la profesor la student*:

Дядько / Unchiule (adăugarea noastră), suntem întotdeauna eroi și numai mașinațiunile inamicilor sunt de vină - recunoașterea unei greșeli este o manifestare a slăbiciunii sau a lucra pentru inamici.

Dacă recunoști o greșeală, ești slab sau inamic.

Cât de departe crezi că vom merge cu o astfel de oglindă răsturnată a realității?...

Cum spuneam, altă stofă.

*Texte preluate de pe conturile de Twitter / X ale lui Alexei / Oleksii Arestovici și Mihailo Podoliak