Germania: Sancţiunile împotriva Rusiei sunt tot mai nepopulare

0
0
Germanii se tem că vor tremura de frig la iarnă
Germanii se tem că vor tremura de frig la iarnă

Trebuie germanii să tremure de frig la iarnă? Rusia livrează tot mai puţin gaz, preţurile cresc. Ce se alege de solidaritatea cu Ucraina, dacă viaţa devine tot mai grea în Germania? Un sondaj oferă răspunsuri.

Niciodată în perioada postbelică guvernul german nu a trebuit să rezolve în acelaşi timp atâtea probleme ca acum. De mai bine de o jumătate de an coaliţia "semafor", numită astfel din pricina culorilor partidelor care o alcătuiesc (social-democrat, ecologist şi liberal), este în funcţie. A venit la putere cu promisiunea că va conduce Germania spre un viitor neutru din punct de vedere climatic. Dar a intervenit invazia rusă în Ucraina şi aceasta are urmări foarte grave în Germania, în domeniile securitate, siguranţă energetică şi în economie. 

Cu cât livrează Rusia mai puţine gaze, cu atât mai nesigură devine aprovizionarea cu energie şi cu atât mai costisitori devin carburanţii fosili. Gazul a fost privit în Germania ca soluţie de tranziţie către energia verde, dar acum cărbunele poluant a revenit în centrul atenţiei.

52 la sută dintre germani sunt împotriva relaxării protecţiei climei din pricina problemelor actuale. Dar 43 la sută ar saluta o astfel de cotitură. În context există mari deosebiri, în funcţie de simpatiile politice.

image

Doar cei cu simpatii ecologiste sunt clar pentru protecţia climei

Cifrele reies din actualul sondaj ARD-Deutschlandtrend, realizat de institutul infratest-dimap la solicitarea televiziunii publice germane. Demoscopii au chestionat 1300 de cetăţeni cu drept de vot, selectaţi astfel încât să fie reprezentativi.

Nemulţumiri în numeroase domenii politice

Cu măsurile actuale luate de guvern pentru protecţia climei, 62 la sută din cei chestionaţi nu sunt mulţumiţi. Note proaste primeşte guvernul şi pentru poziţia sa faţă de războiul din Ucraina: 56 la sută s-au declarat nemulţumiţi.

În privinţa măsurilor luate pentru asigurarea necesarului de energie, 66 la sută sunt nemulţumiţi. 67 la sută găsesc că politica bugetară şi financiară nu este bună. Cei chestionaţi sunt extrem de nemulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru a le veni în sprijin cetăţenilor care se confruntă cu explozia preţurilor: 76 la sută consideră că acţiunile guvernului sunt greşite.

Inflaţia în creştere se reflectă şi asupra aşteptărilor personale ale cetăţenilor: ei sunt foarte îngrijoraţi de ce le-ar putea rezerva anul viitor.

Mai sunt germanii solidari cu Ucraina?

Cu fiecare săptămână cu care războiul se prelungeşte, urmările economice pentru Germania devin tot mai vizibile. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei sprijină sancţiunile împotriva Rusiei. Dar în comparaţie cu faza de început a războiului, sprijinul se tot estompează. Mari diferenţe există aici între vestul şi estul Germaniei - în fosta RDG. Acolo majoritatea se pronunţă în continuare împotriva sancţiunilor.

image

Sancţiunile împotriva Rusiei sunt sprijinite de o majoritate clară în vestul Germaniei. În defuncta RDG lucrurile stau diferit.

Diferenţe există şi din perspectiva simpatiilor politice. La nivelul întregii Germanii, susţinătorii ecologiştilor, creştin-democraţilor, laburiştilor şi liberalilor se pronunţă majoritar pentru menţinerea sancţiunilor. În tabăra Alternativei pentru Germania (AfD), 80 la sută consideră că dezavantajele economice rezultate din sancţiunile împotriva Rusiei nu trebuie acceptate.

Un nou val pandemic

În ciuda temperaturilor ridicate şi a numeroaselor activităţi în aer liber, în ultimele săptămâni s-au infectat iarăşi cu coronavirus substanţial mai mulţi oameni. Aproape toate măsurile de protecţie au fost contramandate iar părerile sunt împărţite în privinţa asta. 47 la sută din cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de politica guvernamentală de combatere a coronavirusului, 51 la sută s-au declarat nemulţumiţi.

Ministrul federal al Sănătăţii, Karl Lauterbach, a avertizat că va creşte numărul infectărilor la toamnă şi iarnă, când oamenii vor sta iarăşi în spaţii închise. A anunţat şi noi restricţii. Dar oare le vor accepta oamenii?

Ecologiştii câştigă susţinere, social-democraţii pierd

În linii mari, guvernul federal nu a reuşit nici în luna iunie să-i convingă pe majoritatea cetăţenilor că face treabă bună. Dar unii politicieni fac excepţie de la asta. 58 la sută din cei chestionaţi s-au declarat satisfăcuţi de prestaţia ministrei de Externe, ecologista Annalena Baerbock, iar 55 la sută au declarat acelaşi lucru despre ministrul Economiei, ecologistul Robert Habeck.

image

Dacă duminică s-ar desfăşura alegeri parlamentare, acesta ar fi rezultatul

44 la sută s-au declarat mulţumiţi de cancelarul Olaf Scholz (SPD), doar 37 la sută au declarat acelaşi lucru despre ministrul liberal al Finanţelor, Christian Lindner. Dintre partide, Uniunea Creştin Democrată / Creştin Socială se clasează pe locul întâi, cu 27 la sută. SPD pierde în continuare din popularitate. Ecologiştii ar obţine 23 la sută din voturi dacă alegerile s-ar desfăşura acum. AfD ar obţine neschimbat 11 la sută, liberalii opt la sută iar formaţiunea Stânga (Die Linke) nu ar trece cu patru la sută pragul electoral.

Sabine Kinkartz - Deutsche Welle

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite