Germania: Certificatele de vaccinare false sunt la mare căutare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Digitzalizarea certificatelor în farmacii
Digitzalizarea certificatelor în farmacii

De când multe instituţii şi oferte de petrecere a timpului liber sunt accesibile doar persoanelor vaccinate sau vindecate, comerţul cu certificate de vaccinare false a înflorit, se plâng farmaciştii.

Pe uşa de intrare a unei farmacii din Berlin este atârnat un afiş care avertizează că încercările de obţinere a unui certificat digital cu un carnet de vaccinare falsificat vor fi raportate la poliţie. Farmacistul vrea să vorbească doar sub anonimat, între altele pentru că în magazinul său lucrează doar femei. 

În fiecare zi, spune acesta pentru DW, farmacia se confruntă cu clienţi care prezintă certificate de vaccinare false. Uneori, angajatele sale decideau să nu facă nimic în acest sens. ”De teama agresiunilor. Asta este o povară în plus”.

Ceea ce relatează farmacistul berlinez este confirmat de mulţi dintre colegii săi de breaslă din întreaga ţară. În Germania, farmaciile sunt cele care eliberează certificate de vaccinare digitale, coduri QR, necesare pentru multe lucruri: cumpărături de Crăciun, mersul la saună, accesul la restaurant.

image

Toate acestea sunt de ceva timp accesibile strict pentru persoanele vaccinate sau recuperate, care îşi pot dovedi statutul cu un cod QR. Cine nu este deloc vaccinat şi deţine un certificat de vaccinare fals, ajunge inevitabil la o farmacie.

Certificate false în toate regiunile din Germania

Göran Donner conduce o farmacie într-o regiune cu o rată de vaccinare deosebit de scăzută. La Dippoldiswalde, Saxonia, în estul Germaniei, numai aproximativ 52 la sută dintre locuitorii din district sunt vaccinaţi, în vreme ce, la nivelul întregii populaţii, procentajul este de 70%. 

O rată scăzută de vaccinare înseamnă şi că există posibilitatea ca mulţi să aleagă calea ilegală a certificatelor de vaccinare falsificate pentru a participa din nou la viaţa publică. ”Problema apare de câteva ori pe săptămână. Le spunem clienţilor noştri: staţi niţel, că trebuie să facem verificări ceva mai atente”, spune Donner.

Un număr de lot nevalabil al dozelor de vaccin, un certificat de vaccinare gol, pe care nu sunt trecute alte vaccinări în afară de vaccinurile anti-coronavirus sau chiar momentul unei vaccinări, când aceasta nu era încă disponibilă pentru majoritatea persoanelor din populaţie – toate aceste aspecte alertează farmaciştii. 

Göran Donner

image

În calitatea sa de vicepreşedinte al Camerei Farmaciştilor din Saxonia, Donner are o bună imagine de ansamblu asupra regiunii. În fiecare zi, spune el, la Cameră sosesc e-mailuri care raportează cazuri de fraudă. În acest fel, farmaciştii se pot coordona între ei. ”Este o problemă în toate părţile ţării”, spune Donner. Mai ales de când au fost introduse reglementările 2G.

Legea a fost înăsprită

În practica sa, Donner şi personalul său rezolvă de obicei situaţia pe cale diplomatică. ”Încercăm să determinăm clientul să se convingă singur. Acesta este deja punctul în care mulţi cedează şi dispar”. Însă farmacistul a raportat deja câteva cazuri suspecte la poliţie.

Până de curând, farmaciştii se confruntau însă cu incertitudinea juridică, câtă vreme deţinerea unui carnet de vaccinare fals nu era considerată infracţiune. Legea a fost însă modificată, astfel că, pentru întregul proces, de la producerea şi până la utilizarea carnetelor de vaccinare falsificate, codul penal prevede acum o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani. Totuşi, acest lucru nu rezolvă problema.

Numai în districtul Oberberg din vestul ţării, cu o populaţie de aproximativ 270.000 de locuitori, poliţia investighează în prezent 160 de cazuri.

„Ne stă în cale protecţia datelor”

Silke Walter se confruntă cu o problemă complet diferită. Directoarea farmaciei din Hanovra a fost deja de două ori la poliţie din cauza unor certificate de vaccinare falsificate. În ultimele două luni însă, a observat că falsurile sunt din ce în ce mai bune. ”Etichetele loturilor sunt reale, cartelele de vaccinare arată bine, au o ştampilă şi o semnătură”, spune Walter.

Acest lucru face din ce în ce mai dificil pentru ea şi pentru personalul ei să detecteze falsurile, spune ea. ”Prin urmare, nu ştim cât de mare este numărul de cazuri neraportate”. Între timp, unele numere de lot au un filigran. Acest lucru ajută la recunoaşterea contrafacerilor.

Regula 2G: acces numai pentru vaccinaţi şi recuperaţi

image

O altă soluţie posibilă ar fi un registru online în care farmaciştii ar putea verifica numerele de lot ale dozelor de vaccin sau care să înregistreze, în general, toate persoanele vaccinate din Germania. Însă un astfel de registru nu există. 

”Institutul Robert Koch încă nu are datele tuturor persoanelor care au fost vaccinate. În caz contrar, ar fi foarte uşor să le comparăm. Însă ne stă în cale protecţia datelor”, spune Walter.

Falsificatorii lucrează acum şi pe cale digitală

”Legea privind protecţia împotriva infecţiilor ne spune să digitalizăm, ceea ce facem în farmacii. Dar, în cele din urmă, trimitem în lume, cu un certificat, oameni care nu au fost deloc vaccinaţi”. 

Farmacistul Donner din Saxonia trăieşte şi el cu acest risc rezidual. ”Am un sentiment neplăcut tocmai pentru că suntem conştienţi de responsabilitatea noastră şi o luăm foarte în serios”. 

Între timp, o altă problemă se profilează la orizont. În loc să falsifice cardurile de vaccinare clasice, din hârtie, care trebuie să treacă apoi prin ochiul vigilent al farmacistului, falsificatorii se adaptează la instrumentele digitale. 

În prezent, aceştia încep să falsifice direct codurile QR, care sunt apoi introduse în aplicaţie şi garantează proprietarului accesul neîngrădit la viaţa publică. Şi atunci nici măcar un angajat al farmaciei, oricât de dedicat ar fi, nu mai poate împiedica acest lucru.

Lisa Hanel - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite