Doreii de la propagandă
0Măsurile de încurajare şi facilitare a procesului de imunizare sunt binevenite, dar comunicarea este dezastruoasă. În loc să-şi atingă obiectivele, atragerea şi convingerea oamenilor, mai mult îi bagă în ceaţă. Eficienţa comunicării, redusă cu limbaje străine de majoritatea cetăţenilor care nu le înţeleg ! O gravă eroare care afectează major comunicarea publică. Cum ajung credincioşii să se vaccineze cu linguriţa vindecătoare!
Vaccinarea merge ca unsă în România!
Unii se vaccinează la liber, iar alţii se imunizează cu linguriţa la biserică! Fără număr! Merge şi aşa! Propaganda pro şi contra influenţează situaţia pandemică la maximum.
Cum să faci campanie provaccinare cu ”personalităţi” care până acum câteva săptămâni protestau în stradă tocmai faţă de vaccinarea anticovid?!!!
Oare aceşti vectori de comunicare provaccinare proveniţi din diverse medii şi-au schimbat opiniile radicale faţă de vaccinare aşa peste noapte din convingere sau doar pentru bani publici şi un plus de notorietate în lumea iubitorilor de manele şi nu numai?
Dar poate, poate are efect, nu ştiu, dacă aşa cred coordonatorii campaniei că se vor înghesui fără număr, iubitori de manele la imunizarea anticovid?
Nu era mai bine însă, dacă tot s-au gândit ori le-a fost sugerat acest segment numeros de cetăţeni, care ignoră mai mult sau mai puţin măsurile de protecţie sanitară, să fie ales un ”artist”, o persoană influentă care să nu fi făcut înainte propagandă antivaccinistă?
Multe voci avizate, medici, specialişti în sănătate, dar şi observatori atenţi ai procesului de vaccinare în România au atras atenţia că este posibil să vină şi un val patru, cu noi tulpini mult mai periculoase ale coronavirusului. Ameninţare ale cărei consecinţe pot fi limitate şi combătute doar prin vaccinarea în masă a populaţiei, astfel încât să se ajungă în cel mai scurt timp la cel puţin 40% procent de cetăţeni vaccinaţi.
Pe de altă parte, cu toate că există şi vor mai veni în ţară destule doze de vaccinuri, iar vaccinarea se face la liber, nu s-a ajuns ca până la sfârşitul lunii aprilie să se reuşească vaccinarea a peste 100. 000 de oameni pe zi, în ciuda declaraţiilor de la Palatul Victoria.
Mai mult, se preconizează ca după Paştele ortodox să se înregistreze o curbă descendentă a celor care vor să se imunizeze. Situaţie conştientizată de diriguitorii vaccinării, care pentru a o combate au luat în calcul o campanie publică de atragere a oamenilor la imunizarea anticovid şi au lansat diverse modalităţi de a facilita şi simplifica procesul practic.
Una dintre cele mai importante măsuri a fost accesul liber la imunizare al populaţiei generale fără programare, în centre şi locuri publice cât mai accesibile oricui. Primul maraton al vaccinării, organizat de autorităţile timişorene împreună cu cadre medicale voluntare, organizat la mijlocul lunii aprilie la Timişoara, a fost un succes, au venit la vaccinare şi cetăţeni români din străinătate, a fost un exemplu de urmat şi pentru alte oraşe, inclusiv Capitala Bucureşti.
De asemenea, cetăţenii au fost şi sunt chemaţi la vaccinare şi în aşa zise locaţii publice ”drive-trough”, în fapt un mod de vaccinare al oamenilor aflaţi în maşini. Bună ideea, preluată de la alţii, dar lucrurile bune trebuie preluate nu ocolite dacă ne ajută.
Câteva zile la rând, oficialităţile şi presa au promovat noile alternative de imunizare fără programare, dar s-au limitat să folosească repetitiv şi ineficient o comunicare cu preluarea expresiilor din altă limbă, expresii departe de a fi pe înţelesul majorităţii cetăţenilor simpli.
Deficienţele de comunicare au fost semnalate chiar de către unii dintre medici, cum ar fi medicul Marius Uscatu, care a atras atenţia asupra limbajului: ” Dragii mei, opriţi-vă! Ce-i aia "centru de vaccinare drive-through"? Ce-i aia "campionat play-off"? Păsărească corporatistă cretină! Opriţi mutilarea limbii, rogu-vă!”
Observaţiile sunt îndreptăţite, dat fiind că informaţiile provaccinare destinate populaţiei generale, nu sunt înţelese de toate categoriile de cetăţeni!
”Ce-i aia maică, draiv nu ştiu cum? Nu înţeleg nimic ! Nu mă duc io acolo, cum să mă vaccinez acolo, dacă nu ştiu ce-i aia? Dacă mă omoară? Mai bine mă duc la biserică, mă împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă cu care se dă la toată lumea şi mă fac bine ! Că a zis preasfinţitul Teodosie că nu s-au descoperit viruşi în potirul sfânt ! -Dorele, te duci bă, la maratonul vaccinării? -Da! Aci, la crâşmă, bag un maraton cu ţuicomicină şi îl ia dracu pe covid!”
Dacă intenţiile şi măsurile de încurajare şi facilitării a procesului de imunizare sunt pozitive, binevenite, comunicarea este dezastruoasă şi în loc să-şi atingă obiectivele, atragerea şi convingerea oamenilor, mai mult îi bagă în ceaţă. Eficienţa comunicării este foarte redusă cu astfel de limbaje străine de majoritatea cetăţenilor care nu le înţeleg !
Nici autorităţile şi nici presa nu se omoară să informeze opinia publică despre lucruri importante, să transmită informaţii într-un limbaj simplu, clar, accesibil, pe înţelesul tuturor oamenilor. Este o gravă eroare în care se persistă şi afectează major comunicarea publică.
Şi atunci se mai miră unii şi se întreabă de ce mesajele nu trec sticla, nu sunt înţelese, receptate şi percepute corect de către toţi cetăţenii! Problema este că pe lângă faptul că oamenii nu reacţionează la astfel de mesaje transmise într-un limbaj pe care nu îl cunosc, acest mod de comunicare ineficientă, aiurea, consumă şi resurse publice !
Pe autorităţi, pe doreii de la comunicare se pare că nu-i deranjează acest lucru! Merge şi aşa, ce dacă nu toţi sunt corporatişti, nu sunt şcoliţi, nu au auzit şi nu înţeleg mesajele de importanţă majoră, dar să-i mai şi convingă să se vaccineze, cu astfel de limbaje străine de ei !
În comparaţie, la oamenii simplii, fără prea multă şcoală, mesajele clare ale antivacciniştilor, mai ales ale unor mai mari ai bisericilor şi ai unor politicieni iresponsabili şi interesaţi, formulate şi propagate pe înţelesul tuturor, sunt percepute perfect.
Sunt credibile pentru naivii din popor şi au un impact imediat, manipulator, cu consecinţe negative majore asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor.