Cutremur în sistemul de putere al lui Orban

0
0
Publicat:

Președinta Ungariei Katalin Novak a fost nevoită să demisioneze după o grațiere controversată. Cazul strică liniștea regimului premierului Viktor Orban, într-una din cele mai serioase crize politice din ultimii ani.

Premierul ungar Viktor Orban, sub presiune după retragerea a două politiciene de rang înalt
Premierul ungar Viktor Orban, sub presiune după retragerea a două politiciene de rang înalt

Premierul ungar Viktor Orban răspândește în aproape toate discursurile sale panică privind presupusa decădere morală și se prezintă drept salvator al națiunii sale. În concepția sa, migranții ar fi potențiali teroriști și violatori, etnicilor romi nu le-ar plăcea munca, homosexualii ar fi potențiali abuzatori de copii. Orban consideră Ungaria pe care o conduce drept un bastion împotriva Europei liberale, care ar vrea chipurile să distrugă familia tradițională, credința creștină și statul național.

În contextul vehemenței cu care Orban face paradă de canonul valorilor Ungariei, cazurile de dublu standard din cercul său apropiat și din partidul său Fidesz par cu atât mai penibile și compromițătoare. Și au fost câteva astfel de cazuri în ultimii ani. De exemplu cel al lui Jozsef Szajer, apropiat al lui Orban timp de mulți ani, care la exterior se prezenta drept un tată de familie tradițional și autor al constituției ungare homofobe din 2011 - până când, la sfârșitul lui 2020, a fost surprins la Bruxelles la o petrecere cu sex și droguri și a fost nevoit să se retragă din toate funcțiile și din partidul Fidesz.

Acum, un alt caz de dublu standard a șocat opinia publică ungară - și zdruncină din temelii fortăreața ordinii lui Orban, pentru că scoate în evidență metodele și mecanismele dubioase cu care operează aceasta. Este vorba de abuzarea sexuală a minorilor și de protecția copiilor - teme folosite propagandistic intens în ultimii ani de Orban și de guvernul său.

Activiști LGBTQ demonstrează la Pride Parade la Budapesta împotriva premierului Viktor Orban
Activiști LGBTQ demonstrează la Pride Parade la Budapesta împotriva premierului Viktor Orban

Șeful executivului de la Budapesta asociază tot mereu homosexualitatea cu abuzarea copiilor. Vine cu afirmații de genul: "Ungaria este în privința homosexualității o țară tolerantă și răbdătoare. Dar există o linie roșie: să ne lase în pace copiii." Din 2021, în Ungaria este valabilă o așa-numită lege de protejare a copiilor, care ar interzice "propaganda LGBTQ" în rândul minorilor. Presa aservită îi acuză tot mereu pe criticii sistemului Orban din țară și din străinătate că ar milita pentru "legalizarea abuzului copiilor" și chiar de "pedofilie".

O grațiere indignează opinia publică

Pe acest fundal propagandistic permanent, s-a aflat recent că președinta Ungariei, Katalin Novak, o susținătoare loială a lui Orban și fostă ministră a Familiei, a grațiat anul trecut un bărbat care fusese condamnat la închisoare pentru complicitate la abuzuri sexuale asupra minorilor. Gravitatea cazului reiese din detaliile dosarului: condamnatul Endre K. a încercat să convingă copii abuzați sexual sistematic de șeful său, conducătorul unui cămin pentru copii, să nu depună mărturie în calitate de martori. Anterior, unul din copiii abuzați s-a sinucis.

Președinta ungară demisionară Katalin Novak - în imagine la Forumul Economic de la Davos în ianuarie
Președinta ungară demisionară Katalin Novak - în imagine la Forumul Economic de la Davos în ianuarie

Grațierea acestei persoane a indignat în așa măsură societatea ungară, încât președinta a fost nevoită să demisioneze sâmbăta trecută (10.02.2024). Simultan, și-a anunțat retragerea din politică și fosta ministră a Justiției Judit Varga. Ea contrasemnase grațierea anul trecut în calitate de ministru al Justiției. Mai târziu a părăsit această funcție pentru a conduce lista Fidesz pentru alegerile europene din 2024.

Multe întrebări fără răspuns

Dar cele două demisii la vârful sistemului Orban nu înseamnă și sfârșitul scandalului. Grațierea a rămas în mare parte neexplicată: președinta nu a spus de ce l-a grațiat pe condamnatul cu pricina, nu este clar nici cine ar fi făcut presiuni în vederea grațierii. Și cel mai important: a știut și Viktor Orban de grațiere și cât a fost de implicat?

Fosta ministră a Justiției Judit Varga și-a anunțat de asemenea retragerea din politică
Fosta ministră a Justiției Judit Varga și-a anunțat de asemenea retragerea din politică

Premierul nu s-a pronunțat deocamdată cu privire la retragerea doamnei Novak. Cu câteva zile înainte însă, într-un mesaj video pe Facebook, Orban a spus că "pentru pedofili nu există clemență" și că ar fi inițiat o procedură de modificare a Constituției prin care persoanele condamnate pentru abuzuri asupra minorilor să nu mai poată fi grațiate. În mesajul video amintit, Orban a mai spus cu furie și apăsare că și el are cinci copii: "Dacă i-ar atinge cineva, primul gând ar fi să îl fac bucăți pe atacator." Mesajul video a fost considerat drept un anunț indirect al retragerii sprijinului său pentru președintă, demisia ei fiind așteptată. 

Scandalul a fost exacerbat și de o luare de cuvânt neașteptată, din partea cunoscutului avocat Peter Magyar - el este fostul soț al lui Judit Varga.

Magyar a făcut parte dintr-o generație de activiști conservatori mai tineri din jurul partidului lui Orban Fidesz, activiști dornici să acționeze, cu mult entuziasm și idealism, împotriva corupției fostei guvernări social-liberale. După preluarea puterii de către Orban în 2010, Magyar a făcut carieră în posturi bine plătite, între altele în consiliul de supraveghere al băncii MBH, deținute parțial de statul ungar. Avocatul a folosit acum ocazia celor două demisii amintite pentru - după cum s-a exprimat - "a ieși din sistem", renunțând la toate funcțiile deținute.

De nereformat din interior

Esența afirmațiilor lui Magyar ar fi următoarea: Katalin Novak și Judit Varga ar fi doar victime și țapi ispășitori ai disfuncționalităților din sistemul Orban. Potrivit lui Magyar, el însuși nu ar mai fi vrut să facă parte din acest sistem în care câteva familii s-ar folosi de Ungaria ca de propria lor afacere privată. Avocatul a evitat deocamdată să-l atace direct pe Orban. El îl acuză pe șeful de cabinet al acestuia Antal Rogan că ar fi responsabil pentru controlul total asupra aparatului de stat și al presei aservite. Magyar a relatat și despre masive imixtiuni politice în viața sa privată și în cea a fostei sale soții - de exemplu, indicații de la cabinetul lui Orban cu privire la modul în care trebuie să se desfășoare divorțul dintre el și fosta sa soție.

Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles din octombrie 2023
Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles din octombrie 2023

Majoritatea alegațiilor lui Magyar nu reprezintă nimic nou sau cu totul necunoscut - nou este doar faptul că ele vin din gura unui insider care susține că ar fi criticat ani la rând intern situația din Ungaria și că acum nu ar mai dori să păstreze tăcerea. Magyar le laudă pe fosta sa soție și pe președinta demisionară drept patrioate prinse în roțile unei mașinării de putere corupte.

Greu de crezut că afirmațiile lui Peter Magyar ar putea cu adevărat periclita existența regimului Orban. Premierul va opera probabil schimbări de personal pentru a cosmetiza situația. Dar cuvintele lui Magyar dovedesc altceva: că, din când în când, sistemul Orban își devorează propriii copii. Și că, din interior, acest sistem nu poate fi reformat.

Keno Verseck - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite