Cum cad Ciucă și Ciolacu în capcana lui Putin

0
0
Publicat:

Cei doi lideri ai coaliției de guvernământ se lasă atrași de Diana Șoșoacă și AUR într-o zonă a intoleranței depășită demult de Europa Occidentală. O zonă în care propaganda rusă știe cum să accentueze diviziunile.

AUR ar vrea un nou referendum pe tema familiei tradiționale. Primul, în octombrie 2018, a eșuat
AUR ar vrea un nou referendum pe tema familiei tradiționale. Primul, în octombrie 2018, a eșuat

AUR a propus chiar un nou referendum pe tema familiei tradiționale iar PSD și PNL nu l-au contrazis cu adevărat pe George Simion. Acest subiect, parte a propagandei ruse, reface încă o falie în societatea românească, menită să accentueze discrepanțele în creștere pe verticala veniturilor, a standardului de viață, a celor care se consideră eșuați prin comparație cu cei care par câștigători. Tradiționaliștii sunt întotdeauna mai mulți în societățile aflate în schimbare. 

PSD, care mizează în continuare pe electoratul său captiv, se teme să-și modifice discursul și să-l pună în acord cu cel al socialiștilor europeni. Rămânând blocați în zona pensionarilor, electoratului rural și mai puțin educat, social-democrații vorbesc despre politici economice favorabile acestora, dar resping tendințele progresiste care ar putea să le aducă și tineri. Experții partidului au dreptate să gândească așa dacă fac un calcul pe termen scurt și pleacă de la premisa că oricum tinerii nu votează iar ceilalți nu pot fi convinși să fie toleranți. Aceasta e calea cea mai simplă acum, deși, pe termen mediu și lung, lucrurile vor fi diferite.

Pe premierul Marcel Ciolacu nu îl interesează prea mult verdictele CEDO
Pe premierul Marcel Ciolacu nu îl interesează prea mult verdictele CEDO

Pe Marcel Ciolacu îl pasionează însă termenele foarte scurte, așa că militează în continuare pentru familia tradițională într-o formă abruptă, sugerând că nu recunoaște verdictul Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care România trebuie să găsească până în luna martie 2024 soluții de protecție legală a cuplurilor  formate din persoane de același sex.

Actualul premier, dar și predecesorul său, Nicolae Ciucă, aveau o majoritate suficientă să rezolve problema înainte ca ea să se internaționalizeze în plină campanie electorală. Puteau accepta o lege a parteneriatului civil în care cuplurile necăsătorite, indiferent de sex, să poată avea o protecție legală, la spital, când e vorba despre decizii importante, în cazul decesului, pentru a putea organiza funeralii, dar și de a avea posibilitatea moștenirii celuilalt. În fond, în ultimii zece ani, 35% dintre copiii din România s-au născut în cupluri care nu agreează familia tradițională. Liderii PNL și PSD puteau intra în lumea civilizată cu doi ani înaintea alegerilor, printr-o lege care să aibă alt titlu, dar care să ofere protecție tuturor celor care trăiesc într-un alt fel de uniune decât familia tradițională. O astfel de lege ar demonstra nu doar gradul de toleranță, ci și cel de democrație al țării. Până la urmă, cuplurile mixte sau gay nu-i deranjează cu nimic pe tradiționaliști. 

După ce Marcel Ciolacu a spus zilele trecute că societatea românească „nu e pregătită” pentru recunoașterea parteneriatului civil, pe Tik Tok numărul tinerilor care-l ceartă și îi răspund liderului PSD că ei sunt pregătiți crește de la o zi la alta. În plus, 68% dintre români consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege în România, inclusiv familiile formate din persoane de acelaşi sex (Cult Research, 2021).

Întrebat de Ioana Ene Dogioiu la Europa FM ce face cu termenul CEDO din 25 martie, domnul Ciolacu a răspuns tranșant că nu e nici prima, nici ultima dată când țara e condamnată iar „România a fost condamnată și pentru tratamentul din închisori. Nu este una dintre prioritățile mele”. Altfel spus, nici nu-i pasă că încalcă decizia CEDO: premierul român are aceeași atitudine de dispreț față de această instanță a Consiliului Europei ca Vladimir Putin

Marcel Ciolacu nici măcar n-a încercat să fie diplomat, a răspuns fără să stea pe gânduri, pe măsura profilului său îngust, la fel ca liderul liberal, Nicolae Ciucă, care s-a lăudat că a votat pentru familia tradițională la referendumul din 2018, pentru că „PNL este un partid istoric și identitar al României. Valorile lui sunt foarte bine definite - familia, credința în Dumnezeu și patriotismul, legătura de patrie.”

Liderul PNL Nicolae Ciucă
Liderul PNL Nicolae Ciucă

Social-democrații și liberalii s-au lăsat atrași, poate fără să-și dea seama, în câmpul minat al subiectelor radicalilor, pe care George Simion, AUR și Diana Șoșoacă le folosesc pentru a-și crește electoratul. Extremiștii au înțeles că subiectele care provoacă intoleranță, violență și ură sunt cele care se rostogolesc cel mai repede.

Într-o societate nepregătită pentru parteneriatul civil, cum insistă primul ministru, AUR și Șoșoacă deschid calea pentru radicalism iar discursurile lor sunt tot mai aplaudate și susținute pe rețelele sociale și în general în spațiul virtual de propaganda bine făcută de ruși. Moscova e gata să sape cât mai mult pe seama unui subiect de acest fel care divide societatea și ține Biserica de partea tradiționaliștilor. Între timp, moderații sunt fie prea fricoși pentru a lua inițiativa, fie prea concentrați asupra propriilor interese. 

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite