Copiii nu sunt cobaii revoluției AI. Dar nici școala nu-și mai poate permite să ignore tehnologia

Alfabetizarea AI pedagogică ar trebui să fie obiectivul formării profesorilor, nu alfabetizarea AI tehnică. Un profesor nu trebuie doar să știe să dea prompturi, ci să știe când să folosească AI, pentru ce obiectiv de învățare, când să nu o folosească, ce trebuie să facă elevul cognitiv și ce nu trebuie delegat AI-ului. UNESCO merge explicit în această direcție, iar cercetarea recentă despre integrarea GenAI de către profesori arată trecerea de la simpla „utilizare” a instrumentului către evaluarea efectelor sale pedagogice.

Foto: Magnific

Orice tehnologie așezată între copil și cunoaștere modifică, într-un fel sau altul, procesul de învățare. Știind toate acestea, criteriul de selecție în EdTech nu poate fi noutatea instrumentului, ci efectul lui asupra unei minți în formare. Nu putem să respingem din reflex inteligența artificială, dar nici nu avem nevoie de încă o rundă de entuziasm tehnologic fără criterii. 

„Nu mai transformați elevii în cobai pentru experimente tehnologice”, avertizează Andreas Schleicher, directorul pentru Educație și Competențe al OECD și unul dintre principalii arhitecți ai testului PISA. Un editorial publicat de The Economist a făcut vogă pe rețele la final de săptămână, probabil pentru că vorbește foarte direct despre una dintre cele mai sensibile întrebări ale momentului: cum introducem inteligența artificială în școală fără să sacrificăm procesele cognitive prin care se produce învățarea? Încercăm la întâmplare noi tehnologii în milioane de clase, spune el, deși avem incredibil de puține dovezi cu privire la impactul celor mai multe dintre ele. Elevii devin cobai fără voie pentru testarea unor instrumente pe care, deocamdată, nu le înțelegem pe deplin. 

Mesajul lui Schleicher este destul de dur, poate deliberat incomod. Oricum, reușește să atingă unul dintre marile puncte nevralgice ale momentului: inteligența artificială schimbă deja lumea, felul în care muncim, felul în care căutăm informație, modul în care scriem. Schimbă modul în care luăm decizii și, mai ales, modul în care învățăm. Școala nu pare să țină pasul cu toate acestea, deși se străduiește să se adapteze tranziției. Am deschis ușa clasei către tehnologie, dar o ținem cu piciorul până când decidem în ce condiții ar trebui să o primim la ore.

Nu se mai pune problema dacă folosim sau nu AI în educație. S-a strecurat oricum pe sub ușă încă de la început. A fost, probabil, una dintre cele mai scurte și mai discrete invazii. Singura întrebare relevantă rămâne ce se întâmplă cu învățarea atunci când folosim aceste instrumente. Schleicher pornește de la o observație care ar putea crea multă tensiune. Realitatea se schimbă accelerat și ne-am aștepta ca sistemele educaționale să ridice ștacheta în cazul competențelor de care elevii vor avea cea mai mare nevoie într-un viitor hipertehnologizat: înțelegere profundă, gândire critică, evaluarea informației și capacitatea de a rezolva probleme. În multe țări, testele PISA arată, însă, o scădere constantă tocmai la aceste capitole esențiale. 

Lumea e inundată de conținut, însă performanța la citire a scăzut în trei sferturi dintre țările participante la testare. Pentru comparație, România a pierdut la citire 16 puncte doar în ultimul ciclu. Scăderea este, de altfel, constantă, în majoritatea țărilor și la toate materiile, din 2018 și până 2025. Din 2022 a început să accelereze. Interesant, spune Schleicher, este că cei care au coborât cel mai mult la citire nu au fost elevii cei mai dezavantajați, ci cei din familii înstărite. Ideea că ar fi un efect al crizei pandemice, parțial legitimă, nu mai explică pe deplin acest declin. Nici banii: Luxemburgul, care cheltuiește enorm per elev, are totuși scoruri la științe sub Irlanda, Franța sau Italia, deși acestea investesc mai puțin de jumătate. 

Într-adevăr, deteriorarea competențelor de lectură era vizibilă înainte de 2020 în cam toate țările monitorizate. Printre ipotezele care au fost puse în discuție de diverși observatori ai fenomenului s-a aflat mai mereu diminuarea timpului petrecut cu lectura de plăcere în favoarea unui tip de consum digital bazat pe scroll infinit, fragmentare și procesare rapidă. Să fie o consecință faptul că, din 2018 și până acum, situațiile în care elevii trec în grabă prin texte și oferă răspunsuri rapide, dar greșite, aproape s-au dublat? 

Voi când ați citit ceva ultima oară? Și câte ore de screen time aveți pe telefon? Pentru că începând cu noi, adulții, se modelează generațiile care ne iau seama. Și obținem aceste rezultate, pe care le comentăm aprig, tot cu ecranul aproape…