Berlinala 2026. Avem film pentru copii!
0Cinematografia românească nu a mai produs după 1989 filme pentru copii valoroase, care să poată rivaliza cu cele realizate înainte de regizori precum Elisabeta Bostan sau Ion Popescu Gopo. Am auzit de multe ori asemenea comentarii, nu chiar neîndreptățite. Însă acum, datorită noului lungmetraj al lui Paul Negoescu, „Atlasul universului”, o coproducție româno-bulgară selectată în secțiunea „Generation Kplus” a Festivalului de la Berlin (ediția a 76-a, 12-22 februarie 2026), putem răspunde fără ezitare: avem (și) film pentru copii!
Filip (interpretat convingător de Matei Donciu, debutant pe ecran, la fel ca majoritatea actorilor-copii din distribuție) are zece ani și trăiește, împreună cu părinții săi nu tocmai înstăriți, într-un sătuc uitat de lume. Băiatul iubește fotbalul, iar jucătorul lui preferat este Kylian Mbappé, purtătorul tricoului cu numărul 10 la clubul spaniol Real Madrid. Același număr este purtat pe tricou și de fratele mai mare al lui Filip, Andu, dar undeva la o echipă din Italia.
Se apropie școala și junele protagonist are nevoie de încălțări noi, pentru că tenișii cu care a bătut mingea pe maidan toată vara s-au umplut de găuri. Mama (Andreea Grămoșteanu) îi încredințează niște bani strânși din greu și-l trimite în orașul apropiat, împreună cu tatăl său (Marin Grigore), pentru a-și cumpăra pantofii care-i plăcuseră. Cei doi pornesc spre urbea postindustrială, dar tatăl (mare amator de vorbe de duh și pahare de vorbă) se pierde pe drum și-l lasă singur pe Filip.
Băiatul ajunge la magazinul din oraș, însă, după ce pleacă fericit, realizează că în cutia de încălțăminte achiziționată se află doi pantofi drepți. Negustorul nu mai găsește o altă pereche, dar soția sa îi amintește că a mai vândut o cutie unei mame dintr-un alt sat din zonă, probabil cu doi pantofi stângi. Așa că lui Filip îi vine ideea de a pleca în căutarea celeilalte perechi de încălțări, pentru a face schimb cu copilul care o primise.
Argumentele micului erou fac trimitere la mama sa, care i-ar fi cerut să nu se întoarcă fără pantofii noi, sau la meciul naționalei pe care nu l-ar putea vedea în tenișii săi jerpeliți. Însă justificarea profundă a căutării sale ține de fapt de Andu, pe care Filip îl vrea întors acasă. Numai că, pentru a juca din nou fotbal cu fratele său, el crede că are nevoie de pantofi noi. (În paranteză fie spus, migrația economică a membrilor familiei influențează comportamentul personajelor adolescente sau preadolescente și în celălalt lungmetraj românesc selectat la Berlinală, în secțiunea „Forum” – „De capul nostru”, de Tudor Cristian Jurgiu. Filmele pentru publicul tânăr pot reflecta – ba chiar e de dorit să o facă, și pe înțelesul tinerilor spectatori – fenomenele grave ale societății.)
Aventurile lui Filip de abia încep acum. Și, înainte de a vedea filmul lui Paul Negoescu, nu mi-aș fi putut închipui că o cursă contracronometru a unui copil după un pantof poate fi atât de captivantă și de emoționantă. Scenariul picaresc semnat de regizor împreună cu Mihai Mincan (așadar, de doi cineaști ce dețin știința gradării narative și a evidențierii detaliului semnificativ) scoate în calea protagonistului tot felul de personaje pitorești. De pildă, Bălan (Ioachim Ciobanu), un bărbat lipsit de vedere care-i îndeamnă pe vizitatorii unui iarmaroc să-și facă poze cu o zebră (de fapt, măgărușul ce-l însoțește pretutindeni). Copiii întâlniți de Filip sunt toți buni și generoși, precum Edith (Johanna Mild-Keresztúri), fetița cunoscută la același bâlci, care-i vorbește în maghiară (și, totuși, cei doi se înțeleg foarte bine) și care îl învață să zboare. Nu vreau să dau mai multe detalii, pentru că „Atlasul universului” merită descoperă pe ecranul unei săli de cinema.
Dar trebuie să semnalez, printre meritele filmului, pe lângă regia precisă (cu atât mai meritoriu, cu cât cast-ul este compus în bună măsură din copii), care oferă și momente memorabile (precum secvența de montaj din actul final), imaginea Anei Drăghici și muzica lui Marius Leftărache, două instrumente prețioase, grație cărora mesajul realizatorilor izbutește să ajungă la public. Așadar, lăsați copiii să meargă la „Atlasul universului”!
Se încarcă comentariile...
