AFF 2024. Dragostea nu trebuie să doară

Astra Film Festival (AFF) a fost fondat în 1993, la Sibiu, de cineastul Dumitru Budrala, devenind cel dintâi – și cel mai important – festival internațional de film documentar din România. Ediția 2024 a debutat pe 20 octombrie și continuă până duminică, 27 octombrie.

„Tata”, regia Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc FOTO Autlook Films

Festivalul de la Sibiu s-a deschis anul acesta cu „Tata”, o coproducție România-Germania-Țările de Jos, regizată de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc („Acasă”). Lungmetrajul documentar a fost proiectat, în prezența realizatorilor, în premieră națională la AFF, după ce avuse premiera mondială în cadrul Festivalului de la Toronto și cea europeană la Festivalul de la Zürich; „Tata” urmează să intre – cât mai curând, sper – și în circuitul cinematografic din România. Neputând fi prezent la gala inaugurală, am recuperat filmul pe 24 octombrie, în aceeași sală Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Procesul de realizare a documentarului a început pentru cei doi regizori, foști jurnaliști de investigație, cu un mesaj video primit de Lina Vdovîi de la tatăl ei, muncitor migrant încă din 1999. El își expunea vânătăile de pe corp, dovezi ale loviturilor primite de la angajatorul său italian, și îi cerea ajutorul fiicei sale, deși ea, plecată din Moldova natală încă de la 18 ani și stabilită în România, se îndepărtase mult de el. Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, partenerul ei, au plecat către nordul Italiei, unde lucra tatăl ei, cu intenția de a face un film despre condiția unui muncitor imigrant în Peninsulă, cu trimiteri la fenomenul migrației către Vest.

Demersul cinematografic a evoluat pe parcurs (cei doi au lucrat la „Tata” timp de șase ani), căpătând valoare terapeutică, la nivel individual și la cel al nucleului familial, în speranța că documentarul va deveni relevant și pentru privitori. Realizatorii și-au atins cu brio scopul, căci filmul, fără a forța extrapolări sau teoretizări, vorbește concludent despre – și are ecou puternic în – societățile imature ce au încă nostalgii autoritare (și nu mă refer doar la vecinii noștri de peste Prut).

Cu camera în mână, Lina Vdovîi – asistată permanent de partenerul ei – a făcut naveta între Italia, unde și-a învățat tatăl să-și filmeze pe ascuns șeful, pentru a-l surprinde în flagrant, și să se adreseze unui avocat care să-i reprezinte interesele, și Republica Moldova (apartamentul din Chișinău și casele de la țară ale neamurilor sale), unde a discutat cu sora mai mică, mama, mătușa și bunica, pentru a înțelege de ce violența, îndreptată de cele mai multe ori împotriva femeilor din familie (dar nu exclusiv – a se vedea cazul fratelui bunicii, a cărui moarte prematură a fost provocată de dascălul său, rămas însă nepedepsit), este acceptată de victime, fiind tratată ca un lucru firesc, „de o banalitate îngrozitoare” (cum observă regizoarea într-unul din comentariile sale din off).

Înclinația tatălui de a-și guverna căminul cu mână de fier, ținând sub control toate activitățile consoartei și urmașelor și sancționând prompt orice abatere a acestora de la normele impuse de el, se acoperă de ridicol prin comparația cu poziția sa supusă din Italia, la cheremul umorilor bossului, pe care îl evită la fel cum fiicele sale ajunseseră să-l evite pe el.

Finalmente, documentarul Linei Vdovîi și al lui Radu Ciorniciuc, în pofida situațiilor aparent disperate reprezentate pe ecran, are un mesaj de speranță vizând mai ales noile generații. Acestea au șansa de a se dezvolta fără a învăța că manifestarea iubirii trebuie să se conjuge cu agresarea persoanelor iubite.

„Tata” este un film curajos și de multe ori dur, dar imperios necesar, cu un ritm bine susținut și o muzică (a lui Jörg Follert) care nu este utilizată excesiv, punctând abil câteva momente de conflict interior. Merită menționate și eforturile producătoarei Monica Lăzurean-Gorgan, la rândul său o apreciată regizoare de documentare („Doar o răsuflare”, „Dacii liberi”, „Lemn”), de a finaliza asemenea proiecte cinematografice dificile, abordând subiecte de dureroasă actualitate. Sper că „Tata” va stârni dezbateri și în Republica Moldova, și în România, pentru că despre violența privată și traumele cauzate de ea se discută mult prea puțin.

La AFF 2024, după proiecția filmului de pe 24 octombrie, absența regizorilor a fost suplinită de o dezbatere din seria „DocTalk” intitulată „Estici în Vest”. Dacă tema propusă a fost, în cele din urmă, secundară în „Tata”, ea este centrală în alte două documentare din programul ediției, „24 de ore” (producție Austria, regia Harald Friedl, competiția „România”), și „Mirajul Occidentului” (coproducție Cehia-Franța-Slovacia, regia Apolena Rychlíková, competiția „Central și est-europeană”).

Cele trei filme și implicațiile lor au fost pertinent analizate de către Valer Cosma și Ionela Vlade, cercetători universitari care au studiat aprofundat migrația economică, din perspectivă sociologică și antropologică; în partea a doua a dezbaterii, ei au fost chestionați de jurnalistul Cătălin Striblea (Europa FM). Reacțiile participanților din sală au dovedit că tema stârnește mult interes, iar această practică pornind de la filme trebuie continuată, nu doar în cadrul unor festivaluri precum AFF sau One World Romania.