Comorile albastre din Carpați care îi pot îmbogăți pe români. Piața afinelor, într-o creștere uriașă
0O plantă cu o istorie bogată în România îi recucerește pe români. Culturile de afine de pădure și suprafețele pe care acestea sunt cultivate au crescut exponențial în ultimii ani, iar piața afinelor este stimulată de calitățile excepționale ale fructelor.
Piața globală a afinelor de pădure (Vaccinium myrtillus) a fost evaluată la 369,3 milioane de dolari în 2024, potrivit companiei internaționale de marketing și cercetare Fact.MR. Aceasta estimează că piața va crește cu o rată anuală compusă (CAGR) de 6,9%, ajungând la 720,7 milioane de dolari până în 2034.
„Creșterea gradului de conștientizare privind sănătatea, incidența tot mai mare a bolilor cronice – inclusiv diabetul și afecțiunile cardiovasculare – precum și cererea în creștere pentru ingrediente alimentare naturale și funcționale stimulează dezvoltarea pieței. Proprietățile antiinflamatoare și antioxidante ale extractului l-au făcut foarte popular, fiind utilizat în prezent în băuturi, alimente funcționale și suplimente alimentare”, arată analiza industriei Vaccinium myrtillus, publicată de Fact.MR.
Studiile de piață arată că ingredientele „clean label” (produse etichetate drept „curate”) și cele de origine vegetală devin tot mai populare, iar tendințele viitoare ale pieței sunt influențate și de cererea tot mai mare pentru produse destinate unor probleme specifice de sănătate, precum și de acceptarea tot mai largă a nutriției personalizate.
„Antioxidanții naturali din acest extract au fost asociați cu numeroase efecte benefice, precum îmbunătățirea vederii, reducerea inflamației și creșterea performanței cognitive. Se estimează că cererea pentru extractul de Vaccinium myrtillus va continua să crească pe măsură ce tot mai mulți consumatori devin conștienți de aceste avantaje”, notează analiza de piață realizată de compania internațională.
Cultivarea afinelor
Vaccinium myrtillus, cunoscut în mod obișnuit sub numele de afin de pădure, afin sălbatic, afin european sau „bilberry”, este o specie de arbust cu fructe albastre comestibile, apreciate pentru valoarea lor medicinală. Planta crește în principal în stare sălbatică, pe soluri acide, și este răspândită în Europa, Groenlanda, Islanda, nordul Asiei, Statele Unite și Canada, însă o mare parte a producției provine din Europa de Est.
Arbuștii de afin sălbatic pot fi recunoscuți după frunzele eliptice și fructele rotunde, albăstrui. Bogate în antioxidanți, sunt apreciate și pentru beneficiile asupra vederii și circulației, dar și ca delicatese, fiind căutate în comerț, în ciuda prețului lor ridicat în comparație cu alte fructe.
Afinul a fost „domesticit” în urmă cu aproximativ 110 ani în SUA, locul unde, în 1916, au apărut primele culturi de afine. Până atunci, afinele erau culese doar din flora spontană, adică din sălbăticie.
Adesea, tufele de afin sălbatic erau smulse din natură și mutate în locuri mai apropiate de ferme, însă, din cauza solurilor mai puțin acide, nu supraviețuiau. Între anii 1911 și 1913, botanistul Frederick Coville a realizat primele încrucișări reușite între soiuri de afine sălbatice, selectate pentru calitățile lor dintr-o pajiște din Greenfield, New Hampshire (SUA), obținând peste 3.000 de răsaduri. În 1916 a fost recoltată prima cultură comercială de afine.
Afinele, darul pădurii pentru români
În România, interesul pentru afinele de cultură a crescut la începutul anilor ’70, impulsionat de cererea de fructe pe piața externă. Totuși, pădurile și pajiștile Carpaților cuprindeau suprafețe întinse de afinișuri naturale, din care puteau fi recoltate anual mii de tone de fructe de pădure, iar culegerea lor a fost vreme îndelungată o îndeletnicire obișnuită a localnicilor din zonele montane.
În anii ’50, mii de români participau la culesul afinelor din munți, nota presa vremii.
„Trenulețul care urcă în fiecare dimineață spre exploatările forestiere din Valea Mureșului se umple de femei, fete și băieți, toți ducând coșuri cu ei. Mâinile lor par vopsite cu o boia vânătă, iar hainele le sunt pline de pete de aceeași culoare. Sunt culegătorii de afine și de mure din partea locului. În diferitele puncte unde oprește trenulețul, ei coboară și se răspândesc prin desișurile pădurii, spre tufele nesfârșite de mure sau de afine, fructe care cresc aici în cantități mari, fiind o apreciabilă avuție naturală, o bogată resursă locală, o materie primă ușor de obținut pentru siropuri, dulcețuri, marmeladă și alte produse alimentare”, informa ziarul Munca, în 1953.
Coșurile pline cu afine erau aduse la subcentrele de colectare din localitățile apropiate, unde erau încărcate în butoaie și expediate către fabricile de conserve și dulcețuri.
„Pulpa fragedă de fructe fermentează repede. Ea trebuie, deci, prelucrată imediat, stoarsă de zeama ei dulce și expediată fără întârziere. Zdrobitoarea de fructe, unde se execută prima operație, precum și cele două prese unde se stoarce sucul, prelucrează fără încetare cantitățile de fructe ce sosesc de la subcentre, umplând zeci și zeci de butoaie cu sucul vișiniu și dens care se va transforma în produse alimentare. În acest sezon, centrul Răstolița (Mureș) a prelucrat până acum nouă vagoane de zmeură, patru de afine și două de mure, valorificând astfel bogatele resurse locale din regiune”, informa ziarul Munca.
Amanita Muscaria, regina purpurie a pădurilor, plină de controverse. De ce a devenit atât de căutată ciuperca toxicăCele mai bogate regiuni în afinișuri naturale din România erau cele cu soluri acide și climat răcoros, în special munții vulcanici sau cristalini, iar în trecut cele mai mari cantități de afine erau culese din Harghita, Bucovina și Apuseni.
Suceava, patria afinelor sălbatice
Suceava, județul cu cele mai întinse suprafețe de pădure din România (438.000 de hectare), era în anii ’60 pe primul loc în privința recoltei de fructe de pădure. O fabrică de conserve și dulcețuri funcționa la Burdujeni, alimentată de centrele de colectare din regiune, iar unele sate sucevene, ca Brodina, aveau propriile secții specializate în fabricarea compoturilor, dulcețurilor și gemurilor din fructe de pădure.
„În aceste zile de sfârșit de iulie, în fiecare dimineață, încă înainte ca razele soarelui să îmbrace în polei de aur frunțile brazilor, mulțime de femei și tineri pleacă cu trenul forestier spre locurile de recoltare a fructelor de pădure. Acum e sezonul afinelor. Ele au o deosebită căutare nu numai în țară, dar și peste hotare. Fructele de afine sunt răspândite în partea superioară a muntelui. Culegerea fructelor e o operațiune migăloasă. Pentru ușurarea muncii la cules, oamenii au confecționat un fel de pieptene prevăzut cu un căuș, cu ajutorul căruia recoltarea afinelor se face mai cu spor”, informa publicația Zori Noi, în 1962.
Numai la Brodina, nota ziarul local, muncitorii aveau sarcina de a fabrica în acel sezon 50 de tone de compot de afine, 20 de tone de dulceață de afine și 10 tone de gem, 35 de tone de compot de zmeură, 20 de tone de compot de mure, 15 tone de dulceață de zmeură și 10 tone de dulceață de mure.
În Sadova, o altă comună suceveană, funcționa un centru de achiziții și prelucrare a fructelor de pădure, care strângea fructele aduse de localnici sau provenite de la centrele Pojorâta – Colbu, Botuș, Fundu Moldovei, Iezer – Sadova, Moldova Sulița.
„În vara acestui an, centrul a expediat în Elveția, Franța, Republica Federală a Germaniei și în alte țări 26 tone de hribi, 40,5 tone de afine negre, 50 tone de afine roșii și aproape 200 tone de zmeură. În același timp, a asigurat o cantitate însemnată de zmeură, 35 tone de mere pădurețe și alte fructe de pădure pentru fabrica de conserve din fructe din Suceava”, nota Zori Noi, în 1968.
România exporta afine în anii '80
În anii ’70, în România funcționau peste 2.500 de centre de colectare a fructelor de pădure și 70 de centre de prelucrare și valorificare a acestora. Românii primeau 10 lei pentru un kilogram de afine predate centrelor, 8 lei pentru zmeură, 6–7 lei pentru ciupercile proaspete, 4 lei pentru mure, nota revista Flacăra, în 1975.
„Un culegător obișnuit, fără să depună prea mari eforturi, câștigă până la 70–80 de lei pe zi, iar un culegător cu dexteritate, care muncește chiar serios, poate câștiga până la 140 de lei, mai ales la afine sau la zmeură. Culegătorii noștri sunt în special bătrânii, dar sunt și tineri, elevi aflați în vacanță, copii cu care părinții fac o treabă foarte bună: în primul rând îi învață cu munca, în al doilea rând îi învață prețul banului, iar în al treilea rând îi țin în mijlocul naturii, ceea ce nu e deloc rău”, informa inginerul Gheorghe Belea, de la Inspectoratul Silvic din Oradea, citat de publicație.
În anii ’80, afinele din pădurile României au continuat să reprezinte o marfă căutată în Occident, iar românii erau îndemnați să participe la cules în număr cât mai mare, atunci când afinișurile ofereau recolte bogate.
„Orice elev poate fi un excelent culegător de afine, zmeură sau gălbiori. Câștigul într-o zi? Cel puțin 100 de lei pe zi, ceea ce e o sumă destul de frumoasă. Sunt o bogăție imensă, pentru obținerea căreia nu sunt necesare eforturi prea mari, dar care, valorificată, aduce câștiguri importante. Mai ales dacă avem în vedere faptul că o bună parte din cantitățile de fructe de pădure sunt solicitate și peste hotare, în Olanda, Franța, Belgia și R.F. Germania”, informa în 1982 Ion Micu, aflat atunci în conducerea Inspectoratului silvic din Harghita.
Secretele ținutului căpșunilor din România comunistă. Satul de unde plecau vagoanele pline cu fructe spre URSS și EuropaDupă 1990, numeroase fabrici de conserve și dulcețuri din România s-au închis ori și-au redus activitatea, la fel și multe centre de colectare a fructelor de pădure. Odată cu depopularea multor sate montane s-a diminuat treptat și tradiția culegătorilor de afine. În ultimii ani, afinele de cultură au devenit o afacere tot mai atractivă pentru fermierii români, datorită cererii lor atât în România, cât și în Occident.
România, printre puținele țări cu afinișuri
Fructele sălbatice din pădurile României au rămas și ele căutate. Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, anual sunt oferite spre vânzare peste 3.000 de tone de fructe de pădure provenite din flora spontană a României, care pot fi certificate ca produse agroalimentare ecologice. Principalele specii de fructe de pădure valorificate sunt afinele, zmeura, murele, cătina, măceșele, porumbelele și fructele de păducel.
„După achiziție, produsele sunt transportate la centrele de prelucrare, unde sunt sortate și conservate pentru a-și păstra nealterate calitățile. Fructele de pădure se valorifică atât pe piața externă, cât și pe cea internă, în cantități mari, în stare congelată sau refrigerată, în diverse ambalaje. Cele mai apreciate și solicitate fructe de pădure din flora spontană a României sunt afinele, zmeura și murele, ele oferind consumatorilor aroma specifică a fructelor de pădure din Carpații României”, informează Romsilva.
România este una dintre puținele țări din lume unde se găsesc afine sălbatice, potrivit specialiștilor. Afinele (Vaccinium myrtillus) pot fi culese din iulie, de pe pajiștile alpine și din pădurile de conifere.
„Afinele se pot recolta cu precădere din pășunile montane superioare. Specia, fiind sensibilă la umbrire, nu fructifică abundent decât în arborete rărite. Factorii care produc fluctuații mari în ceea ce privește fructificația afinului sunt de natură climatică, cei mai importanți fiind înghețul și grindina”, arată silvicultorii.
Potrivit Romsilva, afinele roșii pot fi recoltate din județele Alba, Bihor și Hunedoara. În schimb, afinele negre sunt recoltate din mai multe zone montane ale țării, printre care Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vâlcea.
Se încarcă comentariile...
