Aparţine Islamul Europei?
0
Succesul sau eşecul integrării va depinde nu doar de moneda comună, dar şi de modul cum va fi abordată tema tradiţiei creştine şi a identităţii istorice europene.
Polemica din Germania pe tema Islamului ne priveşte pe toţi. Şi nu neapărat pentru că ne-am afla în aceeaşi situaţie, ci pentru că suntem nevoiţi într-o Europă comună să lucrăm cu concepte comune. Într-un interviu acordat publicaţiei Bild, ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, a declarat: „Islamul nu aparţine Germaniei. Germania poartă semnele creştinismului. Duminica nelucrătoare, sărbătorile legale de origine creştină şi obiceiurile de Paşti, de Rusalii sau Crăciun fac parte dintre ele”.
El a întors astfel fraza fostului preşedinte federal Christian Wulf, care afirmase în 2010 că „Islamul aparţine Germaniei” la scurtă vreme după ce politicianul social-democrat şi scriitorul Thilo Sarrazin publicase cartea sa „Germania se suprimă pe sine” în care aborda tocmai subiectul identităţii ameninţate.
Thilo Sarrazin fusese dezavuat de conducerea partidului, fiind nevoit să demisioneze din toate funcţiile, dar cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare, ca dovadă că publicul german era mult mai receptiv decât cercurile oficiale la problematica ridicată.
În orice caz, liderul CSU, Horst Seehofer, reia o discuţie extrem de importantă căci de ea depinde cadrul conceptual al viitoarei Europe care se face sub ochii noştri.
Aşa cum este uşor de înţeles, ministrul de Interne Horst Seehofer nu a pus la îndoială dreptul cetăţenilor germani de confesiune islamică de a-şi practica religia. El a reluat de fapt o dezbatere despre identitate, despre tradiţie şi despre istorie. Dacă un Christian Wulf nu poate fi înţeles în România de mai nimeni (cu excepţia unei minorităţi libertare), afirmaţiile lui Seehofer sună, dimpotrivă, extrem de familiar. O ţară, o patrie, un loc în care te simţi acasă (Heimat), are ceva distinct care s-a constituit în cursul istoriei şi care este legat intim de limbă, practici religioase şi alte lucruri imponderabile. În acest sens - şi nu în acela al exclusivităţii intolerante - Europa este creştină, căci creştinismul nu este doar religia vechilor săi locuitori, ci şi sistemul de idei morale şi politice care au dus la democraţia modernă. Separarea puterilor în stat şi în prealabil separarea puterii seculare de cea religioasă sunt idei care nu au apărut în istorie decât în cadrul culturii creştine. Însăşi Europa seculară de astăzi, agnostică sau atee, Europa drepturilor omului şi a etosului ecologist se mişcă în cadrele conceptuale forjate în intimitatea culturii creştine.
Aşadar, privind lucrurile din perspectivă istorică, Horst Seehofer are dreptate să spună că Europa este creştină şi că Islamul nu ţine de Europa, dar nu pentru că musulmanii ar fi minoritari sau pentru că ar fi sosit mai recent, ci pentru că Islamul nu a făcut niciodată distincţia dintre puterea divină şi cea seculară, fiind constitutiv străin de configuraţiile politice europene. Nu este desigur lipsit de însemnate că patrimoniul cultural european are creştinismul ca termen central de referinţă, fie şi ca separaţie polemică.
Cu toate aceste evidenţe de natură istorică, purtătorul de cuvânt al cancelariei federale Steffen Seibert, a luat distanţă faţă de ministrul de Interne amintind că şefa guvernului a declarat în repetate rânduri că Islamul aparţine „indubitabil” Germaniei. Dacă nu este doar o stângace formă de curtoazie faţă de musulmanii din Germania (căci lucrurile puteau fi spuse şi altfel), asistăm la o radicală negaţie a tradiţiei. A spune că Islamul aparţine Germaniei este echivalent cu a gândi societatea fără niciun trecut, exclusiv în prezent, căci numai aşa toate componentele unei societăţi pot fi aşezate pe acelaşi plan.
Dar mai interesant pentru noi este că disputa (bine temperată) din cadrul guvernului de la Berlin reproduce de fapt disputa pe teren ideologic dintre Est şi Vest.
Grupul de la Vişegrad şi România într-un chip mai puţin vizibil se găsesc, ca aspiraţii dominante, de partea conservatorilor care invocă tradiţia iudeo-creştină ca un element central al identităţii europene. De acest subiect va depinde în mare măsură succesul sau eşecul integrării europene, iar în această privinţă germanii mai cu seamă au o răspundere uriaşă. Când au aderat la Uniunea Europeană românii nici nu-şi imaginau că nu va trece un deceniu şi vor apărea lideri europeni care să le sugereze că propriile tradiţii sunt inutile sau chiar dăunătoare şi că „integrarea” presupune renaşterea lor ca cetăţeni europeni fără memorie istorică.
Horaţiu Pepine - Deutsche Welle
Se încarcă comentariile...
