Echipa de şoc de la IPJ Dâmboviţa. Ciobănescul Nero şi stăpânul său bagă spaima în infractori şi evadaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nero şi stăpânul său. FOTO: Octavian Dinu, Facebook

Echipa Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa se mândreşte cu un coleg prietenos. Vorbim de câinele Nero, aşa cum îl strigă stăpânul său, dar al cărui nume este, de fapt, Alaf.

Alaf (alis Nero) este un ciobănesc german în vârstă de 3 ani şi jumătate, specializat şi instruit pentru muncă de patrulare şi intervenţie. Este membru de bază în Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, fiind specializat în patrulare şi intervenţie, iar stăpânul său este agentul şef adjunct Dinu Octavian. Poliţistul se laudă că Nero este printre cei mai buni câini poliţişti din ţară, cu rezultate deosebite, atât în ceea ce priveşte “serviciul” său, cât şi la concursurile la care participă. 

Cu pasiune şi profesionalism, Dinu Octavian transmite zilnic partenerului său, câinele Nero, cele mai bune şi folositoare învăţăminte din tainele dresajului. 

„Când l-am luat în primire la Centrul Chinologic din Sibiu era o mogâldeaţă de 4 luni, de culoare neagră din rasa Ciobănesc German. Încă de la primul contact pe care l-am avut cu acesta, am simţit că ne potrivim şi avem aceleaşi gusturi cu privire la ceea ce urma să devină Nero. Cu fiecare ieşire, cu ocazia antrenamentului zilnic, Nero îmi dădea încredere şi îmi arăta că este capabil să treacă cu uşurinţă peste orice obstacol, intra cu lejeritate în orice loc. Când Nero a împlinit 11 luni, am plecat la şcoală amândoi timp de 4 luni. Ne-am întors de acolo bărbaţi în toată firea, iar Nero de atunci este nelipsit de la misiunile cu risc ridicat de pericol şi îşi duce la capăt cu succes fiecare misiune”, îşi aduce aminte poliţistul Dinu.

Nero şi stăpânul său. FOTO: Octavian Dinu, Facebook

Sunt de ajuns schimburile de priviri, comenzile ferme, pentru ca ciobănescul să execute o sarcină. Cei doi parteneri au dezvoltat o relaţie de prietenie şi colaborare în toţi anii pe care i-au petrecut împreună.

„Multe misiuni reuşite vă dorim, dragi colegi”, le-a transmis conducerea IPJ Dâmboviţa celor doi parteneri.

Nero a devenit membru al echipei SAS şi este primul îmbarcat în autospeciala de poliţie când are loc o acţiune.

„Are 3 ani şi jumătate. Ne înţelegem din semne, dn priviri. Avem peste 50 de misiuni de când l-am specializat, adică din decembrie 2018. Atunci am terminat dresajul, dar eu îl am din aprilie. Cea mai importantă misiune reuşită de noi a fost cea de capturare a unui evadat de la Penitenciarul din Găeşti”, ne-a spus Dinu Octavian.


Nero şi stăpânul său. FOTO: Octavian Dinu, Facebook

Evadatul prins de Nero are 32 de ani şi a reuşit să fugă, în vara lui 2019, în timp ce lucra la un depozit de legume din comuna dâmboviţeană Băleni. La scurt timp, forţe impresionante din Poliţie şi Jandarmerie au plecat în căutarea sa, fiind instituite filtre în tot judeţul. Cel care a contribuit decisiv la prinderea sa a fost câinele de urmă special antrenat al IPJ Dâmboviţa.

Câinele este ţinut în padocurile IPJ Dâmboviţa şi este vizitat aproape zilnic de către stăpânul său. Se antrenează alături de poliţist de cel puţin două ori pe săptămână, este hrănit şi spălat, fiind folosit de oamenii legii la descinderi, dispersări de persoane, scandaluri publice. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

FOTO Câinii poliţişti. Rasele cele mai adecvate şi misiunile pe care le îndeplinesc

Viaţă de câine poliţist la frontieră: peripeţiile unui ciobănesc antrenat să depisteze ţigările de contrabandă

Mai multe pentru tine:
Mircea Lucescu, primele impresii despre amicalul cu Moldova. Cum vede duelul cu Austria și cine l-a impresionat: „Hagi căpitan, merită”
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cine sunt cei cinci norvegieni care aleg câștigătorul Nobelului pentru Pace și când au luat decizia
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!