Tragedie într-un loc turistic din Germania. O familie cu un copil mic a căzut în gol de la 45 de metri, sub privirile turiștilor
0O familie de turiști elvețieni, formată din doi adulți și un copil mic, a murit după ce a căzut de la 45 de metri, de pe platforma de observație a Turnului Harz, din stațiunea germană Torfhaus. Polițiștii iau în calcul o ipoteză dramatică.

O vizită la unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din regiunea Harz s-a transformat într-o experiență traumatizantă pentru cei aflați joi după-amiază pe platforma turnului. Trei membri ai unei familii din Elveţia, doi adulți și copilul lor mic, au murit după ce au căzut de la o înălțime de aproximativ 45 de metri.
Incidentul s-a produs cu puțin înainte de ora 17:00, într-un moment în care mai mulți turiști vizitau turnul. Oamenii aflați în zonă au asistat la întreaga scenă, iar autoritățile au trimis ulterior o echipă formată din psihologi și consilieri pentru a le oferi sprijin celor afectați.
Familia venise în Germania pentru vacanță și călătorea cu o rulotă, potrivit primarului localității Torfhaus. Ancheta a scos la iveală că micuțul se afla în brațele unuia dintre părinți în momentul căderii, informează Blick.
Primele verificări făcute de poliție arată că nu pare să fi fost vorba despre un accident. Anchetatorii susțin că cele trei persoane au trecut de limita de protecție a platformei în mod intenţionat și au căzut în gol, iar până acum nu au găsit indicii care să arate că ar fi fost implicată o altă persoană.
La baza construcției fusese montată o plasă de siguranță, însă aceasta nu a reușit să oprească impactul. Specialiștii verifică acum și modul în care au fost concepute elementele de protecție ale turnului şi eficienţa acestora.
Cercetările au continuat pe tot parcursul nopții. Echipele de criminaliști au analizat structura metalică a Turnului Harz și au folosit drone pentru a obține imagini și informații suplimentare.
Turnul rămâne închis după incident
Turnul Harz, inaugurat în urmă cu trei ani, este una dintre atracțiile vizitate de turiștii care ajung în această parte a Germaniei. După incident, accesul pe platforma superioară a fost oprit, iar autoritățile nu au anunțat deocamdată când va fi permisă revenirea vizitatorilor.
Imediat după incident, primarul localității a declarat că administrația va analiza noi măsuri de siguranță, inclusiv modificarea barierelor și consolidarea plaselor de protecție.
„Turnul stă în picioare de trei ani. Nimic asemănător nu s-a mai întâmplat până acum în zona noastră. Suntem profund zdruncinați de această pierdere. Urmează să ne întrunim în cadrul consiliului administrativ pentru a discuta și a pune în aplicare posibile măsuri de siguranță suplimentare”, a precizat primarul stațiunii.























































