Elevii care muncesc din pasiune, răsplătiți pentru premiile școlare obținute. „Avem copii și la lot, avem copii în toată țara”

0
Publicat:

Aproape 1.000 de elevi și profesori din județul Olt au fost premiați, miercuri, 27 noiembrie 2024, pentru rezultatele remarcabile obținute în anul școlar trecut. Sunt copii care muncesc suplimentar, efortul lor transformându-l în diplome și medalii și, o dată pe an, și în premii în bani.

Au fost premiați în total 732 de elevi și 235 de profesori FOTO: Alina Mitran

„Gala Excelenței în Educație”, în cadrul căreia Consiliul Județean Olt premiază elevii calificați la etapele naționale ale concursurilor din calendarul școlar, are în Olt o tradiție de peste 10 ani. La început au fost premiați exclusiv elevii care au urcat pe podium la olimpiadele naționale, în anii următori au fost răsplătiți și profesorii lor, pentru ca în cele din urmă să li se recunoască performanța și acelor elevi care au trecut de etapele județene, chiar dacă nu s-au întors cu premii de la competiția națională.  

În 2024 s-a atins cel mai mare număr de premiați, aproape 1.000 de elevi și profesori, fondul total de premii ridicându-se la peste 220.000 lei. Este, în fapt, a doua gală organizată în acest an, asta după ce, la finele anului trecut, din cauza „ordonanței austerității” au fost blocate toate acțiunile de tip premiere, astfel că olimpicii și-au primit premiile la începutul lui 2024. 

Sportul, la el acasă în mai multe școli din mediul rural

Olimpicii olteni, acei copii care nu se rezumă niciodată la informațiile pe care le primesc la clasă, au reușit să performeze în domenii diverse: de la olimpiada națională corală, la olimpiada națională de interpretare instrumentală și olimpiada animatorilor; de la rugby, baschet, handbal, volei și fotbal, la șah, tenis de masă, atletism și badminton;   de la creativitate științifică, fizică, astrofizică și chimie, la arte,  pedagogie și psihologie; de la matematică și lingvistică, la istorie, geografie și lectură; de la religie și discipline socio-umane, la o largă paletă de discipline tehnice; de la limba română, la robotică; de la geografie și științele pământului, la cultură și spiritualitate, latină, religie și dezbateri; de la limba germană, franceză, italiană și engleză, la informatică și securitate cibernetică.

Cel mai mic premiu încasat a fost de 100 lei/elev (pe care l-a primit fiecare dintre membrii echipelor clasate pe locul 1 la etapa județeană), respectiv 200 lei/elev pentru discipline și sporturile individuale, în timp ce locul I obținut la faza națională a fost răsplătit cu 1.000/elev lei. 

Au fost premiați în total 732 de elevi și 235 de profesori FOTO: Alina Mitran

Un singur elev a încasat mai multe premii, fiind medaliat la mai multe discipline, suma totală pe care a primit-o fiind 1.200 lei. 

Dacă în privința diverselor discipline cei mai mulți dintre olimpici sunt din școlile din mediul urban, din mediul rural au urcat pe scenă surprinzător de mulți sportivi elevi premiați în cadrul Olimpiadei Sportului Școlar. 

Echipa de fotbal fete a Școlii Gimnaziale Dobrosloveni este unul dintre exemple. Directorul școlii, Ionuț Oncică, este chiar antrenorul fetelor și face performanță de șase ani. 

Nu sunt primii elevi premiați. Noi facem fotbal din claasa a II-a. În clasa a II-a am câștigat locul 1 județean, în clasa a IV-a - locul I județean, în clasa  a VI-a - locul I județean. Am mers la fază zonală și în primul an, la clasa a IV-a am luat locul II, iar în clasa a VI-a – locul II în finală”, a explicat profesorul. Fetele au rezultate bune și la învățătură, a mai spus profesorul, iar cele mai talentate sunt înscrise la cluburi de fotbal și vor să facă performanță. 

Handbaliștii de la Corabia, antrenați de soții Zapciroiu FOTO: Alina Mitran

O oază de sport făcut cu pasiune este și la Corabia, acolo unde soții Zapciroiu (Dănuț Zapciroiu este profesor la școala gimnazială, Virginia Zapciroiu este profesor la liceu) îi pregătesc pe copii încă de la grupa pregătitoare, astfel încât să facă performanță în handbal.

Nu mai suntem mulți care fac asta. Soțul are trei echipe calificate, eu îi am pe cei de la liceu”, spune Virginia Zapciroiu. Talentul i-a dus pe elevi dincolo de Corabia, cei mai buni fiind selectați în lotul național. „Avem copii și la lot, avem copii în toată țara. Nu am avut posibilitatea să venim cu toți, am fi fost 50 și nu ne-am permis”, a mai adăugat prof. Virginia Zapciroiu.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi