Video Orașul unde trăiau peste 10.000 de evrei în 1941. Reperele istoriei sale tulburătoare, căutate de turiști străini

Două locuri cu istorii tulburătoare din Sighetu Marmației atrag numeroși turiști străini în orașul de la frontiera cu Ucraina. Aici poate fi vizitată fosta închisoare stalinistă Sighet, cu un trecut sumbru, dar și casa memorială Elie Wiesel, un reper al comunității evreiești.

Sinagoga din centrul orașului Sighetu Marmației. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Aflat pe malul Tisei, la frontiera cu Ucraina, Sighetu Marmației este cunoscut ca „locul unde se agață harta în cui”, fiind unul dintre cele mai nordice orașe din România, dar și unul dintre cele mai importante centre istorice ale Maramureșului. A fost atestat documentar în urmă cu șapte secole (1326), iar în prezent aici trăiesc mai puțin de 35.000 de oameni.

Locul unde se agață harta în cui

Sighetu Marmației este privit de mulți români ca unul dintre cele mai îndepărtate și izolate locuri ale țării. Drumul care îl leagă de Baia Mare, reședința județului Maramureș, aflată la o distanță de aproape 70 de kilometri, întărește această impresie. Șoseaua națională DN18 traversează Munții Gutâi și urcă printr-un șir spectaculos de serpentine până în Pasul Gutâi, coborând apoi spre vechiul Sighet, cum era numit în trecut orașul maramureșean.

Ajunși în Sighetu Marmației, călătorii găsesc un centru urban aglomerat, cu numeroase clădiri de epocă ridicate în secolele trecute. Multe dintre ele au fațade scorojite și decorațiuni degradate, dar aduc aminte de trecutul cosmopolit al orașului. În jurul vechiului centru, cartierele de blocuri construite în perioada comunistă, acum mai liniștite, arată transformările prin care Sighetu Marmației a trecut începând de la mijlocul secolului al XX-lea.

Din anii '50, orașul de frontieră, locuit de români, maghiari, evrei, ruteni și romi, s-a transformat treptat într-un centru industrial, în care funcționau fabrici de prelucrare a lemnului, de mobilă, de tricotaje și de produse de uz casnic. În jurul său, câteva întreprinderi forestiere completau industria locală a orașului rămas printre cele mai greu accesibile ale României.

Până la jumătatea secolului trecut, Sighetu Marmației a fost un oraș cu totul diferit, iar unele dintre locurile sale emblematice, devenite în ultimii ani obiective turistice, amintesc istoria tulburătoare și plină de secrete a așezării.

Locul tulburător din centrul orașului

Cel mai vizitat loc din Sighetu Marmației este fosta închisoare, aflată chiar în centrul istoric al orașului. Deși sunt mai luminate decât în trecut, coridoarele și celulele sale, deschise turiștilor, păstrează atmosfera sumbră a locului de detenție în care au murit personalități ale României interbelice, ca Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Dimitrie Burileanu și Aurel Vlad.

Închisoarea din Sighet a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru arestații și deținuții de drept comun, iar imediat după Al Doilea Război Mondial a devenit un loc de detenție cu regim secret, destinat în principal elitelor societății românești din acea vreme.

„Între mai 1950 și iulie 1955, penitenciarul a devenit unul de maximă securitate. În zilele de 5–6 mai 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară – foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști și politicieni. Unii dintre ei fuseseră condamnați la pedepse grele, alții nici măcar nu fuseseră judecați, iar câțiva nu trecuseră nici măcar prin anchete. Majoritatea aveau peste 60 de ani, iar unul împlinise 93 de ani”, arată reprezentanții Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, instituția muzeală înființată în fosta închisoare.

→

Imaginea 1/30: Inchisoarea Sighet Sighetu Marmației Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (26) jpg

În toamna 1950 au fost transportați la Sighet și 45–50 de episcopi și preoți greco-catolici și romano-catolici. Tot aici au fost aduși foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni și lideri ai comunităților locale considerați opozanți ai regimului comunist.

„Penitenciarul, cunoscut sub numele de «Colonia Dunărea», era considerat «unitate de muncă specială», fiind supus unui secret total și unei paze excepționale, frontiera Uniunii Sovietice aflându-se la mai puțin de doi kilometri”, informează muzeul.

Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil și împiedicați să se întindă în timpul zilei pe paturile din celulele neîncălzite. Nu aveau voie să privească pe fereastră, iar cei care nu se supuneau erau pedepsiți să stea la „neagra” sau la „șura”, celule înguste de tip carceră, fără lumină și cu apă pe podea. La ferestre au fost montate obloane, astfel încât deținuții să poată vedea numai cerul. Localnicii nu aveau voie să se apropie de închisoare ori să comunice cu cei din celulele sale.

→

Imaginea 1/32: Sighetu Marmației Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (12) jpg

„Sighet, un lagăr special din nordul țării, este una dintre cele mai bine păzite și mai izolate închisori din România. Anterior, a fost o tabără de tranzit pentru prizonierii români care se întorceau din URSS. Nimeni nu are informații reale despre ceea ce se întâmplă dincolo de gardurile sale de sârmă ghimpată”, informa un raport al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite, din 30 decembrie 1953.

Pentru deținuții care au murit aici la începutul anilor ’50 nu au fost întocmite acte de deces, iar familiile lor nu au fost înștiințate despre moartea acestora. Trupurile multor deținuți politici au fost aruncate în gropi comune din cimitirele orașului sau în Cimitirul Săracilor, aflat la marginea Sighetului.

Casa Elie Wiesel, locul emblematic al comunității evreiești

Până la mijlocul secolului trecut, Sighetu Marmației a găzduit una dintre cele mai importante comunități evreiești din România. Povestea acesteia a început în secolul al XVII-lea, când primele familii de evrei s-au stabilit în Maramureș. În 1941, comunitatea evreiască din Sighet număra peste 10.000 de oameni, adică aproape 40 la sută din populația orașului. Unii dintre membrii săi au devenit cunoscuți ca scriitori, poeți, muzicieni și lideri religioși.

„Viața religioasă și culturală a comunității evreiești era foarte bogată, chiar dacă cei mai mulți evrei trăiau în sărăcie. În oraș existau școli evreiești, ieșive, ziare și biblioteci. Între cele două războaie mondiale, evreii au fost amenințați în mod repetat de Garda de Fier. După anexarea nordului Transilvaniei de către Ungaria, în 1940, evreii au fost trimiși la muncă forțată, iar ulterior au fost închiși într-un ghetou, de unde 12.000 de oameni au fost deportați”, arată JGuide Europe, în prezentarea dedicată patrimoniului evreiesc din Sighetu Marmației.

Printre numeroșii evrei din Sighet deportați în lagărele naziste s-a aflat și familia lui Elie Wiesel, scriitor și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986. Născut la Sighet în 1928, acesta a fost deportat în mai 1944, împreună cu părinții și surorile sale, la Auschwitz-Birkenau. Elie Wiesel a supraviețuit Holocaustului și a devenit una dintre cele mai cunoscute voci care au păstrat vie memoria victimelor lagărelor naziste.

→

Imaginea 1/22: Casa Elie Wiesel Sighetu Marmației Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (19) jpg

„Regretatul profesor Elie Wiesel, care a trăit între 1928 și 2016, s-a născut la Sighet și a locuit aici până când a fost deportat împreună cu familia sa, în perioada 16–22 mai 1944”, relata Peninah Zilberman, fondatoarea și directoarea Fundației Tarbut, potrivit JGuide Europe.

Casa familiei Wiesel a supraviețuit trecerii timpului și a fost transformată, în 2003, într-un muzeu dedicat vieții scriitorului, culturii evreiești din Maramureș și memoriei Holocaustului. Multe dintre obiectele expuse în muzeu au aparținut evreilor care au trăit în oraș sau în alte localități din Maramureș.

După război, peste 2.000 de evrei întorși la Sighet și în localitățile învecinate au încercat să refacă viața comunității. Numărul lor a scăzut însă rapid, iar în 1970 în oraș mai trăiau doar aproximativ 250 de evrei.

„Acum, aici mai trăiesc doar câteva familii de evrei. Sunt, în general, oameni în vârstă. Totuși, Casa Memorială Elie Wiesel este vizitată de numeroși turiști. Mulți dintre ei vin din afara României, chiar și din Statele Unite ale Americii, pentru a revedea locurile în care au trăit familiile lor”, spune muzeograful Dănuța Boboșan.

În curtea casei memoriale poate fi văzută o expoziție care prezintă dramele suferite de membrii comunității evreiești din Maramureș în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Camerele păstrează, în schimb, atmosfera din trecut a căminului familiei Wiesel.

„Casa în care s-a născut Elie Wiesel este situată pe strada Dragoş Vodă, colţ cu strada Tudor Vladimirescu într-o zonă care a făcut parte din unul dintre cartierele evreiești ale Sighetului. Este specifică burgurilor transilvane şi central europene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea atât prin arhitectură, cât şi amenajarea interioară”, informează reprezentanții Casei Memoriale Elie Wiesel.

Clădirea a devenit, alături de sinagoga orașului, cel mai cunoscut reper al patrimoniului evreiesc din Sighet. Vechile cartiere ale comunității au dispărut, însă turiștii mai pot vizita sinagoga, cimitirul evreiesc, monumentul ridicat în memoria evreilor uciși în lagăre, sediul Fundației Tarbut din Curtea Kahana, Strada Evreiască, zona fostului ghetou și gara de unde au fost deportați evreii.